cucuta – Versuri.pro

Marin Sorescu - Socrate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ce frumoasă ești azi,
Soră cucută,
Ce-mi crești atât de firesc
Sub fereastră!
În mlădierea taliei tale,
Toate vechile buruieni de leac
Triumfă sălbatic.
Și pe deasupra ești din ce în ce
Mai cultivată.

Radu Gyr - Frunză, Frunză de Cucută

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Frunză, frunză de cucută,
moarte, apă ne-ncepută,
rea cișmea alimănită
toată cu venin spoită.
Suflete, de ce băuși
din albastrul ei căuș?
Frunte, pentru ce te speli
la fântâna cu momeli
în amare, reci cocleli?.
Frunză, frunză de cucută,
moarte, apă ne-ncepută.

Leo Butnaru - Socrate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Iar când l-au văzut / că-și privește atent chipul în / oglinda cupei cu cucută ... →

Ion Caraion - N-Am Grădină Însă Am Râme

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

N-am grădină, însă am râme și plină
mi-i neliniștea cu bile de cucută
struțul e clopot și dimineața o să pută
cad frunzele la dumneavoastră pe planetă. Rugină
de lux. Ore care se-aruncă-n latrină
din mie în mie, din sută în sută
ca niște coji de lămâie, ca niște îngeri de făină.
Vreți să vă dau râmele de la mine din grădină?

Nicolae Labiș - Lon

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Când s-a întors din lupte cu iz de fum în gură,
Arat era ogorul – cumplită arătură –
Răniseră țărâna obuzele, cu gropi.
Și plopii de pe haturi, tremurătorii plopi,
Uscați și frânți la mijloc, păreau că vor să beie,
Cu fruntea răsturnată pe margini de tranșee,
O drojdie de apă murdară și stătută..
Sub soare era coaptă recolta de cucută.
Războiu-i mistuise tot ce-avusese viu.
I-a înfundat părinții în neguri și-n sicriu.
I-a supt cu-a despărțirii prăpastie adâncă
Întâia lui iubire ne-mpărtășită încă.
Acum vedea ogorul mușcat de negri dinți,
Că-i schilod și ogorul rămas de la părinți.
Deasupra, primăvara rotea în roiuri, fluturi.
Se întorceau cocorii din sudice ținuturi,
Fierbea sub brazdă seva și se urca durută
În țevile tulpinii vrăjmașă de cucută.
O adiere udă, amețitoare, prinse
Deodată să deștepte din ierburi șoapte stinse
Și glia năpădită de schije și otravă
Gemea ca o iubită rănită și bolnavă..
Lui îi venea în brațe cu milă să o strângă
Și ca-n copilărie încetișor să plângă.
Dezmeticit, spre seară, c-un zâmbet dur pe buze
A îngropat cu ură mormane de obuze,
A netezit pământul cărând țărâna-n spate,
Redându-i sănătatea din plina-i sănătate.
În pâclele lăptoase lumina se topea..
El pletele-și mișcase trufaș, a primăvară,
Și-o lele de vântoasă din când în când fura
Sămânța de lumină ce-i scăpăra-n țigară.

Nicolae Labiș - Ion

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000