Aleksandr Puskin – Ancearul
Într-un pustiu uscat, zgârcit,Întelenit și ars de soare,Ancearul sta ca un cumplitStrajer, stingher în larga zare.În ceasul rău l-a-nfiripatNatura stepelor, haina,Și cu-n venin l-a adăpatDin frunze pân’ la rădăcină.Și picuri de otravă curgDin coajă, când dogoarea-i vie,Și se-ncheagă în amurgÎntr-o rășină străvezie.Nici păsări și nici tigrul chiarSă vină-n preajma-i nu încearcă,Copacul morții vântul doarÎl atinge … Citește mai mult