cititori – Versuri.pro

Constantin Enescu - Prețuire Culturii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Prețuiesc cu patos scrisul
Și pe bunul scriitor,
Ce-și arată tot dichisul
Al culturii creator.
Prețuiesc omul cu carte
Ce aduce în scrisul lui
Și cu dragoste împarte
Gânduri cititorului!
Prețuiesc pe jurnalistul
Luptător neobosit,
Care-i critic și analistul
Știrii, ce i-a parvenit!
Prețuiesc nespus tiparul
Și pe vrednici truditori,
Ce cărților le dau harul
De-a atrage cititori!
Prețuiesc bibliotecarul
Ce e arhivar al cărții,
Care vecinic are darul
De a ști a le împărți!
Prețuiesc oameni culți
Care cartea o citesc,
Dar cu toate, că nu-s mulți
Prin versuri îi răsplătesc!
Constantin Enescu

Costel Zăgan - Ci Unde-S Cititorii De Altădată

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Toată lumea crede c-au dispărut de pe fața
pământului. S-or fi retras pe partea nevăzută
Ori s-au autoanihilat. Frumos și adevăr dimineața.
Frumos și adevăr la prânz, frumos și adevăr la
cina cea de taină. Nu e bine, ceva a fost în neregulă.
O fi vrut poezia să se logodească, fir-ar să fie!
Și eu n-am știut nimic.
Frumoaso, tu ești fata morgana din deșertul
inimii. Pentru tine renunț la orice oază virgină,
însă mai întâi citește-mi poemul.
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

Jorge Luis Borges - Cititori

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Despre hidalgul smead și stăpânit
De eroism și gust de aventură
Se crede că – virtualitate pură –
Biblioteca nu și-a părăsit.
Isprăvile fidelei povestiri,
Burlesc ori tragicomic încheiate,
De el, nu de Cervantes, sunt visate
Și-nțesate-s de-nchipuiri.
La fel mi-e soarta. Știu că esențial
Și fără moarte s-a pierdut ceva
În chiar biblioteca ce-ngropa
Povestea cu hidalgul exemplar.
Copilul filă-ntoarce grav cu-eresuri,
Visând nedeslușite-nțelesuri.

Gellu Dorian - Douăzeci și Două de Milioane de Poeți

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Douăzeci și două de milioane de poeți vii
așteaptă nașterea cititorului,
biblioteca este pustie,
cârciuma, plină,
se privesc în ochi și nu văd nimic.
Deodată dintre ei se ridică cel mai bătrân,
își adună genele și adoarme,
plutind prin aer ca un fulg desprins dintr-o aripă de struț
fugind prin oaza plină de ochi obosiți.
Toți s-au bucurat de plecarea lui
ca la nașterea unui copil,
din cauza lui n-a mai apărut nimeni prin târg,
până la el toți citeau poeziile ca pe niște rugăciuni,
el i-a învățat pe toți să scrie
și acum nu mai deschide nimeni cărțile
pecetluite în rafturi ca niște morminte într-un cimitir
prin care nu mai trece niciun urmaș,
pentru că toți au plecat în lume
sau zac și ei sub pământ ca niște semințe care n-au mai rodit.
Ce bine e,
ce frumos e,
lumea abia acum începe,
ruptă din silaba versului bătrân,
izgonită din rai
ca din cârciumă bețivii care nu mai au cu ce plăti,
nu mai au unde să se ducă,
nicăieri nimeni nu-i mai așteaptă,
iar prin capul lor horcăie sumedenii de ființe mici
care se privesc ochi în ochi
și nu văd nimic,
nimic,
dar pare a fi totul.
Ce noapte adâncă,
ce zi luminoasă prin care se vede doar noaptea ce vine,
se aude o voce dintre cei douăzeci și două de milioane de poeți
orbi în lumea plină de surzi,
noi ne-am născut din carnea cititorilor,
în timp ce noi nu suntem în stare să dăm viață unui cititor
care să ne foșnească-n urechi
filele cărților moarte
pe care numai el le poate reînvia.
Și l-au căutat ca Irod pe pruncul născut într-o iesle,
să facă din apă vin,
– dar sângele apă nu se face,
cârciumile nu sunt biserici,
bisericile nu sunt biblioteci -,
să-l trimită apoi în pustia prin care
poeții își înjunghiau poeziile din care
nu curgea sânge,
ci un alcool dureros de dulce.
La nesfârșit, până în ziua când toți vor căuta poetul
pentru a-l cinsti până la uitare.

Odisseas Elytis - Nu Mi-e Milă De Poeți

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

„Nu mi-e milă de poeții care au rămas / fără cititori, mi-e milă / de ... →

Lucian Blaga - Către Cititori

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Către cititori.
Aici e casa mea. Dincolo soarele şi grădină cu stupi.
Voi treceţi pe drum, vă uitaţi printre gratii de poartă
şi aşteptaţi să vorbesc. – De unde să-ncep?
Credeţi-mă, credeţi-mă,
despre orişice poţi să vorbeşti cât vrei:
despre soartă şi despre şarpele binelui,
despre arhanghelii cari ară cu plugul
gradinile omului,
despre cerul spre care creştem,
despre ură şi cădere, tristeţe şi răstigniri
şi înainte de toate despre marea trecere.
Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit
aşa de mult să plângă şi n-au putut.
Amare foarte sunt toate cuvintele,
de-aceea – lăsaţi-mă
să umblu mut printre voi,
să vă ies în cale cu ochii închişi.