biserica veche – Versuri.pro

Ileana Mălăncioiu - Undeva În Ardeal

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Undeva în Ardeal, într-o biserică veche,
Am văzut un sfânt care-şi ducea pielea în spate
Şi pielea îşi păstra forma trupului pe care a stat
Şi sfântul îşi păstra credinţa dinainte de cele-ntâmplate.
Se vedea asta după fruntea iluminată
Şi după coastele goale care păreau să nu-l doară
Şi după faptul că pielea care îi semăna
Nu părea să fie tocmai uşoară.
Undeva în Ardeal, într-o biserică veche,
Am văzut singurul trup pregătit să moară,
Îşi purta sufletu-n spate în propria piele
Aşa cum ar purta o comoară.

Ion Pillat - Biserica Veche

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Biserica, în noaptea albă cu zarzării-mprejur în floare
Și cu poleiul lunii pline pe aripe de heruvim,
Uitată-n fundul mahalalii – în liniștea-ți mântuitoare
Primește, din grădini de vară și patimi, singur să revin.
Pe turla ta lucește luna cu bruma ei ca o beteală..
Copil sfios mă lasă, tainic, să-ți calc pe prag ca pe-un hotar.
Să piară dorul de femeie, viclean, sub sfânta zugrăveală
Și inima mi-o fă să fie pe-altare limpede pahar.
Dar dacă sufletul din mine, bolnav suflet, n-o să piară
Cu tencuiala ta curată un rai de proaspete văpseli –
Cu barbă ninsă, bunul preot se roagă pentru el în tindă
Și vede îngerii în preajmă-i cu pene lungi de rândunel.
Și dacă birji îmi duc prin noapte, ca-n negre bărci de voluptate,
Iubirea trecătoare-n care mi-am otrăvit vecia mea
Tușind, mai stă paracliserul bătrân, cu mâini cutremurate,
S-aprindă la icoane cerul: sfânt lângă sfânt, stea lângă stea.

Ion Pillat - Biserica De Altădată

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Biserică de altădată, ce ctitor mi te-a scos în cale
Cu zarzări din curtea veche și năpădită de urzici,
Sub coperiș lăsat pe-o rână, la margine de mahalale,
Sub turnul mângâiat în aripi de raze și de rândunici.
Cu chipul șters în zugrăveală: Matei și Marcu, Ion și Luca,
Evangheliștii de pe vremuri, tuspatru, predică-n pustiu –
Amurgul doar și toamna, singuri, dau să pătrundă prin uluca
Grădinii Domnului, pe care azi credincioșii n-o mai știu.
Biserică de altădată, din nou primește să-ți calc pragul
Ca-n noaptea primăverii mele cu zarzării-nfloriți pe cer.
În somnul veșnic bunu-ți preot de mult și-a lepădat toiagul
Și întru Domnului, odihnește bătrânul său paracliser.
Stau singur în amurg de toamnă azi, singur eu cu patimi multe-
Și nimeni nu mai toacă seara suflet și prin mahala,
Nu-i nimeni să se roage-n tindă, și taina nimeni s-o asculte
Și la icoane să aprindă sfânt lângă sfânt, stea lângă stea.

Victor Eftimiu - Te-Or Dărâma Bisericuța Veche

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

(Poemele singurătății).
Te-or dărâma, bisericuța veche,
Și ziduri noi și drepte-or să ridice,
Căci cele vechi s-au cam plecat de vreme
Și cărămizi le-au pornit să pice.
Clopotnița, de-un sfert de veac aproape
Strâmbatu-s-a și gata e să cadă,
-Clopotnița cu trepte putrezite,
În care ne urcam cu toții, grămadă.
Altarul mic, întunecat și rece,
Acuma plin de fum și de miresme-i,
Dar mâine îl vor dărâma zidarii
Să facă loc mai larg catapetesmei.
Într-un ungher uitat de toți, vor pune
grămadă, învechitele-ți icoane
Și altora, din alte țări aduse.
Le-or atârna inelele-n piroane.
Un șir de sfinți cu barba pieptănată,
Cu păr frumos și despărțit în două,
Cu hainele țesute-n fir de aur.
Privi-vor din catapeteasma-ți nouă.
Din chipul sfinților bătrâni, cucernici,
Un maldăr de moloz o să rămâie.
Căci meșterii vor dărâma și bolta
Că prea e afumată de tămâie.
Te-or dărâma, bisericuța veche,
Dar tot tu pentru mine vei rămâne,
Oricât de nouă și de zugrăvită
Și oricât vei fi de-mpodobită mâine.
Iar preotul bătrân, cu ochii limpezi,
Când va ceti psaltire și canoane
Adeseori ne va aduce-aminte
De sfinții blânzi, din vechile icoane.