Corneliu Vadim Tudor – Versuri.pro

Întâlnirea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

ÎNTÂLNIREA
în amintirea lui Nichita Stănescu.
Ne-om întâlni cândva, în altă casă,
în altă viață și în alt destin,
o carte cu coperți de brumă groasă
vom scrie cu cerneala de arin.
Înmărmuriți ca doi masivi de sare,
prin rădăcini adânci ne vom lega
și n-o să știe nimeni ce ne doare,
vom lua lumina din aceeași stea.
Tu nu mai vii, eu pot veni la tine,
acolo unde totul e iertat,
acolo unde nu își mai aparține
nici robul blând, nici cruntul împărat.
Și poate că viața noastră-ntreagă
a fost doar mustul tânăr ce s-a stors,
iar vinul bun de-abia acum se-ncheagă
într-un tărâm cu geografie vagă
de unde nimeni nu s-a mai întors.
Corneliu Vadim Tudor

Iarna Românească Prinde Iar A-Și Cerne

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Iarna românească prinde iar a-și cerne
Zestrea de lumină și de bucurii,
Țara-i încrustată în comori eterne
Fildeșul zăpezii cade din tării.
În Carpați domnește pacea milenară,
Cerbii poartă-n frunte giuvaiere vii,
Prin văzduh își lasă urmele de ceară
Veverițe roșii, vrăbii argintii.
Regină e iarna pe ființe și lucruri
Feeric e totul, prin munți și prin văi
Ce dulce e viața când știi să te bucuri
Și zarea răsună de zurgălăi.
Și în orice casă preacinstită, iată,
Dansul și ospățul sunt de-acum în toi
Iarna asta pare binecuvântată
Semne bune are anul pentru noi.
Aibă tot poporul bucurii supreme
Fie steagul păcii semnul tutelar,
Purpură și aur picură din steme,
Să veghem mai aprig piatra de hotar.
Țării noastre scumpe fără de prihană,
Dragostea să-i fie înstelat veșmânt
Din înalt de poartă maramureșană
Până la Danubiul legendar și sfânt
Să trăiască veșnic, scumpa Românie,
Pacea ne-nflorească dulce pe obraz,
Fie ca de-a pururi lumea să ne știe
Ca pe-un neam de oameni harnic și viteaz.
Corneliu Vadim Tudor, 1979

Lauda Țăranului Român

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Într-o măiastră, dis-diminecioară,
a fost dus în fața gurilor de foc.
Ochii lui, ca niște pui semeți de vultur,
fură puși de-o cârpă neagră sub obroc.
Martie acela, de-nceput de secol,
poleia cu vlagă firea dimprejur,
se topea lingoul de argint al iernii
sub dogoarea unui colț de iarbă pur.
Viața lui? Un uger de albină sacră
biciuit de demoni, și rănit, și supt,
plugul umilinței i-a săpat în carne
fluviile unui chin neîntrerupt.
Fericit, ca lumea, n-a fost niciodată,
nici o ființă parcă n-a trăit mai rău,
drept aceea, Christul zugrăvit pe troiți,
lua adesea chipul suferind al său.
Și cu toate astea, Doamne, ce lumină
revărsa făptura lui în univers!
El, ce se hrănise cu pelin și ștevii,
își muia în doină inima, și-n vers!
El știa tocmeala cerului și-a vieții
ce detună-n arbori și-n sălbăticiuni,
adevărul lumii, căutat aiurea
era scris în pumnii lui enormi și buni.
Cum a dus el singur, în spinare, țara,
înfruntând prin veacuri seminții și legi!
Jerfa lui ne face, azi, s-avem hotare,
grai duios și-atâtea rânduieli întregi.
…”Foc!” – avea să strige, blestemata fiară.
Pe zăpadă macii înfloriră reci.
Dar, vă-ntreb: cum poate dintr-atât să moară
Cel sortit de zodii să trăiască-n veci?.
Corneliu Vadim Tudor,
(Martirilor de la 1907)

