conditia poetului – Versuri.pro

Marina Tvetaeva - Poetul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Poetul e stăpân deplin pe limbă
Și-i pe de-a-ntregul stăpânit de limbă.
Planete, semne și întortocheate
Parabole.. Între un nu și-un da
El, aruncându-se din turn, ciudate
Curburi cu trupul lui va desena;
Drum al cometelor.. Veriga lipsă
Din lanțul faptelor îi este far.
Demn disperați! El intră în eclipsă
Neprevenit de niciun calendar.
El măsluiește cărțile degrabă
Și la cântar înșală elegant;
E omul ce necontenit întreabă,
E cel care-l întunecă pe Kant;
Copacul ce-n Bastilia e verde,
Ferice-n cripta lui de nepătruns;
E cel a cărui urmă-n veci se pierde,
Un tren fantomă-n veci de neajuns..
Drum de comete este drumul tău.
Arzând, văpaia ta căldură nu e
Smulgând, n-ai fost vreodată grădinar.
Explozie și fum!.. Calea ta șue
N-o prevestește niciun calendar.

Mihai Eminescu - Poet

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Să torni la rime rele,
Cu dactile în galopuri,
Cu gândiri nemistuite
Să negrești mai multe topuri;
Și când vezi vreo femeie
Să te-nchini pân’ la pământ
Și de-a sta ca să-ți vorbească
Să înghiți orice cuvânt;
Nespălat, neras să umbli,
Și rufos și deșucheat –
Toate-acestea împreună
Te-arat’ a fi poet.
1876

Nichita Stănescu - Arta Poetică

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Dacă s-ar descuraja poetul
ar cădea frunzele din copaci,
şi ramurile lor ar rămâne
ca nişte spânzurători.
Dacă s-ar descuraja poetul,
femeile gravide
n-ar mai naşte,
n-ar mai naşte niciodată.
Dar, din graţie şi din grijă,
moare întotdeauna, întotdeauna,
înainte de a se descuraja.

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Adevăratul Poet

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Doi dușmani fără-astâmpăr în urgie
În inima poetului se bat:
A țărnei din aproape tiranie
Și-al cerului un ecou depărtat!
În jos atârnă-n greutate lutul;
În sus se-nalță-al însuflării foc…
Se rumpe inima la tot minutul:
Vrăjmașii și-au ales același loc!
Cumplită-i lupta! ea se poate simți!
Dar n-o deplânge-al graiului penel:
El zugrăvește plastice morminte,
Mormântul inimii i-ascuns de el!
Sunt clipe când văpaia cea sublimă
Se urcă, strălucind ca meteor:
Se pare că splendoarea se dărâmă
Pe elementul ce-o poprește-n zbor!
Sunt clipe când povara târâtoare
Întinde falnic orizontul său,
Și-ascunde-n adâncimi mărețul soare
Al cugetărilor lui Dumnezeu!
Căzut din sfera de lumini nestinse,
Trântit în globul patimii lumești,
Poetul râde-n amărâte plânse
Sau geme el în hohote drăcești!
Idei contrare, cerul și pământul,
Din inima sărmanului detun.
S-adună gloate spre-asculta cuvântul…
Și-apoi rostesc osânda: “îi nebun!”