concluzie – Versuri.pro

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Concluzie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Nici n-am știut când am crescut;
Nu văd nimic când mă modific
Și zilnic stau cu mine, neîntrerupt
Mă judecând, sau contemplând mirific.
Doar gândul mi-e ascuns; ciudat
Că nici pe acesta nu-l țineam captiv,
Să nu se piardă interiorizat,
Crezând că-l stăpâneam… În fond fără motiv.
N-am nicio libertate; sunt legat
De-un lanț ce-i spunem ADN-eu
Și-l am, mă amăgind că-s unicat…
Dar el mă stăpânește, nu sunt eu!.
Înseamnă, în fond; cu toți ne naștem sclavi,
Cu coduri pe catene paralele,
Mințiți c-am fi ce vrem… Plebeici bravi,
Doar sadic țintuiți, ca niște jagardele!.
Mă uit cu detașare; mă privesc
Și-am dor nebun să fiu din nou cum vreau…
Câtă prostie am putut s-agonisesc
Crezând că numai eu decid ce iau, ce dau?!.
Aș vrea, cel puțin la sfârșit, să știu
Ce rost aveam, că totu-i cu folos;
Altfel aș fi eroare și nu-s singur, de-s să fiu…
Vă-ntreb; „Vă întrebați la fel? Sau pot să vă… descos?”

Carlos Drummond De Andrade - Concluzie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Impacturile iubirii nu sunt poezie
(încearcă ele să fie aspirații nocturne).
Memoria infantilă sau o toamnă săracă
se varsă-n versul urnei noastre diurne.
E poezie frumosul? Nu e poezie,
iar ceea ce nu-i poezie nu are rând la cuvânt.
Nici misterul în sine și nici numele vechi
nu sunt poezie: cabală, furie, șold.
Deci, ne descurajăm. Adio tuturor!
Valiza făcută, trupul absent, detașat,
dar cu bucuria de a te întinde singur și mut pe pat.
Din ce-s făcute poemele? Unde?
Ce vis înveninat le răspunde
când poetul e-un îngâmfat, iar restul sunt norii?

Giuseppe Ungaretti - Concluzie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Un munte de tenebre desparte vremea dinainte
de vremea de apoi.
Numai o secundă de s-a scurs mă-ndepărtez
cu mii și mii de ani.
Pretutindeni mă-nsoțește o deșteptare de regrete
strămoșești.

Ilarie Voronca - Concluzii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Am văzut oameni căutând liniștea
Precum cuiburi de pasăre.
I.
Descuiat vântul. Un surâs trimis
Vorbele se răresc ca pietrele de hotar
Caligrafic câmpul în pulpă scris
Aerul înaintează, atât de străveziu fular.
Concert anotimpul un salt între
Începutul ceresc, minut în argint
Se rupe glasul ca din trestii o luntre
Drum pierdut în palmă ca absint.
Umărul tău ce atlas,
Cum îl știu golfurile, șesurile în declin,
Suni în ierburi sufletul ca pas
Milităresc, în prundiş carnea ta râde cu lumini.
II.
Mai cunosc în plus alte bucurii.
Prin ochii tăi am trecut înot Marea Mânecii de-atâtea ori
Zările mă primesc ca brutării
Salcâmii: ce mașini de scris în culori.
Aici tresare vitrina ca un obraz
Vorbe deplasez ca figuri de șah
Să-mi împlânți privirile ca brazi
Se leagănă sângele nostru ca un hamac.
III.
Vapoare, catedrale pleacă, sosesc: precum clorat
De potasiu tăcerea în cristal
Uneori ploile: un afiș desfășurat
Pădurea și-a vopsit frunzele pentru bal.
Crede-mă: somnul deschide bariere
Înfloresc barurile cinematografele ca etichete
Toamna ca un oraș te frământă, te cere,
Cumperi în librării zboruri, apusuri, continente.
IV.
Îmbracă vocea de zile mari, îți spun
Obrazul tău e un cartier mult mai nou
Sparge râsul ca o bășică de bou,
Pe limbă cântecul tău tutun.
Ora se umple de cânepă, ce papă-lapte
Oceanul atlantic, acest chioșc de ziare tropical,
Cerul tăiat un metru șapte-
zeci și cinci pentru rochia de bal.
Și foc ca brâu colorat în mădular,
Răsună timpanele noastre ca oglinzi,
Codrul e sterp, cu cerbi ca vestiar,
Cât de elegant aerul sub aceste grinzi.
Pornesc drumuri în sare și fier,
Biserica în construcție cu schele, statui dinainte
Mi-a plăcut mirosul de ger
De geamantane, de voiagii în rue de Rivoli printre.
Afișe dinții tăi, mâinile tale articole de toaletă
Atât de dureros ne dăruim ferestrelor, camerelor de hotel,
Busole, sânii mă îndreaptă spre o seară de cretă,
Încerci cu pasul să deslușești un luceafăr, un țel.
V.
Dar ce mâhnit e surâsul funcționarului de la ghișeu
E o chitanță inima lui, două scrisori cifrate
Pupilele; când ne leagă buzele un curcubeu
Și viața te înnoptează cu un naufragiu, cu un frate.
Străzile duc spre suferința veche
Vinele noastre sunt catarguri până unde exist
În ecou tresare lampa ca o ureche,
Final ezită glasul tău ca un trapezist.