cântec marinari – Versuri.pro

Marfar - Baby, Marinaru

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Baby, eu de dragul tau pe toți i-am invitat
Marinarii și pirații se pun pe dansat
Chiar de sunt prietenii sau ne sunt străini
Cine nu dansează bine,
Să-l dăm la rechini!.
Refren:
Baby, multă vreme eu te-am căutat
Pe-o insulă departe, am naufragiat
Doi marinarii și doi pirații se îmbătau
La rechini nu le dădeau.
Refren:
Pe unul mai fioros l-am întrebat,
Cum de i-a dat prin cap, să se facă pirat
Mi-a spus că-și luase lumea-n cap,
Nu mai putea, Se certa cu soacră-sa!.
Refren:
Baby, Baby, Baby,.
Refren: x2

Aleksandr Blok - Cântecul Marinarilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Hei, logodnică ne-i marea!
Nu ne-a dat inelu-i oare?
Ne sărută veșnic marea
Pe obrazul ars de soare!
În adâncul ei, frumoasă,
E mireasă-mpodobită.
Nu ne-o fi nicicând mireasă
Unde-i sprintenă, zorită!
Viața-i slobodă pe ea,
Moartea nu ne-o-nspăimântă,
Of, că tare-i rece, maică,
Maiculița mea!
Noi cu marea vom petrece,
Marea-i slobodă și-i rece,
Mare tu, albastră mare,
Roșii zori în depărtare!
Beat ești vântule, băiete,
Ne dezmierzi
Și zbori în plete!
Poartă-ne hoinarule
Vocile în larg!
Umflă, frate vântule,
Pânza în catarg.

Walt Whitman - Cântec Pentru Toate Marile Corăbii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Astăzi înalț o rostire scurtă
și aspră,
Închinată corăbiilor care străbat mările, fiecare cu
stindardul sau cu semnalizările ei,
Închinată eroilor fără nume care veghează sau
muncesc din greu pe aceste corăbii;
închinată talazurilor care se întind până
dincolo de zare,
Închinată spulberei mării și vânturilor care doinesc
și suflă neîncetat,
Vreau ca din această rostire a mea să se înalțe un
cântec pentru matrozii tuturor popoarelor
Dârz, întocmai ca o aprigă vâltoare zbucnind dintr-o
dată din adâncuri.
Vreau să-i proslăvesc pe căpitanii mărilor, fie tineri,
fie bătrâni, pe secunzii lor și pe toți
marinarii destoinici,
Oamenii aceia ai mării, tăcuți – adevărată elită,
– pe care soarta niciodată nu-i poate
surprinde și nici moartea speria,
Pe care tu, bătrâne ocean, îi chemi la tine tainic,
pe ales,
Oameni pe care tu, mare, ce de-a lungul veacurilor
alegi semințiile și unești popoarele,
Îi alăptezi ca o bătrână doică veșnic încruntată
și în care parcă ai fi aidoma întrupată,
Fiindcă, neînfricați și veșnic nepotoliți, asemenea
ție, sunt acești oameni ai mării.
(De-a pururi, pe apă și pe uscat eroi se vor naște –
unul câte unul, sau doi câte doi –
De-a pururi, supraviețuiește spița lor fără ca
vreodată să se stingă și – oricât de rari
ar fi eroii – sunt totuși destui ca sămânța
lor să nu piardă.)