calator in timp – Versuri.pro

Daniel Vişan-Dimitriu - Călător În Timp

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Sunt călător în timp și mă distrez
bătând, ușor, la porți necunoscute
și, dacă îmi convine, avansez
cuvinte dulci, cu vrute și nevrute.
Căci vrute am mereu la îndemână
iar cele mai nevrute le tot scap
când mai primesc o palmă peste mână
și mi se spune că-s căzut în cap.
Dar nu mă las, și bat la alte porți
ba chiar în stânci din fața unor grote,
căci dacă știi în timp să te transporți,
găsești prin toate erele cocote.
De-ar fi să povestesc din aventuri
sau întâmplări trăite-n evul mediu,
ați crede că sunt zorii imaturi
ai zilelor de azi, ce n-au remediu.
Dar, ce știți voi!? Vă spun că vă-nșelați!
V-o spun ținând în mână o cheiță
cu care cavaleri la drum plecați
își încuiau centura la domniță.
De nu mă credeți, voi jura, din nou,
cu mâna-n buzunar, pe vreo năframă
pe care am primit-o ca erou
al unei nopți … în brațe la o damă.
Sunt călător în timp și, plictisit,
vă jur pe picul sfânt ce zace-n mine,
că de o vreme m-am îndrăgostit
și plec în viitor. Ceau, pa! Cu bine!.

Ion Izvor - Călător în Timp

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Călător în timp,
când ești mic e primăvară,
de-ai crescut – deja e vară;
ce-ai sădit se vede toamna
și-anii curg! sosește iarna!

Viața e pe anotimp –
Omul, călător în timp!

(și-arcul încordatei grații
restartat va fi din spații)

Vali - Călător în Timp

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Vali – Călător în timp.
[Strofa I]
Poate sunt prea pesimist, poate prea egocentrist,
Da’ cum să nu fiu așa, când, în jur, totul e trist?
N-am cum să fiu altruist, când totul e deja scris,
Iar prezentul meu se pare că se-avântă spre abis.
Am douăzeci de ani deja – chiar nu știu când au trecut,
Dar oricum, un lucru-i cert – vreau s-o iau de la-nceput!
Vreau să fie totul brut, nu mă mai vreau precaut,
În postura de-a bara zâmbete false, ca un scut.
Ca atunci când eram mic și era totul așa simplu,
Doar că azi constat mirat c-am pierdut lupta cu timpul,
Și că liberul arbitru s-a lăsat influențat
Și m-a transformat, în timp, din rebel, în adaptat.
Încă-mi place să mă mint că, parcă, e prea devreme,
C-am rămas tot un copil, că nu tre’ să-mi fac probleme,
Dar, uitându-mă mai bine, pot să mă văd în mulțime,
Alerg prin oraș cu teancul de C.V.-uri după mine!.
[Strofa II]
Iar acum, c-am mai crescut, dând o fugă spre trecut,
Realizez că îmi e dor de absolut tot ce-am pierdut,
Și mă văd privind mut, meditând la ce-am avut,
Conștient, de fapt, de faptu’ că timpul e tot mai scurt.
Fiindcă o văd încă pe mama cum se chinuie, se zbate
12 ore într-un bar pentru 8 hârtii jumate
Și mă uit la tata, frate, cum trage zilnic pe coate,
Cu două locuri de muncă, și-uite că încă mai poate.
Dar toate astea pun presiune asupra mea,
C-am obosit să mi se zică zi de zi că viața-i grea,
Că tre’ să fac și eu ceva, că cică sunt bărbat, deja,
Iar dac-o să dorm pe mine, cine mă va menaja?!
Printre fețele meschine ce trag numai pentru șine,
Tre’ să fac ce știu mai bine pentru a mă întreține,
Și să las ceva din mine peste tot pe-unde colind,
Ca-n final, s-ă n-ajung doar simplu călător în timp!