În miez de noapte, liniștea fu dangăt pur
De harfe și desăvârșiri astrale;
Planetele rotiră împrejur
Adâncă despletire de petale.

Când sufletul sublim mi s-a deschis
Și mâna ta a prelungit smerenii,
Și trupul fu un paradis
În care porumbei cântară denii.

Ridic acuma brațele și le-mpreun,
Din nou în evocarea albăstrie;
Cu amintirea mâinilor să sun
Aceleași ceruri de înaltă bucurie.

Să fii așa cum seara aceea mi te-a-nchis, în gravă armonie de planete;
Iar amintirea fie-un paradis
Cu clopote de învieri încete.

Iar tu să crești în cercuri mari, undinde
Pe larguri de singurătăți.
Ci trecerea să fie zborul lin de
Eternitate în eternități.