Depersonalizare – Versuri.pro

Sylvia Plath - Gulliver

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Trec norii peste trupul tău,
Sus, foarte sus și-nghețați,
Puțin turtiți ca și când
Ar pluti peste-un geam nevăzut,
Altfel decât lebedele
Fără sclipiri.
Altfel decât tine,
Fără a fi legați cu sfori.
Răcoroși, albaștri. Altfel decât tine.
Tu, cel culcat pe spate,
Cu ochii la cer.
Oameni-păianjeni te-au capturat,
Răsucind și-nnodând măruntele lanțuri,
Șperțurile lor
Cusute cu ață albă!
Ce strașnic te urăsc cu toții!
În văile dintre degetele tale, ca niște viermi prăpădiți, se agită,
Ar dori să te vadă dormind în vitrinele lor,
Degetul acesta și celălalt, o relicvă.
Calcă peste ei!
Cu pasul tău de șapte poște să treci peste ei, asemenea
Depărtatelor, inaccesibilelor spații ce se rotesc în Crivelli.
Ochiul tău să fie un vultur,
Umbra buzei tale, un abis.

Crt - Materie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Subiecte ușor de abordat, la fel de ușor de abandonat
Imaginate, disociate, că mintea umană e slabă
Fascinată de căcaturi pe care n-ar putea să le facă
Subiecte simple repetate la infinit
Diluate atât de mult, orizont mărginit
Evoluția nu-nseamnă neapărat schimbare
Punem preț pe prea multe chestii fără valoare
Cine decide ce este sau ce a fost relevant vreodată
Diluarea materiei în drumul spre relevanță
Rămâi fără substanță
Materie primă absentă-nlocuită cu aroganță
Nu ieși din rând, nu ieși din tipar
E ceva uman, grotesc, cum nu vreau să par
Suntem tot una cu universul nostru
Totuși nu știm ce se află înăuntrul nostru e dezastru
Și ne închidem mințile în siguranța minciunilor pentru ochii lor
Contează mai mult decât a noastră părerea lor
Ne repetăm idei până credem că devin adevărate
Le propagăm prostește după mai departe
Apoi ne lăsăm influențați ușor
De norii care vin și trec în zbor
Trec zile, luni, ani și nu ne punem întrebări
Că de abia târziu realizăm cât însemnăm
Ce însemnăm
Ignorăm și uităm tot ce ne făcea pe noi, noi
Plecăm, aruncăm idei ca pe gunoi
Mă întreb apoi ce a mai rămas
Nu știu și nici nu vreau să știu, stau retras
Îmi recalibrez liberul arbitru ca un compas
Invenție mitică, stare critică penibilă
Privit din spațiu totul pare mic sau poate chiar este
El iubește ceva ce nu-l prețuiește
Animalele mișună libere într-o falsă libertate
Neintegrate, niciuna nu face parte din societate
Partea întunecată a lunii prefațează masca lumii
Țipă în șoaptă ca să nu-ți deranjezi vecinii
Era neafectat de timp că trecuse deja prin toate
Conservarea impulsului de a le mai face odată în alte perioade
Dar totuși îndatorat de el că-l primește cu porția
Analizează tot ca să-i înțeleagă semnificația
Că cine pleacă nu mai are șansa s-o ia de la capăt
Necunoscut de trecut, uitat de viitor
Prea slab pentru a face ceva notabil ulterior că-i delăsător
I-a rămas doar să mai scrie poezii
Să se deschidă în fața lumii, împotriva firii
Ce nu avea își dorea, ce deținea nu prețuia
Focusat pe lucruri mici pe pilot automat trăia
Te hrănești doar din minciuni
Lucruri pe care vrei tu să le auzi
Frica că aparțin unui neam de fricoși
Fuga de moarte vă face credincioși
Oameni anoști, ești unul dintre ei, te recunoști
Totul poate fi înlocuit, inclusiv tu, totu-i oscilant
Te-ai depersonalizat
Până și credința-n oameni te face slab
Dar nu există leac pentru năravul căpătat
Nimic din ce ai nu mai este de folos
Orice ai face nu te uita în jos

Rian Roman - De La o Vreme Încoace

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

De la o vreme-ncoace
lucrurile grave au început să devină complicate,
cele complicate au devenit simple,
iar cele simple au început să dispară.
De la o vreme-ncoace
culorile au devenit mai închise,
lumina e din ce în ce mai pală,
umbra e mai rece,
gândul mai amorţit.
De la o vreme-ncoace
animalele de companie se uită cum oamenii de la televizor
îşi aduc cu ei în platoul de filmare animalele lor de companie.
De la o vreme-ncoace,
nimeni nu mai sare,
nimeni nu mai cântă,
nimeni nu mai culege maci boțiți.
De la o vreme-ncoace, toată lumea cu buricul degetului:
șeruiește, abgredează, downloadează, dezipează, dă riviu,
face laic sau partajează emoticoane.
Din pricina tuturor acestor lucruri,
de azi,
emit un strigăt… portocaliu!

Watashi - Tulburare de Depersonalizare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Te privesc, și sunt scârbit
De ce-ai ajuns, uite cum totul s-a sfârșit
Ai vrut iubire, da’ te-ai înecat în ură
Am vrut cât mai multe momente împreună
Orice poveste are un final, al meu s-a prelungit, și s-a stricat eventual
Credeam că n-o să fie așa
Involuntar, începusem să cred iar
În iad e frig, nu mai e căldură
Raiul e stricat, acum doar fulgeră și tună
O adunătură, de voci îmi recită-n cor
Că nu-s bun de nimic, și că-n curând o să mor
Ascuns în decor, adevărul moare
Spus pe față, adevărul doare
Împăcat parțial cu mine, fără remușcare
Mă sinucid mental, cât încă sunt în stare
Călare pe un vis tâmpit, mă țin cât pot de el, oricum am obosit
Fragmentez, fragmentele din mine, le-arunc pe câte-o coală, să-ți amintești în timp de mine
Expulzându-mi simțul firii, mă las purtat oriunde, simțind nevoia iubirii..
E tot ce trebuie să știi. x4.
Resimt orice greșeală de o sută de ori
Am în suflet o răceală, pentru fiece om
La baza oricărui atom, predomină ura
Nu sunt plăcut de mulți, vai ce mi se rupe p***a
Sunt sigur că nu-s singur, umbra mă urmează
Car în spate păcate de-atâta timp, mă cocoșează
Pupila-mi sângerează, efectul insomniei
Îmi revin din venin, efectul iasomiei
Am o mie de metode, pentru a face ce vreau
Dar nu vreau să fac asta, am nevoie de un plan
Tot ce-mi doresc, zace pe verticală
Ironia este că mă aflu pe orizontală
Am înfipt în cortex, un infinit de ace
Și nu știu cum se face, da-mi displace tot ce-mi place
Atât de rău încât, în gând mă face să-mi pierd câte puțin din sanitate.