dezlipire – Versuri.pro

Giuseppe Ungaretti - Desprindere

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Iată un om
oarecare.
Priviți un suflet
pustiu,
o oglindă indiferentă.
Mi se întâmplă să mă trezesc,
să mă readun
și să am.
Rarul bine ce mă renaște,
atât de încet mă naște.
Și când abia de-a durat,
s-a stins nepăsător.

Eugenio Montale - Părăsind un Porumbel

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Un alb hulub m-a coborât din stele
sub vârfuri unde cerul se-ncuibează.
Zori și lumini atârnă; soarele l-am iubit,
culoarea mierii, acum bruniu-l vreau,
vreau focul ce mocnește, acest mormânt
care nu zboară, privirea-ți ce sfidează.

Eugenio Montale - Ajunși Aici

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ajunși aici, încetează,
zice umbra.
Te-am însoțit în război și în pace și încă
în răstimpul dintre ele,
am fost pentru tine exaltarea și plictiseala,
ți-am insuflat virtuți pe care nu le ai,
vicii pe care nu le-ai avut. Dacă acum mă desprind
de tine nu te va durea, vei fi mai ușor
decât frunzele, mișcător ca vântul.
Trebuie să ridic masca, eu sunt gândul tău,
sunt ne-necesarul tău, inutila ta coajă.
Ajunși aici încetează, smulge-te din răsuflarea mea
și umblă prin ceruri ca o rachetă.
Mai sunt încă lumini la orizont
și cine le vede nu e un nebun, e doar
un om și tu înțelegeai să nu fii astfel
din dragoste pentru o umbră. Te-am amăgit
dar acum îți spun ca ajunși aici să încetezi.
Mai binele și mai răul tău nu-ți aparțin
și pentru ceea ce vei avea te poți lipsi
de-o umbră. Ajunși aici
privește cu ochii tăi, și chiar fără de ochi.

Omar Khayyam - Îți Place Să Sorbi Cupa cu Buze Rubinii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Îți place să sorbi cupa cu buze rubinii.
Îți place să sorbi viersul de harpă și de flaut.
Dar astea sunt deșarte. Căci dacă n-am să caut
Să mă desprind de toate – nimica nu voi fi.

Omar Khayyam - Cel Care Nu Refuză Tot Ce-l Momește-n Jur

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Cel care nu refuză tot ce-l momește-n jur / Un sclav e al dorinții și-o ... →

Nichita Stănescu - Îngerul cu O Carte în Mână

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Îngerul cu o carte în mână.
Trecea un înger,
pe un scaun negru așezat.
Trecea prin aer, liniștit
și mândru.
Eu îl priveam de la fereastră, cum
prin ziduri trece ca prin fum.
Primește-mi un cuvânt, strigai,
tu, îngere, împins din rai
de-un vânt stârnit, de-o apăsare
a vreunui gând cu mult mai mare.
Dar îngerul tăcea, trecea
pe-un scaun negru stând, citind
o carte veche, strălucind
în legătura-i de argint, și grea.
Trecu prin blocul nou din piață.
Trecu prin chioșcul alămiu
al stațiunii de benzină,
abstras, divin.
Primește-mi, îngere, strigai,
paharul care-l beau, cu vin.
Pâinea primește-mi-o și sarea..
Mi-apasă-n coastă înserarea.
Dar îngerul tăcea, trecea
prin soba din odaia mea.
Pe un scaun negru sta, citind
o carte grea cu solzi de-argint.
Când fu în dreptul meu, strigai –
o, îngere venit din rai,
mă lasă să m-atârn și eu
de scaunul tău, de brațul tău.
Abia putui de un picior
de scaun, să m-agăț din zbor.
Astfel prin aer și prin ziduri
cu îngerul zburam și eu,
la fel cum flutură în vânt
mătasa unui steag înfrânt!
Și mă răneam de-acoperișe,
de ramurile verzi, piezișe,
și mă izbeam de stâlpii lungi,
de cabluri și de sârme și de dungi.
Mă desprinsei de sus căzând
în piața înserată, liniștită.
O, el se-ndepărta zburând,
prin aer și prin ziduri străbătând
cu cartea-n mâini, citind cu patimă
necontenită.
O, el se-ndepărta și eu
tot mai vroiam să-l văd, prin seară.
Dar el s-a dus alunecând,
împins în rai ca de un vânt,
sau, poate, de-apăsarea unui gând
cu mult mai mare.

Tudor Arghezi - Eu Umbra

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

La gura veciei, simțindu-te de mult,
Am stat ascunsă vremuri, ca mâța, să ascult.
În curcubeie negre, de nopți, te-am așteptat.
Scularea din puzderii s-a săvârșit treptat.
Te-ai dezlipit din umeri și, răzimat pe coaste,
Văzuși că ridicarea pe șale nu se poate.
Ai încercat sucirea înceată, pe șezut,
Din răsputerea caznei cu brânciul, și-ai căzut.
Te-ai tăvălit pe pietre ca șarpele rănit.
Nu ți-a slăbit nădejdea. Mereu te-ai prăbușit.
N-o să uit nici lupta cu sine-ți nici aceasta,
În cerc de orizonturi imens, câmpie vastă.
În mijlocul ei, omul vedeai cum strâns se zbate
Încăierat cu umbra lui în singurătate.
Tăcerea își oprise și suflul și-aștepta:
Va birui pământul sau zvârcolirea ta?
Secunda, numai una-n vecie, o clipită,
Va hotăra să bată, sunată sau dogită.
Izbânda, dacă sorții n-o fură s-o ascundă,
Atârnă-n întregime de-o parte de secundă.
Îl vezi, căzut în trântă, că iar zvâcnește drept?
S-ar zice că e-n luptă cu cerul, piept le piept.
Se răscolește fierea, adânc, în măruntaie,
S-a mai muncit și rupe-ncleștarea, se-ncovoaie,
Și ocrotindu-și sânul cu palma, și rărunchii
Se frâng din nou și iarăși i s-au deschis genunchii.
Așa e înălțarea și prețul se plătește
Cu chin și suferință și slavă, omenește.

Ada Milea feat Bogdan Burlacianu - Poc Poc (Nasul Nu Se Lipea)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Poc poc.
Poate nu-i nimic (poc poc) îngrijorător (poc poc)
Poate un doctor (poc poc) îl va putea lipi ușor (poc poc)
Poate e ceva (poc poc) temporar.
Nasurile se dezlipesc (poc poc) și se lipesc (poc poc) rar.
Nuuuuu.. Nasul nu se lipea.
Kovaliov tremurând în oglindă îl tot potrivea.
Nuuuuu.. Nasul nu se lipea..
Pocnea ciudat (poc poc) când cădea pe podea.
Poc poc.
Kovaliov cu nasul în palmă (pic pic) plângea.
Pe fața lui netedă (pic pic) o perdea de lacrimi curgea.
Kovaliov (poc poc) mai încerca
Să-și fixeze nasul pe față (poc poc), dar nasul cădea..
Poc poc.
Lacrimile (pic pic) în barbă atârnau
(Pic pic) în palmă (pic pic) peste nas picurau.
Kovaliov (poc, poc) mai încerca,
Dar nasul (poc poc) nu se lipeaaa.
Nuuuuu.. Nasul nu se lipea..
Kovaliov tremurând în oglindă cu nasul vorbea:
– Nuuu.. nu mă chinui!
Numai dracu’ poate știi
Ce te poate lipi.
Pic pic
poc poc.
Poate nu-i nimic.. îngrijorător..
Poate un doctor îl va putea lipi ușor.