dan danila – Versuri.pro

Ingeborg Bachmann - Curgere

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Atât de departe în viață și așa de aproape de moarte
încât nu mai pot să mă judec cu nimeni despre aceasta,
îmi rup bucata mea de pământ;
oceanului liniștit îi înfig icul verde
drept în inimă și înot înspre mine.
Păsări de cositor urcă pe mirosul de scorțișoară!
Sunt singură cu timpul, ucigașul meu.
În beție și albăstreală ne-mpupăm.
în traducerea lui Dan Dănilă

Ingeborg Bachmann - Umbre Trandafiri Umbre

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Sub un cer străin
Umbre trandafiri
Umbre
Pe un pământ străin
Printre trandafiri și umbre
Într-o apă străină
Umbra mea.
În traducerea lui Dan Dănilă

Ingeborg Bachmann - Țara Negurilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Iarna iubita mea este
printre animalele pădurii.
Vulpea știe că trebuie să mă întorc
înaintea dimineții și râde.
Cum tremură norii! Iar mie
îmi cade pe gulerul de zăpadă
un strat de gheață sfărâmicioasă.
Iarna iubita mea este
un copac printre copaci și cheamă
ciorile părăsite de noroc
în crengile arătoase. Ea știe
că vântul din zori o să-i ridice
rochia scrobită de seară, presărată
cu chiciură și o să mă trimită acasă.
Iarna iubita mea este
printre pescari și fără grai.
Supusă apelor, pe care firul
înotătoarelor ei o mișcă dinăuntru,
stau pe mal și privesc
cum se scufundă și cotește,
până când ghețurile mă alungă.
Și iar nimerită de strigătul de luptă
al păsării, care își întinde aripile
deasupra mea, mă prăbușesc
pe câmp deschis: ea jumulește
găinile și-mi aruncă o claviculă
albă. O apuc de după gât
și plec prin puful amar.
Infidelă e iubita mea,
știu, câteodată plutește
pe tocuri înalte înspre oraș,
sărută prin baruri paharele,
pe gură, cu paiul, adânc,
și îi vin cuvinte pentru toți.
Dar limba aceasta nu o înțeleg.
Țară de ceață am văzut,
inimă de ceață am mâncat.
în traducerea lui Dan Dănilă

Ingeborg Bachmann - Dincolo De Perete

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Atârn din crengi ca o zăpadă
în primăvara văii,
mă poartă vântul ca izvor rece,
cad umedă în flori
ca o picătură
de care ele putrezesc
ca într-o mlaştină.
Eu sunt gândul-permanent-la moarte.
Fiindcă nu pot merge liniștită, zbor
prin toate clădirile sigure ale cerului,
răstorn pilaștri și scobesc ziduri.
Fiindcă nu pot dormi noaptea, îi previn
pe ceilalți cu foșnetul îndepărtat al mării.
Urc în gura cascadei și rostogolesc
cu zgomot pietrișul de pe munți.
Sunt copilul marii angoase a lumii
care atârnă de pace și bucurie
precum bătaia clopotului de pasul zilei,
asemeni coasei în ogorul copt.
Eu sunt gândul-permanent-la moarte.
în traducerea lui Dan Dănilă