Duiliu Zamfirescu – Corsarul
Într-un castel, pe malul mării,Pe-a cărui turnuri crenelateFurtunile le-a îndrăgit,Trăieşte singur, dat uitării,Cu sufletul plin de păcate,Corsarul alb, îmbătrânit.Sub chiparosul din grădinăSe urcă iedera pe-o cruceLa capătul unui mormânt;Prin ramuri aerul suspinăŞi parcă din adânc aduceUn glas de funduri de pământ.Corsarul, care niciodatăDe nimenea nu se rugase,Nu se plânsese nimănui,Corsarul avusese-o fată,Şi-acum plângea, se-ngenunchiaseLa amintirea … Citește mai mult