Versuri corectate și adnotate
Prietene, deja cărunta-ți barbă atinge pământul.De ce stai, împovărat de gânduri?La ce mai speri în ale tale zileTot mai ofilite?Cu ochii tăi bătrâniMai speri oare să veziMarșul triumfal al Dreptății Lumii?Prietene, nu aștepta! Ci du-țiAlba, lunga barbă mai departeȘi bătrânii ochi, pentru-a vedeaMeleaguri mult mai primitoare.
Lăsăm barba să ne acopereCu înțelepciunea eiȘi trecem gravi pe stradă,Părând într-adevăr înțelepțiDe la noi și până la toateLucrurile.Dar, de sub iarba care ne ascunde,Noi știmCă cele mai multe noduriÎn care ne-am frânt dinții și minteaAu rămas nedezlegate..Ci numai barba noastră virilăNu-și pierde speranța.Ea crește până la pământ,Acolo, ca vița-de-vie, se prindeȘi se întoarce din … Citește mai mult
O, barba asta, Beppo, îți stă rău!Chiar mâine s-o dai jos! De ce-a crescutAtât de mare? Ah, uitasem! Zău,Și cum îți par? Te rog dintr-începutSă-ți schimbi ciudatul chip. Vreun nătărăuDe te zărește astfel, ești pierdut.Dă sfoară-n țară. Vai! Te-ai tuns mărunt!O, Doamne sfinte, cât ești de cărunt!
Sunt de statură potrivită, port barbăși am o concepție de viață perfect asamblată,ceea ce înseamnă că îmi plac gogoșarii în oțetși mai cu seamă îmi place să vă pun sub nasadevăruri pline cu praf de strănutat.