Cantilena – Versuri.pro

Dan Botta - Cantilena

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Moarte era-n putredul val,
Şi-n fundul său mormânt fatal
Celui ce cată alinare
Închipuirii sale amare,
Şi ale cărui gânduri fac
Un rai din acest palid lac.
Edgar Poe.
Drumuri mediane,
Plaiuri şi savane,
Lande monotone,
Lirice Œnone,
Duceţi-mi la vale
Albele ovale.
(Turma nici subtilă,
Nici sublimă, ci
Oaia unanimă,
Clară ca de zi.).
Ceruri paralele,
Duceţi-mi cu ele
Ultim ciobănel,
(Frate mi-e şi el)
Cu ochii preaplini
De-aquatici, trişti crini,
Flautele pline
De limpezi albine.
«Cioban, ciobănel,
Inimă-inel,
De ce mi-ai lăsat
Vârfu-nsingurat?
Nu mai priveghezi
Dreptele amiezi,
Nopţile abstracte,
Astrele exacte,
Culmile lucide,
Pietrele aride? ».
– «Sunt prea viu, prea trist,
Înger trismegist,
De-amiaza pe ţeastă
De seara prea castă,
De stânci detunate,
Reci, halucinate
De seninătate.
(Creier unde ascunde
Apele profunde,
Lacul nins pe frunte…
Creier e de munte! »).
– «Nordic ciobănel,
Tristul meu model,
Cine te aduce
Pe cărări în cruce,
Sub limpedea punte
Cu seara pe frunte? ».
– «Poate, călător
Liricul meu dor,
Stelele de apă,
Umbrele pe pleoapă,
Cornul depărtării,
Muzicile mării!.
(Pe vântiri ascult
Orficul tumul,
Când şi-ardică struna
Fata verde Una
Palidă ca luna. »).
*.
Palide Œnone,
Paludate zone,
Duceţi-mi la vale
Tristele ovale.
(Lunile îndoaie
Seara liniştită,
Salcia de ploaie
Şerpii şui şi-agită.).
Fruntea când amurge
Osul putred curge
Cerul fals difuză
Semnul de ceruză.
Luna verde lasă
Bruma veninoasă.
Îngeri cad, opale
Septentrionale.
– «Ca oglinda-i pal
Misticul oval,
Şi luna subţie
Mâna străvezie,
Şi-n ochii vagi sufăr
Umbre de nenufăr,
Întoarce-te dar
La Gândul-amnar! ».
– «Gerul să se-ntoarcă,
Viul Nord să-l toarcă;
Îndurata Parcă?
Oh, mă cheamă-ntruna
Palida nebuna
Fata verde Una,
Şi-n mine se strânge
Piatra ei de sânge…».
(Rar umblau pe vânt
Iazme ca de steme,
Tremurat pământ,
Vânăt de blesteme!).
Şi-a trecut pe ceaţă
Apătoasa faţă.
Şi-a trecut pe lună
Rătăcita dună.
Cum spre somn dori,
(Floarea mea de-o fi!)
Pajură-fântână,
Nesfârşită stână,
Plaiuri unde mint,
Austral argint –
Putredele ploi,
Lacul vechi din noi,
Acte grele, acte,
Moarte cataracte.
Linişti mari se-ntind
Dăruind, plutind,
Lobi de albă lume,
Somn mirat în spume,
Când s-aprind egali
Crini opheliali.
– «Cioban ciobănel, Limpede inel,
Trupul meu îşi frânge
Ramura-i de sânge,
Părul meu îşi lasă
Verdea nebuloasă,
Limfa mea ascunde
Stele moi, profunde…».
(Cu lacrimă-naltă
Trestii vechi tresaltă
Cununată baltă..
Lespezi mari de apă,
Inima îngroapă,
Lacrima îngroapă.).
*.
Ape albe cresc
În funebru ropot,
Pe când mai ceresc
Tânguiosul clopot:
– «Cioban ciobănel,
Limpede inel,
Trupul meu îşi frânge
Ramura-i de sânge,
Părul meu îşi lasă
Verdea nebuloasă,
Limfa mea ascunde
Stele moi, profunde…»

Marguerite Yourcenar - Cantilenă Pentru Un Flautist Orb

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Flaut în noaptea solitară,
Prezență lichidă a unei lacrimi,
Toată tăcerea pământului
E în petalele florii tale.
Răspândește-ți polenul în umbră,
Suflet ce plânge fără de sunet,
Miere curgând dintr-o întunecată
Gură, mișcările tale lente ritmează
Cu pulsul serilor blânde de vară,
Așa că tu fă-ne a crede că cerul
Dansează fiindcă un orb a cântat.

Cincinat Pavelescu - Cantilena

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Iubita mea e moartă
Și-n păr c-un trandafir,
Încet, încet, o poartă,
Un dric spre cimitir.
Ea doarme albă, albă
Ca florile de crin,
Purtând la gât sub salbă
O cruce de rubin.
Adânc mormânt îi sapă
Gropar, pentru sicriu,
Ca doi în el să-ncapă:
O moartă și un viu.

Tudor Arghezi - Cantilena

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Cantilenă.
Trăindu-și zilele și anii,
Pier prietenii, pe rând, ca și dușmanii,
La fel, și legea ta nu cruță.
I-ai încărcat de-a valma-ntr-o căruță
Cu calul orb, bolnavi de boala vieții
Și proștii și isteții.
Le-ai dat și-un gust de grea eternitate
Că-au fost ori buni, ori negri de păcate.
La fel, totuna ți-e, și viața și neviața.
Începe noaptea. Unde-i dimineața?
E frig în suflet, sufletu-i sărac
Și nu pot ști cu ce să-l mai îmbrac.
Mi-e mintea înghețată.
Am fost cândva și n-am fost niciodată?
Măritule, blajinule, tu poți
Să mi-i ucizi în parte, ca eu să-i plâng pe toți.
Tudor Arghezi -VERSURI – 1980