Péter și Pál (știm) la vară
În calendar se împacă,
Stând cu modestie simplă
La un loc pe rogojină;
Dar la Péter-Pál al nostru
Ce găsim este macabru:
Zarvă, mereu ceartă,
Curtea o răstoarnă;
Vecini răi: blestem turc,
Mai mult dușmani, ce sunt.

Când la Pál fumegă coșul,
Péter strănută de fumul;
Dar, când scormone găina
Lui Péter,
E limpede,
Strică la Pál fundația;
De aci vai și amar,
Se ajunge până la gard!
Nu se lasă nici unul,
De la mare pân’la micul
Furioși se ceartă,
Ca și javrele de pază
Din ambele părți urlă,
Mușcând în leaț gaură.

Dar, să trec concret la fapte,
Se știe, de când lumea,
Pál în ogradă avea
Un nuc, ce pereche n-are.
La vecin intra o cracă,
Pe care Péter, ce ager,
Că nuca tot la el cade,
A lăsat netăiată.

Fapt de duminică, arar,
Că privighetoarea
S-a pus pe craca aceea,
Alegând-o pentru altar,
De unde slăvind în zori
Și pe Domnul, cu triluri:
Mulțumind pentru soare,
Care, iată, apare.
Pentru lumină și brumă,
De briză și mireasmă;
Pentru copacul înflorit,
De cuib, unde a clocit,
Bucuria, ce inima
Pătrunsă o va îmbiba;
Deci, în ea ce trăind,
Ce observă în jur, privind,
Acel fast, lumină și ton,
Glorie, ce
– Firește –
Pentru ea
S-a creat,
Numai pentru ea, tot!

Într-atât, cât stăpânul Pál,
Care, vrăjit, o asculta,
Așa striga de bucurie:
„Dumnezeule,
Ce frumos
Cântă pasărea mea!”.
„A matale e umbra, zău!
Să nu vă spun ceva rău…”
Prin nuiele s-aude
Cu tărie, vorbe brute.
„Păi, a cui – riposta Pál –
Când, pe nucul meu a stat?”.
„Dar, pe la mine răsună:
Matale, cum vi să cuvină!”.

Pál nu lasă: cu el așa!
Péter urlă: nici așa!
Mai mult, din vorbă-n vorbă,
Din insultă drept la botă,
Gata, mahmur
Sărind gardul,
Se luptă, chiar cu trântă;
Fără rost, într-o zi sfântă
Umplându-se și de sânge, –
Nici unul nu învinge.

Dar Pál vrea răzbunare,
Și cu nas în sângerare
Merge la un judecător,
Și cum sângele e martor
Se prezintă cu ofensă.
Dreptul, cică, el nu lasă,
Ar intra chiar la rege
În genunchi: dar cântecul
Nu-l lasă, venit de pe nuc,
Nu-l lasă! pân’la moarte.
Apăsat, aruncă șpagă
În balanța cu adevărul,
Ce judecătorul bagă
Dinadins în buzunarul.

Nici pe Péter nu-l lasă
Dreptatea inocentă:
La jude să nu meargă,
Să depună plângerea.
Cum a decurs, – povestește,
Al lui e cântul, crede:
Nu-i ducat
Ce ar lua,
Nu-i lege, nu e codul,
Doar vede cerul, omul!
Ca vorba să-și adune
Într-o ordine anume,
Cât a dat uită multe
Și la drept o șpagă pune,
Ce în buzunar la jude,
În stânga, drept sub inimă,
Frumușel se va ascunde.

Venind ziua dorită,
Ca să avem verdict deja,
În procesul filomela
Norocosul să apară.
Dar, și pe jude îl lasă
Acum, științele sale,
Deși doi
Procurori
Căutând în paragrafe,
Citind în multe scrisuri:
De cazuri
Cu triluri,
Nu scrie în corpus juris;
Cu supărare, judele
Lovește pe buzunare
Și arătând, prin urmare,
Dând verdictul, spre părțile,
Despre privighetoare:
Auziți!
Nici aci, nici colo
Nu a cântat pasărea
(Lovind dreptul) cântă mie,
(Lovind stângul) cânta mie:
Puteți pleca.

Ce frumos, că azi deja
Nu se-ntâmplă așa ceva,
Vecinul nu ne ceartă,
Despre rude,
Doar bune,
Omul fuge de instanță…
Nu e grup, învoială
Ce s-ar sfârși cu ceartă,
Frate, soră
Se împacă
Seamănul
Prietenul:
Să-l dai în judecată,
De furie să moară,
Niciunul nu ar vrea.

Dar unde găsim juristul,
Care un proces cu trilul
De filomelă, ar accepta!?