baltica – Versuri.pro

Jorge Luis Borges - Fragment

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

O spadă,
O spadă de fier făurită în răcoarea zorilor,
O spadă cu rune
Pe care nimeni nu le va putea nesocoti,
Nici descifra cu totul,
O spadă din Baltica, ce va fi cântată în Northumbria,
O spadă pe care poeţii
O vor asemăna cu gheaţa şi cu focul,
O spadă pe care un rege o va da altui rege,
Iar acest rege unui vis,
O spadă ce va fi credincioasă
Până într-un ceas ştiut de Soartă,
O spadă care va lumina bătălia.
O spadă pentru mâna
Ce va conduce frumoasa luptă, furnicarul de oameni,
O spadă pentru mâna
Ce va înroşi dinţii lupului
Şi nemilosul cioc al corbului,
O spadă pentru mâna
Ce va risipi aurul roşu,
O spadă pentru mâna
Ce va strivi şarpele în cuibul său de aur,
O spadă pentru mâna
Ce va cuceri un regat şi va pierde un regat,
O spadă pentru mâna
Ce va culca la pământ pădurea lăncilor.
O spadă pentru mâna lui Beowulf.

Eugenio Montale - Țiparul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Țiparul, sirena
mărilor reci ce lasă Baltica
spre-a ajunge într-ale noastre mări,
în estuare-apoi și-n râuri
suite în adânc și sub șuvoi potrivnic,
pe apă-n sus, din braț în braț,
din fir în fir, tot mai subțire,
tot mai lăuntru, mai în miezul
pietrei, strecurat
prin ochiuri de nămol până-ntr-o zi
când revărsată lumina din castani
îi scapără scânteia în bălțile statute,
în râpile ce se prăvale
dinspre-Apenini înspre Romagna;
țiparul, torță, bici,
săgeată a iubirii pe pământ,
adusă doar de-a noastre văgăuni
ori de secate pirenaice pâraie
în raiurile fecundării;
el, suflet verde, viață căutând
acolo unde mușcă
doar arșița și pustiirea,
scânteie care spune
totul începe când totul pare
a se carboniza, el, bronhie-ngropată,
iris fulgerător, el, geamăn
intactei nestemate ce stă-ncrustată
între a tale gene și aruncă raze
spre fiii omului, în glodu-ți cufundați, poți oare
să nu-l socoți tu frate?

Anna Ahmatova - Pasărea Morții E Iar la Zenit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Pasărea morții e iar la zenit,
Cine-mi ajută orașul iubit?
Nu faceți zgomot în juru-i, e viu,
Totul aude cu inima-i, știu.
Cum într-al Balticii umed adânc,
Fiii-i dorm somn fără vise și plâng.
Vocile-ascunse-n străfundu-i, cum cer
„Pâine!” – și țipătu-ajunge la cer.
Fără-de-mila e-n ordini firești.
Moartea privește din mii de ferești.
Septembrie 1941