Nu te supăr că mă supăr și mă dau după ienupăr, nu fi țepăn că mă decăpăn, aia-i asta, asta-i aia, soarele mi-a-ncins păstaia.

Cântă, cucuie, osana, că mă-nsor cu coțofana, dămona de dud domol cu măduva de nămol.
Oh, ce sfântă nebunie când privea în bagdadie și sălta îndemânatic ca leoaica pe jăratic.
Unde este armăsara ce sfințea odinioară?
Oh, fecioara meretrică foarte gingașă-n cerbice din genunchii tăi cu price își fac arșice.
Unde ești divină mânză cu coapsa încinsă-n pânză

Întrebare şi răspuns.
Rumegând cocenii de pe lângă jug,
S-a-ntrebat odată boul de la plug:.
– Doamne, pe când alţii huzuresc mereu,
Pentru ce eu singur să muncesc din greu?.
La-ntrebarea asta, un prelung ecou
I-a răspuns din slavă: – Pentru că eşti bou.

Boierul şi argatul.
Un boier, călare pe-o frumoasă iapă,
Trebuind să treacă într-un loc o apă
Peste-o punte-ngustă – şi fiind grăbit,
Şi-a chemat argatul şi i-a poruncit:
– Ia-mi în spate iapa
Şi mi-o trece apa!
– Nu pot, zise omul lăsând nasu-n jos.
– Hm! făcu boierul foarte mânios:.
Leneşul la toate
Zice că nu poate.

Leul deghizat.
Leul s-a-mbrăcat odată
Într-o piele de măgar,
Să colinde ţara toată
Din hotar până-n hotar,
Ca să vadă cum se poartă lupii (marii dregători)
Cu noroadele-i blajine de supuşi rumegători.
Deci, trecând el într-o seară la o margine de crâng
Ca un biet măgar nătâng,
Nişte lupi, cum îl văzură, se reped la el pe loc
Şi-ntr-o clipă îl înşfacă, grămădindu-l la mijloc.
– Staţi, mişeilor! Ajunge, – că vă rup în dinţi acuşi!
(Strigă leul, apărându-şi pielea cea adevărată.)
Astfel vă purtaţi voi oare cu iubiţii mei supuşi?.
Lupii, cunoscându-i glasul, îndărăt s-au tras pe dată,
Şi de frică se făcură mici, ca nişte căţeluşi.
– O, măria-ta! Iertare!
Zise cel mai diplomat, –
Semănai aşa de tare
C-un măgar adevărat!