V. Înnopean stă la masa de lucru, citește, și lampa aruncă pe pagina din fața lui un cerc atât de adânc și luminos, încât privirea se pierde, pe umărul stâng al lui V. Înnopean stă delicata bufniță blondă, clampa
chepengului prin care V. Înnopean coboară în acea tainică încăpere subterană unde el meditează, sclipește auriu în lumina lămpii. În umbrele camerei se înscriu pe perete versete despre V. Înnopean, și câte o frică
răzleață dacă își mai arată capul cu ochii holbați din vreun colț, V. Înnopean o risipește de-ndată când, la masă, întoarce pagina, e o minunată
lectură, delicata bufniță blondă privește cu ochii ei mați umbrele legănându-se în spatele lui V. Înnopean prin unghere și surâde în tăcere.