caine batran – Versuri.pro

Daniel Vişan-Dimitriu - Ultima Dorință

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Era bătrân, bolnav… Știa de-acum
Că nu mai e dulăul care-a fost
Când își avea-n ograda lui un rost.
Știa că-i vremea ultimului drum.
Era slăbit, nu mai putea mânca
Nici oase și nici codrul mic de pâine
Ce, altădat’, în colții lui de câine,
Pe loc, în mici fărâme se spărgea.
Din locul său din capăt de grădină,
Privea spre cei ai casei, mai lătra
Când un străin în curte le intra
Sau când dădea târcoale vreo jivină.
Să se ridice, îi era mai greu
Dar o făcea, se bucura cu drag
Atunci când, de departe, pe drumeag,
Simțea că vine singurul său zeu.
Îi aștepta, lătrând cu bucurie,
O vorbă ori o mână de alint
Pe capul său cu fire de argint
Ori pe spinarea lui, de-acum surie.
Și le primea, era și-acum iubit
Ca altădat’, la fel ca-ntotdeauna
Când ei, în joaca lor, erau totuna,
Când timpul nu era de socotit.
Se gudura. Mai vechea alergare
O mai făcea prin vise, uneori,
Acelea-n care el, în primii zori,
Voia doar joacă, joacă și mâncare.
Au fost atâtea clipe împreună,
Atâtea zile, nopți, atâția ani
Ce-au fost prieteniei artizani,
Încât „Adio!” n-ar putea să-i spună.
Și n-ar putea să facă un păcat
Plecând acum, departe să îi fie
În clipele de ultimă-agonie,
Iar el să-l plângă. Nu! Și l-a mușcat.
A dispărut luându-și suferința,
Crezând că-i doar a lui. N-a bănuit
Că-n urma lui, cel care l-a iubit
Nu-l căuta. I-a respectat dorința.

Robert Frost - Durata Vieții

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Dulăul bătrân, fără să se ridice, latră la ceva din spatele său; / Mi-l pot ... →

Tudor Arghezi - Stă Singuratec

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Stă singuratec câinele.
De pază
Nu știe cui, pe la amiază:
Fântânii rupte, spânului uscat.
Drumului, cerului, omului?
A tremurat.
Gerul îi ustură urechile, l***,
Nevinovat, neîndurat și degeaba.
Carnea, vlagă, zgârciul, pe de-a-ncetul
I le-a mâncat și mistuit scheletul.
Barba aspră i-a crescut, zbârlită.
Vocea scrâșnește isprăvită.
Și-a purtat, ocărâte, oasele
Pe
Ia toate ușile și casele.
Îl chem și nu înțelege:
Nu mai poate să se dezlege.
Dar ochii lui, într-un maidan,
Părinte,
Dau mărturia lucrurilor sfinte.

Violeta Constantin - Câinele Din Bătătură

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Ghemuit pe-un braț de paie un câine lăsat în ploaie
Tremură cu ochii închiși și de viață aproape strânși
Tremură cu ochii închiși și de viață aproape strânși
În vise își aduce aminte vremurile dinainte
Când era dulău vânjos de punea mistrețul jos
Când era dulău vânjos de punea mistrețul jos
Avea două luni jumate când l-a adus într-o noapte
Stăpânul la el acasă, Doamne ce viață frumoasă
Stăpânul la el acasă, Doamne ce viață frumoasă
Din mână-i dădea mâncare până când a crescut mare
Mereu i se punea masă iar el cu drag păzea casa
Mereu i se punea masă iar el cu drag păzea casa
Câine ca el n-a fost altul știa s-aducă vânatul
Sau să-l mâne în cătare când mergeau la vânătoare
Sau să-l mâne în cătare când mergeau la vânătoare
Ca el nu era niciunul ce mult își iubea stăpânul
Și-ar fi dat și viața lui pentru a stăpânului
Și-ar fi dat și viața lui pentru a stăpânului
Da’ într-o zi pe neașteptate la stăpânul său în spate
Un urs mare a ieșit și câinele a sărit
Un urs mare a ieșit și câinele a sărit
Pe când se lupta cu fiara, ursul l-a rănit cu ghiara
El acum trage să moară în ploaie și-n frig afară
El acum trage să moară în ploaie și-n frig afară
Nu îmi pare rău stăpâne că o să mor pentru tine
Fericit mi-e sufletul că eu mor dar trăiești tu
Fericit mi-e sufletul că eu mor dar trăiești tu