comete – Versuri.pro

Stefan Augustin Doinaş - Amor Universalis

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

O, Venus palidă-n azururi, du-mă
pe plaiuri largi cu licărul bobat
să simt în jur luceferii cum bat
ca inimi de noroi ce se consumă.
Stăpân pe-al zorilor descălecat,
să văd pe-un aspru așternut de brumă
pământul în văpăi și marea-n spumă
ca niște miri ce-mpart același pat.
Jur împrejur, comete în cascadă
cu tinere săruturi de zăpadă
să răscolească blândul lor extaz;
iar vămile, asemeni unor lire,
să prindă-n corzi și, orfic, să resfire
zâmbetul ce le joacă pe obraz.

Grigore Alexandrescu - Răspunsul Cometei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Iubit muritor,
Astăzi am primit,
Prin poștia cerească,
Biletul tău pornit
Din Țara Românească.
Odată cunoșteam
Sub nume de roman
Un preaputernic neam,
Al lumii crud tiran;
Neam ce-l credeam pierit,
Căci nu l-am mai zărit;
Și până-ntr-ast minut
(Mă jur pe al meu nume)
Eu nici aș fi crezut
Că existați pe lume;
Dar de vreme ce scrieți
Voi trebuie să fiți.
Numai nu înțeleg cine v-a putut spune
Că aveam pentru glob intenții așa bune.
E netăgăduit
Că-a lui desființare
De timp nepomenit
Mi-era în cugetare,
În cerc tot vicios
Văzând că se-nvârtește
Și omul păcătos
În rele mult sporește,
Văzând că jos la voi mulți oameni mari și buni,
Lumii folositori, au trecut de nebuni,
Au fost persecutați
În vreme ce-au trăit
Și foarte lăudați
După ce au murit.
Eu prea rău am urmat,
Când am lăsat odată
Pe Noe de-a scăpat
Cu luntrea-i deșelată,
Căci știi ce a făcut
Cât liber s-a văzut?
El a sădit o vie
Și-a căzut pe beție!
Iar cu fetele lui
Ce-a mai făcut nu spui.
34d9
Iar de atunci încoace din el câți s-au prăsit.
Acei ce au fost tari pe cei slabi au robit;
Soarele-au spăimântat prin lupte și omor,
Pentru globul pământ, ce nu era al lor.
Căci socotesc că știi, nevoie n-am să-ți spui
Că nu e-al vostru el, ci voi sunteți ai lui.
Apoi v-ați apucat
Cerul de-ați spionat,
Prin sticle cercetând
Ce avem noi de gând,
Ce fel ne preumblăm,
Până și ce mâncăm.
Ba încă ați scornit
Feluri de secături,
Și pe voi v-ați numit
Alese creaturi!
Acestea, drept să spui, eu nu le sufeream,
Și răzbunarea mea în taină pregăteam.
Dar fiindcă îmi scrii că sunteți ocupați
Proastelor voastre legi spoială să le dați,
Fiindcă ai cerut sorocul mărginit
De zece mii de ani, fiindc-a mijlocit
Și-o grațioasă stea dintr-ale curții mele,
Pentru câțiva poeți ce casc’ gura la stele,
Mă-nduplec în sfârșit, astâmpăr al meu foc,
Îmi pui caii la grajd și coadele la toc.
Numai luați măsuri, gândiți și căutați
De indulgența mea acum să profitați.
Căci dacă spre pământ vreodată m-oi porni,
Va pot încredința că bine nu veți fi.
(Scris în palatul nostru de vară.)
mai

George Topârceanu - Răspunsul Cometei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Regret că mă-ntrerupi din cale
Cu interviul dumitale.
Dar iată, mă opresc o clipă
Să-ți dau răspunsul meu în pripă.
V-am salutat o dată sfera
Acum vreo zece mii de ani
Când astronomii de pe Terra
Erau de-abia orangutani.
(Flammarion era gorilă
Și bietul Newton diplodoc.
Camil era de-abia Cămilă
Iar Duică nu era de loc!
El de-abia azi când scrie proză
Se află în metamorfoză
Și se transformă tare greu:
Aspiră-acum la cimpanzeu.).
De-atunci, prin negrele stihii,
În noaptea largă și profundă,
Am rătăcit cu zeci de mii
De metri pe secundă,
Și diafană m-am ivit,
Din perioadă-n perioadă,
Ca fulger blond încremenit
Să-mi desfășor spectrala coadă
Pe cerul nopții la zenit
Planetele cu sateliții,
Purtându-și mândre paraziții,
Mi-au dat portretul prin gazete
Și m-au fixat mii de lunete
Dar, gata să-mi găsesc mormântul
În vreun sistem de constelații,
Am revenit zburând prin spații,
Căci nu disprețuiam Pământul.
(De-ați fi în cer ca mine voi
V-ați minuna întotdeauna
Cum globul ăsta de noroi
Se vede luminos ca Luna)
Și-aveam de gând – ca un simbol
De milenară simpatie –
Cu cel din urmă-al meu ocol
Să ne unim prin veșnicie
Într-un fantastic carambol.
Și măritându-i neagra humă
Cu luminosul meu adaos,
Într-un aprins vârtej de spumă
Să ne rostogolim în haos.
Dar când văzui ce porcărie
(Să-mi ierți cuvântul) ați făcut,
Cât sânge-a curs din neghiobie
Pe bietul vostru glob de lut, –
Cu spaimă, la perihelie
Din zborul meu m-am abătut
Și nimbul clar și trena lungă
Ca o eșarfă de lumină,
Mi le-am ferit să nu ajungă
Vreun strop întunecos de tină.
De-atunci, iubitul meu, îmi vine
De supărare și rușine
Să fug cu coada-ntre picioare
Prin spații interplanetare
Și să mă mistui în neant.
Mă duc Adio! Salutare!
Să-mi scrii: Uranus, poste restante.