convoi – Versuri.pro

Radu Gyr - Convoi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Rupți și slabi și ciuruiți de ploaie,
vineți în amurgul citadin,
zornăim sub bura de venin,
poticniți în fiare și noroaie.
Strâmbi de lanț, de burniță, de foame,
ducem boarfa noastră-ntr-o boccea
prin orașul care nu ne vrea,
beat de abur cald și de reclame.
Dinapoi mânați ca o cireadă,
suduiți de paznici fumurii,
despoiem din ochi tutungerii,
brutării, femei, întreaga stradă.
Târgul, însă, fuge la o parte,
case și lumini se trag-napoi,
să n-atingă haita de strigoi
care vin zăngănitori din moarte.
Și drumeții cu priviri grăbite,
mai grăbiți din calea noastră pier,
să n-audă vaietul din fier,
nici să vadă foamea din orbite.
Rupți și slabi și ciuruiți de ploaie,
vineți în amurgul citadin,
zornăim sub bura de venin,
poticniți în fiare și noroaie.
Doar aici, pe coasta noastră stângă,
Precista în treacăt și-a culcat
palidul obraz înlăcrimat,
zăbovind o clipă să ne plângă.

Firdousi - 99 (1097) Kei Khosro Rostam Își Alcătui Convoiul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Lui Rostam îi zise șahul: „Pentru că asupra ta
iei povara-acestei lupte, cere-mi ce-ți va trebui
în comori și oști, numește-mi oamenii ce-i vrei ca soți.
Teamă mi-i că un bicisnic om cum e Afrasiab
n-o să aibă tihnă până nu-i ia viața lui Bijan;
e-o ființă arțăgoasă, e un div răufăcător,
și de la Akvan deprins-a viclenii și vrăji duium.
Ahriman o să-i frământe inima și-l va-mboldi
să ne piardă pahlivanul!” Rostam zise către șah:
, , Vreau în cea mai mare taină pregătirile să-mi fac,
fiindcă viclenia-i cheia lanțurilor lui Bijan,
și nu-i bună de loc graba. Nu se folosește-acum
paloș, buzdugan sau lance; frâul trebuie strâns în mâini.
Trebuie-mi, de-argint și aur, giuvaeruri din belșug
și mai trebuie de-ndată să purcedem spre Turan
de nădejde plini, și-acolo locui-vom temători;
trebuie, schimbați la haine, să părem neguțători,
și pe-acolo să rămânem vreme lungă; și avem
trebuință de covoare și brocarturi pentru schimb
și plocoane..”
La aceste vorbe ale lui Rostam,
Kei Khosro dădu poruncă, larg, haznalele-i străvechi
să-și dea porțile în laturi spre-a lua orice și-oricât
din belșugu-mpărăției. Vistiernicul, cu sârg,
lăzile când le deschise, aur răsturnă grămezi, ,
pietre, giuvaericale. Rostam zis și Tahamtan
din comoară își alese și-ncărcă ce-i trebui
pentru ce-avea el poruncă; el cu aur încărcă
zece tefere cămile iar pe-o sută:-argint, brocart.
Cronica Șahilor

Tudor Arghezi - Convoiul Sicrielor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Să fi rămas din rude-ngropați niscai nepoți?
De subt moloz și râme s-au scos aproape toți.
Cu toate că la număr ieșea de dimineață
Cu mult mai multă lume decât fusese-n viață.
Căci dintr-un om, întreagă, nu vine niciodată
O singură bucată.
Și ce-a rămas dintr-însul se scoate pe lopată:
O labă, șoldul, brațul, întregi numai bucăți
De om, și zdrențe, sferturi, fărâme, jumătăți;
O palmă delicată, la deget cu inelul
Logodnei: nu-ncepuse prăpădul și măcelul,
Într-un sicriu, grămada, intrau de-a valma paie,
Țărână-amestecată cu păr și măruntaie.
Bărbații și copiii, ciozvârte și crâmpeie
De mădulari și resturi gingașe de femeie.
Unui bărbat cu brațe, scăpat din scrum mai plin,
I se pierduse capul într-un coșciug străin.
De altfel, nici o față nu mai avea figură,
Smolită și-nchegată într-o caricatură;
Și, ca o cobe nouă de-adaos, ca un semn,
Mai rătăcea-ntre racle și un picior de lemn.
De se-ntrebau, cu martori, groparii și poporul,
Căror cadavre șchioape li se cădea piciorul,
Și dacă mai e locul, tocit și scâlciat,
Să fie-a doua oară, cu preot, îngropat.
Dar când porni convoiul sicrielor devale,
Urlă din nou sirenă-n văzduh a plâns și jale.