Paște Fericit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Motto: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”.
Evanghelia după Ioan (3:16).
E Paștele, prieteni, pe-o cruce de lumină
Mântuitorul nostru la noapte o să vină
Va da deoparte piatra cu brațul Lui cel sfânt
Soldații or să cadă netrebnici la pământ
Nu are chip de înger, nici voce de copil
E aburul psaltirii pe fluviul lui April
De veți vedea în iarbă icoana unui miel
Împărățind o lume – să știți că este El
Cutreieră prin haos de două mii de ani
Azi îl trimite Tatăl din nou la Ghetsimani
E semn înalt că vine și nu va mai pleca
Ticăloșită-i lumea și epoca e grea
Ucide fiu pe tată și maica pruncul său
E foamete, și spaimă, și-o ducem tot mai rău
E vremea de pe urmă, Sodoma stă să cadă
Catapeteasma lumii pleznește ca o spadă.
Azi nu mai e rușine, nici frică de păcat
Devine tâlhăria politică de stat
În numele iubirii de oameni și dreptate
Se minte și se fură, se spulberă tratate
Parcă întreaga spumă de drojdie și sânge
A veacului acesta pe frunte ni se strânge
Ce-i de făcut? Și cine mai știe calea bună?
Popoarele par turme pe vreme de furtună
Biserica, ea însăși, și-a pângărit amvonul
În trâmbițe tuna-va curând Armaghedonul
Și-n larma asta surdă de arme funerare
Într-un halou de flăcări stă Îngerul călare
Aduce din înalturi o veste tuturora:
Nădejdea e în Domnul! Nu disperați! E ora!
Cu cât mai grea-i zăbala la gura unui veac
Din crucea răstignirii noi muguri se desfac
Azi înflorește lemnul pe care-a stat Iisus
Cununi de lauri verde pe frunte I s-au pus.
Îngenunchiați a rugă, smeriți-vă trufia
E Paștele! E noaptea când a-nviat Mesia!
Încondeiate ouă cu picurări de ceară
În roșu, mov, albastru și coajă gălbioară
Ispite ne trimite rubinul stins în vin
Împărtășit cu frunze sfințite de pelin
Bat clopote de aur spre slava lui Hristos
Azi nu mai moare nimeni, tot omu-i mai frumos
Îngenunchiați pe brazda izvorului creștin
Arsura să vi-o stingeți la râul cristalin
E vreme pentru toate: și pentru milostenii
Și pentru liturghia acestei nopți de Denii
Jur împrejurul nostru-i un câmp de lumânări
Dumnezeiască pace va fi în patru zări
Biruitor cu moartea pre moarte a călcat
Nu plângeți! Aleluia! Hristos a Înviat!.
Corneliu Vadim Tudor,
(noaptea de 14 spre 15 aprilie 1992)

Poem Inedit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Poem inedit
Ultima cafea.
Hai, Moarte, să bem o cafea
Ți-o fac cu caimac, aromată
Mai leapădă-ți coasa cea grea
Și mantia asta ciudată.
Te rog să iei loc în fotoliu
Nu mă supără dacă fumezi
După cine ești, Moarte, în doliu?
De ce tot suspini și oftezi?.
E foarte fierbinte cafeaua
Nu te grăbi, că te frigi
Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua
Dacă eu am să mor, ce câștigi?.
Ai venit să mă iei în persoană
Prea mare onoare îmi faci
Din toată specia asta umană
Numai pe mine mă placi?.
Hai să-ți ghicesc în cafea
E bine să știi ce te-așteaptă
O cumpănă grea vei avea
Dar tu te descurci, ești deșteaptă.
Ești tot timpul în criză de bani
Aici, te asemeni cu mine
De ce să fim noi dușmani?
Eu te-nțeleg cel mai bine.
Lumea te aplaudă de departe
În zvon de corridă, olé!
Fii bună și-ntoarce-te, Moarte
Să văd: după tine ce e?.
Acum ești captivă la mine
Am vrut să-ți arăt, draga mea
Că nu-mi este frică de tine:
Ți-am pus șoricioaică-n cafea.
Corneliu Vadim Tudor
Noaptea de duminică spre luni
6 spre 7 septembrie 2015