cântec despre moarte – Versuri.pro

Octavian Goga - Cântă Moartea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Cântă moartea
Îmi cântă moartea la fereastră
Ca o vecernie-n surdină,
Îmi cântă-ncet povestea noastră:
Un joc de umbre şi lumină.
Eu o ascult în noaptea mută,
Din adâncimi îmi creşte mare;
Întreaga viaţă petrecută
La căpătâiul meu răsare.
Şi cum, sub tâmpla mea fierbinte,
O lume veche-mi reînvie,
Nu câte-au fost îmi vin în minte,
Ci câte-ar fi putut să fie.

Nicoleta Voica - Doamne, N-Aș Mai Vrea Să Mor!

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Doamne, n-aș mai vrea să mor
Până mai pot să port dor,
Că-n pământ de m-or lua
N-am să-mi aflu liniștea.
Oricât aș plăti și-aș da
Numai de-aș rămâne-așa,
Că nu mi-i greu de-oi ‘bătrâni,
Greu mi-o fi de n-oi iubi.
Nu știu cum mi-o fi viața
Când n-oi mai putea cânta,
D-aia mă rog nopți la rând
De-oi muri să mor cântând,
Când îmi cânt patima mea
Că mi-o fost dragă viața.

Walt Whitman - Cântec Despre Mine - 36

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Miezul nopții se-ntinde imens în tăcere,
Două mari cochilii nemișcate pe sânul beznei,
Vasul nostru ciuruit se scufundă-ncet,
pregătim transbordarea pe nava cucerită,
Parcă-l aud pe căpitan de pe puntea de la pupa
dând ordine calm, cu fața ca varul,
lângă el cadavrul musului care servea-n cabină.
Și chipul împietrit al bătrânului lup de mare
cu chica lui albă și favoriți frizați,
Limbi de flăcări țâșnesc de pretutindeni,
nimic nu li se poate împotrivi,
Răsună glasurile răgușite ale ultimilor
doi sau trei ofițeri rămași la datorie.
Mormane informe de leșuri și trupuri răzlețe,
hălci de carne omenească atârnând
de catarge, zvârlite pe punte,
Cordaje retezate, cioturi balansând ușor
izbește-n carcasă valul legănărilor,
Negrele tunuri impasibile, rămășițe de butoaie cu praf
de pușcă,
mirosul pătrunzător,
Câteva stele mari deasupra capului, tăcut și trist
strălucind,
Briza delicată a mării pulsând, adierea îndepărtată
a țărmului cu iz de rogoz și livezi,
ultimul mesaj transmis supraviețuitorilor,
Scrâșnetul instrumentelor chirurgului, dinții
fierăstrăului său mușcând din trupuri,
Șuieratul răsuflărilor, scâncete, gâlgâitul sângelui în
șuvoaie, țipete scurte și gemete lungi
descrescând,
Toate astea laolaltă, toate recuperabile.

Walt Whitman - Cântec Despre Mine - 8

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Micuțul doarme-n leagănul lui,
Ridic pânza de voal și-l privesc îndelung
și-n tăcere alung cu mâna o muscă.
Adolescentul și fetița îmbujorată aleargă
și se hârjonesc printre tufele dealului,
De sus îi urmăresc cu privirea.
Sinucigașul e-ntins cât e de lung pe
podeaua însângerată a odăii,
Mă uit la cadavrul cu păr năclăit și
iau notă unde a căzut pistolul.
Pavajul străzii, roțile camioanelor, târșâitul
tălpii pantofilor, glasul pietonilor,
Omnibusul greoi, conductorul cu degetul ridicat întrebător,
bocănitul cailor potcoviți pe pardoseala de granit,
Săniile, zurgălăii, glumele strigate,
plesnetul bulgărilor de zăpadă,
Uralele pentru favoriții poporului și furia celor
răzvrătiți,
Ambulanța cu perdelele trase ducând un bolnav la
spital,
Întâlnirea față-n față dintre dușmani, înjurătura,
loviturile și căderea,
Mulțimea agitată, polițaiul cu steaua-n piept
croindu-și repede drum spre centrul gloatei,
Clădirile de piatră întorcând impasibile ecoul,
Gemetele celor supraalimentați sau subnutriți,
căzând loviți de insolație sau de colici,
Țipătul femeilor cuprinse brusc de durerile facerii,
grăbind să nască la ele acasă,
Vorbele spuse sau nespuse care vibrează mereu,
urletele reținute de ochii lumii,
Arestarea criminalilor, semnele de trufie, propunerile
rușinoase primite sau respinse cu buzele crispate,
La toate acestea iau seama, la spectacolul lor, sau
la rezonanța lor –
Eu vin și plec.