cel mai singur om

Acum, când zileii se făcu lehamite de zi, și toate apele de dormurmură-o nouă mângâiere,și cerul chiar, prins într-o pânză de păianjen aurită,grăiește oricărui ostenit: „acum dormi!” –de ce nu dormi tu, inimă posacă,de ce să fugi tu cu piciorul sângerând…pe cine-aștepți cu patimă?