Coloana Infinitului – Versuri.pro

Samurai feat F. Charm - Coloana Infinitului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ochii mei reci ca de gheață
Anii îmi vorbesc pe față
Noapte naște urletul
Ce-mi alină sufletul.
Ochii mei reci ca de gheață
Anii îmi vorbesc pe față
Noapte naște urletul
Ce-mi alină sufletul.
Intru în detalii, o fac doar ca să-i calc pe nervi
Mi-au zis că-mi trebuie o schimbare, dar eu sunt complet
Îmi fac talentu’, am potrivit ultimele bucăți
Din suflet pentru sufletul tău înghețat de tot
Nu înțeleg de ce le tot place să bage râcă
Dar tata n-a crescut un laș cu coloana strâmbă
Oare câtă durere poate o inimă să strângă?
Tot ce știu e că dacă tragi tare n-o să se rupă
A ieșit soarele în cartier, e primăvara
Dar dintre ăștia toți ai mei nu e nimeni pe afară
Inima începe să îmi sară când o văd pe una
Cu care rupeam patu’, acum e fi-sa de mână
Îmi zice „bună”, eu mă înroșesc ca un copil
Eu îi răspund tot „bună”, ea mă suge din priviri
Poate sunt misogin, poate sunt nesimțit
Dar pur și simplu o știu și nu judec, doar zic
Că toate s-au schimbat, timpu’ ăsta e nenorocit
De asta tot scriu, că din oase nu rămâne nimic
Eu pentru ce tot trag? Eu pentru cine strig?
De ce mă țin de steag când aș putea să mă desprind
Aș vrea să mut în cartier coloana lui Brâncuși
Când ridic privirea spre cer să-mi amintesc ce sunt
Un demon fără aripi, sau un înger căzut
Care abia așteaptă să zboare iar spre văzduh.
Ochii mei reci ca de gheață
Anii îmi vorbesc pe față
Noapte naște urletul
Ce-mi alină sufletul.
Ochii mei reci ca de gheață
Anii îmi vorbesc pe față
Noapte naște urletul
Ce-mi alină sufletul.
O singură șansă; am tras după mine și norii
Mi-am făcut loc
E vremea schimbării.
Apa devine foc acum
Nu stau să mă joc
Trag tare cât pot, nu mă schimbă nici banii
Doar anii ce trec mai pot să mă miște
Când mă uit la tot ce-am lăsat în spate
Îmi dau seama că am avut de toate; liniște
Am ales o nișă și m-am ținut tare cu dinții
Fără compromisuri
1000 de visuri, multe filme care s-au terminat prost
Am fost mereu la înălțime
Strâmbă din nas când mă privesc de jos
Eu pot să bag la fel ca tine
Ia zi, tu poți să bagi ca mine, boss?
Nu-mi pasă deloc de ei, Doamne, fa-mă o fiară ca leii
Mirosul de flori de tei îmi amintește că aici trăiau zeii
O mână de chei, o mână de pixuri
Mă întreb, ce-ai vrea să fac de fapt?
Sunt la fel ca tine, îmi doresc infinitul
Dar nu știu cum aș putea să-l am
Toate mă apasă sunt prea setat, sunt obsedat
Nu pot să mă opresc
Nu-mi trebuie prea multe pe masă,
Doar o bucată de pâine și o cană cu vin
Înainte de toate o coală albă și ceva cu care să scriu
Da-mi inspirația Ta divină care mă scoate mereu din pustiu.
Ochii mei reci ca de gheață
Anii îmi vorbesc pe față
Noapte naște urletul
Ce-mi alină sufletul.
Ochii mei reci ca de gheață
Anii îmi vorbesc pe față
Noapte naște urletul
Ce-mi alină sufletul

Petrica Matu Stoian - De la Vâlcea-n Târgu Jiu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

1 De la Vâlcea-n Târgu Jiu, mai
Nu știu cum să fac să viu, mai
C-a trecut, măndruțo, anul {bis}
De când n-am adăpat calul
La cișmeaua Sâmboteanu.

2 Cal bălan și fără șa, mai
Du-mă la mândruța mea, mai
La Coloana Infinitului {bis}
Unde noi doi ne-am iubit
Ca și-n anul ce-a trecut.

3 Vino, mândro-n pragul serii
Să stăm la Masa Tăcerii
Dragostei ca să-i jurăm {bis}
Jiul martor să-l avem
Și apoi să ne cununăm.

Adrian Păunescu - Coloana Infinitului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Lui C. Brâncuși.
N-a fost de când lumea
Dar pare de-atunci;
A fost condamnată, a fost arestată,
Râdeau că ar fi o grămadă de stânci,
Au tras cu tractoare de ea să o scoată.
Ce poate-nsemna decât drumul în sus?
Sfârșit nu-și găsește și milă nu știe,
Coloana e omul cel fără apus
Și duh pe-un înalt parapet de sicrie.
La marginea firii punând temelii,
La ora când cerul întreg e-o cunună
În vorba „a fi” ea, coloana, e-un „i”,
Punctată de soare, punctată de lună.
Priviți-ne-n ea dacă vreți să ne știți,
Poporul acesta coloană arată,
Mereu zbuciumați, totdeauna uniți
Și n-avem de gând să murim niciodată.
Trudind totdeauna cinstit și modest,
Lăsăm infinitul distanțelor astre,
Dar, câteodată, în semn de protest,
Îi facem în țară, cu mâinile noastre.
Și ca să se știe că suntem și noi,
Că nu stăm aici, pe pământ, cu chirie,
În pauza dintre-nfloriri și altoi
Ieșim la vreun munte și-l facem vecie.