Nu scuip să strălucesc, dacă răbufnesc,
Scuip până răgușesc, până mă sufoc și tușesc,
Până sunetiștii surzesc,
Până boxele se prăbușesc pe oagări ce bârfesc,
N-am vrut să cer, n-am conceput să lingușesc,
De-aia oare nu reușesc dup’ atâta muncă?
Uite scenele când prestez, uite-mi venele cum plesnesc,
Da’ stai, nu te bucura încă.
Nu te fute cu muzeele mele c-o ard gelos,
Ce fac, fac din suflet, nu doar par zelos,
Poți cel mult să mă acuzi că le fac pe dos,
Și că, de fapt, viața e roz,
Da’ dacă mă urăști ești muist sau doar foarte prost,
Cei mai sensibili se vaită că-s prea nervos,
Dar eu țip că mă doare, boss!
Íștia-mi cer să-mi cresc copiii în acest mediu canceros,
Visurile se fac cioburi când cad pe jos,
În acest cotidian grețos,
Decor urban jegos, nu mă-ntreba ce cost,
Sunt dispus să plătesc să schimb ceva, n-are rost,
Vorbesc serios că e rost de os de ros de toți, da’ ni se pune bețe-n roți de către hoți,
Ne mint ca pe copii idioți,
Ne lasă fără chiloți în morții lor de vizigoți poligoți,
Da’ de când toți copiii ascultă Cedry2k,
Sunt mai atent la ce zic,
Că dacă nu l-ai învățat p-ăla mic ce-s metaforele,
N-o să-nțeleagă nimic și dai vina pe mine că ți-l stric,
Da’ eu nu-s tătic decât dacă vorbim de rap,
Indispus că-s sărac și în plus tre’ să-i atac pe unii,
Până nu-mi vin ei mie de hac, nu-i vorba că nu-mi plac, dar la cât de rău îmi fac
Ei și diavolu-s tot un drac, tre’ dracu’ să văd cum fac, să-l arăt și lumii cumva,
Că, n-o să ne vindecăm până-n secunda, în care toți anticorpii știu exact unde-i buba,
Scuip dragoste pentru frați înfometați, condamnați, expropriați sau asasinați,
Milă (?) de spălați pe cap,
Silă de guvernanți obsedați nu mai încap în cap.

Nu scuip să strălucesc, dacă răbufnesc,
Scuip până răgușesc, până mă sufoc și tușesc,
Până sunetiștii surzesc,
Până boxele se prăbușesc pe oagări ce bârfesc,
N-am vrut să cer, n-am conceput să lingușesc,
De-aia oare nu reușesc dup’ atâta muncă?
Uite scenele când prestez,
Uite-mi venele cum plesnesc,
Da’ stai, nu te bucura încă.

Îți aduci aminte și-ți dorești să nu mai ai memorie,
Trădarea fostului tău frate e notorie,
Când împărțeai cu el aceiași bani făcuți în stradă,
Nu te-ai gândit o clipă că o să te lase baltă,
Atunci a fost cumva, acum totul s-a schimbat,
Centimetru cu centimetru te afunzi în c***,
Sus capul, nu lăsa pe nimeni să te frece,
Dar vezi și cum o dai, că după gratii-i rece,
Nu te-ncrede-n nimeni și-n absolut nimic,
De la cel mai bun frate, la ultimul amic,
Că te uiți în jurul tău și vezi numai străini,
Cei mai apropiați sunt tot mai puțini.
Ai fost odată bun, ai fost tras în piept,
Acum te-ai schimbat, ești rău, lovești direct,
Cei mai apropiați de tine te-au trădat,
Și-ai început să faci în jurul tău curat.

Mă gândesc prea mult la frații din cartier
Care fără bani au pus soarele pe cer
Noi de aici avem o vorbă până la sfârșit
Cu ce monedă dai, cu aia ești plătit
Văd zi de zi că ies la colț de stradă
Sunt mereu ca viața e amară
Toți m-au întrebat cum e viața în cartier
E plin de panarame, dai numai de belele
E chiar așa, convinge-te și tu singur
Am frații mei în spate, nu sunt singur
Și încă mă întreb dacă sunt bun sau rău
Ce e în sufletul meu știu doar eu.
Ai fost odată bun, ai fost tras în piept,
Acum te-ai schimbat, ești rău, lovești direct,
Cei mai apropiați de tine te-au trădat,
Și-ai început să faci în jurul tău curat.