citrice – Versuri.pro

Johann Wolfgang Von Goethe - Cunoști Tu Țara

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cunoști tu țara unde lămâii înfloresc
În adâncimi de frunze-ngălbenesc,
Un vânt ușor din cer albastru adie,
Mirta-i tăcută și dafinii te-mbie?
Cunoști tu țara?
Acolo, înspre colo
Iubite, vreau să merg cu tine.
Cunoști tu casa? Pe colonade-i un acoperiș.
Străluce sala, odăile-i sunt ca un luminiș,
De marmură statui ce stau și mă privesc:
Sărman copil, ce ți-au făcut? Te jeluiesc –
Cunoști tu casa?
Acolo, înspre colo
Tu, protector, cu tine vreau să locuiesc.
Cunoști tu muntele și podul plin de nori?
Catâru-și caută drumul prin vâltori.
În peșteri locuiesc ai zmeilor copii.
Se prăbușește stânca în vecii.
Tu muntele-l cunoști?
Înspre acolo suntem mergători.

Pablo Neruda - O Lămâie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Din flori de lămâie
dezlegată,
peste lumini de lună,
dragostea se ancorează.
esențele-i nesățioase
sunt impregnate cu aromă,
Galbenul lămâiului se desprinde
Iar lămâile părăsesc planetariul arborelui.
Delicată marfă!
Porturile sunt întinse întru
bazaruri de sine
pentru lumină și
aur barbar.
deschidem
jumătăți de
miracol,
iar acizii se coagulează,
acoperiți
cu divizii înstelate.
Seva originală a creației –
ireductibilă, neschimbată,
vie.
astfel că,
prospețimea trăiește și în ziua de astăzi
într-o lămâie,
în casa cojii, ce mirosea a dulce.
proporțiile-s arcane și acerbe.
Dacă vei tăia o lămâie cu un cuțit
Vei lăsa în urmă o catedrală mică:
Alcove, neghicite de ochi
deschid sticla acrită
pentru lumină;
topazul înhămase
picăturile,
altare,
Fațade înmiresmate.
Astfel, în timp ce mâna
ținea tăietura lămâii,
jumătate din lume
era în tocător,
aurul universului
era cuprins de o stare de bine
la atingerea ta.
Un potir galben
doldora de minuni,
un sân și un biberon
parfuma pământul.
O fulgerare dăduse roade;
Un foc diminutiv de planetă.

Eugenio Montale - Lămâii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ascultă-mă, poeţii laureaţi
se mişcă numai printre plante
cu nume rare: ligustrul sau acanta.
Eu iubesc drumurile
sfârşite-n gropi ierboase
unde prin bălţi pe jumătate seci
copiii prind câte-un ţipar subţire.
Potecile ce merg pe lângă povârnişuri
coboară-n tufele de trestii,
oprindu-se-n grădini printre lămâi.
Cu atât mai bine dacă lumea păsărilor
se stinge înghiţită de văzduh:
mai limpede se-aude murmurul
de crengi prietene în aerul mişcat abia
şi sensul acelor miresme
ce nu ştiu să se dezlipească de pământ
şi plouă-n piept neliniştea lor blândă.
Aici ca prin minune tace
războiul patimilor răsfăţate
şi ne revine şi nouă celor sărmani
o parte din comoara lumii:
mireasma de lămâi.
Dar vezi în liniştea aceasta
când lucrurile în voia lor par gata
să-şi scape ultimul secret,
ne aşteptăm adesea să descoperim eroarea
Naturii, punctul mort al lumii,
veriga ce nu ţine, firul
nedescurcat care în cele din urmă ne împinge
în inima unui adevăr.
Răscolim cu privirea împrejur,
scormoneşte mintea, prinde acorduri
destramă parfumuri revărsate
în ziua ce tânjeşte.
Vin acele tăceri când poţi vedea
în orice umbră omenească depărtându-se
vreo Divinitate tulburată.
Iluzia se curmă şi timpul ne aduce în oraşe
pline de zgomot unde albastrul
se arată în fărâme printre streşini.
Ploile istovesc pământul, se stratifică
plictiseala iernii peste case, avară
ajunge lumina şi sufletul amar.
Până-ntr-o zi când pe o poartă
întredeschisă, în mijlocul copacilor
dintr-o grădină, ne apar lămâii.
Se topeşte îngheţul inimii
şi-n piept încep să freamăte
cîntecele lor,
trompetele de aur ale solarităţii.

Ion Izvor - Vesme

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Vesme.
De ești plăcințica de mere
din povestea cu mere
de aur.
făcută cu sârg
și cu dor
de consoane cu zahăr rafinat.
Eu mă voi opri
să-ți mulțumesc
și să spun
nu servesc
decât pe nemâncate.
(mereu)
ceaiul verde
și citricele
cu diacritice
care prevestesc sărbătorile
de iarnă!