Îl poartă-napoi sufletul însetat
Îl arde-n adânc ca un izvor nesecat.

Pe drum s-a oprit la o poartă, să ceară adăpost,
Căci de nopți întregi rătăcește fără nici un rost,
Veșmântul i-e rupt și calul e mort.

Se grăbește s-ajungă dincolo de ploi
Dar până atunci mai înfruntă furtuni și noroi,
Printre văpăi de fulgere de tunete,
E-un fulger și el, e-un tunet și el.

Mai este puțin și are s-ajungă
Zâmbește în gând și-și vede de drum
Și nu are nimeni curajul să-i spună,
Să-i spună că de-acolo să te-ntorci n-ai cum.

Dar el nu are de gând să se-ntoarcă.
Mai face un pas și iată-l a ajuns la poarta.

Și strigă vântului să se deschidă,
Și mantia-i de pe umeri se preschimbă în hlamidă,
Căci el e regele de dincolo de ploi.

Se grăbește s-ajungă dincolo de ploi
Dar până atunci mai înfruntă furtuni și noroi,
Printre văpăi de fulgere de tunete,
E-un fulger și el, e-un tunet și el.