Traian:
Dup-o introspecție nocturnă, intru-n bar
Eu și cu mine, același individ dual
Iau loc și-mi comand cel mai bun drog
Ceai negru, fără arome, cu multă lămâie, te rog!
Elemente particulare
Îmi citesc cu voce tare
Tipu’ din dreapta m-ascultă cu nepăsare
Tocmai și-a băut cafeaua, se pregătește de plecare
Și dintr-o mișcare
Pune haina și dispare…
Torn infuzia în cană, sorb cu nesat
N-am înțeles: de ce tre’ să caut ce n-am în ceilalți?
Am găsit comoditatea-n singurătate, și-i perfect
Ca absența ei, e-un mod de-a fi prezent!
Ciudat, am început s-apreciez că trăiesc
Când am pus capăt la tot, dar n-am avut succes…
Chiar și-acum îs la marginea prăpastiei, da’
De data asta-s cu spatele la ea!
Mi-e peste poate…
Ce folos să-nnec amaru’ dacă poa’ să-nnoate?
D-aia caut să zbor, ador să sar de la-nălțimi
Chiar dacă nu-mi cresc aripi când cad, în schimb
Când de pământ m-ating,
Prind rădăcini!
Asta-s eu, de ce te miri?
Manifestă-ți lipsa de încredere-n mine, și-o să mă inspiri!
Eu nu mă caut pe mine, zilnic mă schimb
Mă interesează: sunt ceea ce fac, sau ceea ce simt?