Hristo Botev - Rugăciunea Mea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

„Binecuvântat este Dumnezeul nostru…”
Doamne al meu, doamne drept,
Nu ești cel uitat în cer,
Ci nădejdea mea din piept,
În suflet mi-odihnești etern.
Nu ești cel spre care noaptea
Își pierd, monahi și clerici,
Nici cel ars de lumânarea,
Fiarelor de prin biserici.
Nu ești cel ce cu putere,
L-ai zidit pe om din glie,
L-ai uitat atunci când piere,
În frig, nevoie și robie.
Nu ești domnul judecății,
Popei, țarului sau papei,
Ce în pofida libertății,
Ne-au lăsat în ghiara țepei.
Nu ești cel ce înveți sărmanii,
Să se roage și să rabde,
Chinuind în umbra morții,
În rugul de nădejdi ce-i arde.
Nu ești dumnezeu tiranic,
Ipocriților putere,
Oștilor cu chip demonic,
Ce pricinuiesc durere.
Doamne al meu, ești mintea trează,
Sprijin celor asupriți,
Ești puterea lor de luptă,
În care n-or fi biruiți.
Reaprinde, Doamne, în inimi,
Focul sfânt al libertății,
Când vom ridica mulțimi,
Să dăm jos lifta cetății.
Întărește-mi, Doamne, mâna,
Ies la lupta zbuciumată,
De m-ar înghiți țărâna,
Vreau să fiu în a mea armată.
Nu lăsa să se răcească,
Inima-mi în țări străine,
Graiul să se rătăcească,
Și să piară în pustie.

Radu Gyr - Maramurăș

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Vite, munți, români,
Argățim și slugărim pe la jupâni.
Veneticii ne-au băut până la iască,
râpă rea, oftatu-n piept se cască.
Codrii, cerul, basmele
îngenunche lângă noi, cu fruntea-n praf.
Cu harapnicul la brâu ca un vătaf
se bălăngăne stăpânul roșcovan,
încruntat, magnat și dolofan.
Soarele-i și el bătrân zaraf,
viața, lipitoare de catran.
Ni-i făptura ardicată, din obiele,
din pecingine și câlți. Din zdrențe plânse.
Coastele domnești bătute-n stele,
cine ni le-a stins? Cine le frânse?
Că ne scârțâie ciolanele sub piele:
osii ruginite și neunse.
Peste os de voievozi și peste gropi,
suge gușa viperii, umflată.
Ni se-nfige-n carne târnăcop,
fier de plug ne intră-n beregată.
Și pe zariștile unde, altădată,
călăreau pădurile albastre
pe-a bourilor de foc spinare-naltă,
munții sterpi din șold de gresie tresaltă
peste măduva și junghiurile noastre.
Când, sărac, ne coace jerăgaiul
mămăligile de bozie și smoală,
soarelui i-am smulge tot mălaiul,
de Crăciun să-l clocotim în oală.
Ziua o-noptăm la geam cu paie,
să nu scoale pruncii din copaie.
Limba hornului flămândă, de funinge,
sarea neagră-a cerului o linge.
De-am avea opinci în fier turnate,
drept la rai, pe pravățe de lună,
la Sân-Pătru am porni, cu jalba-n mână,
să ne facă Dumnezeu dreptate!
Nici stea nu vine. Nu se-ndură
niciun înger pe la poartă să ne treacă,
în bocceaua inimii, săracă,
să ne lunece un zâmbet de prescură.
Numai noaptea, când, zdrobită, carnea geme,
fruntea-aprinde vis de răzmeriță:
vulturi mari de cremene și-arșiță
ni se smulg din umeri și blesteme.
Munții urlă și scot șerpi de flăcări, crunți,
fierb șuvoaiele și tulnicele tună,
și prăpăstii, joagăre și munți,
repezindu-și tâmplele-n furtună,
iar își cheamă Voievodu-n soare
să descalece a doua oară-n piatră,
și-n viforniță de Mare Vânătoare
să despice zimbrul înc-odată!

asupriti – Versuri.pro

Hristo Botev - Rugăciunea Mea

Radu Gyr - Maramurăș