ariciul – Versuri.pro

George Topirceanu - Ariciul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Aseară, prin grădina amorțită,
Din tufe de pelin cu frunze mici
A apărut în taină un arici, –
O mică vietate ghemuită.
Copiii l-au zărit de pe cerdac
Cum se mișca domol pe sub gutui,
Și toți au alergat în jurul lui.
Iar el a-ncremenit pe loc, posac,
Cum îl prinsese vremea pe cărare, –
Ca o perniță sferică în care
O fată rea, ca să se joace,
A-nfipt o sumedenie de ace.
Am alungat copiii să se culce
Și-n înserarea limpede și dulce
Ce se lăsa din cer încetinel,
Am stat acolo singură cu el.
Și mă-ntrebam pe gânduri: Oare, cum
A fost făptura-i la-nceput de lume?
Din care veacuri înecate-n fum
Porni el, oare, ca un scai, la drum,
Să se oprească-n dreptul meu anume?
Ce vânt vrăjmaș și mohorât
Ca pe-un măceș pitic l-a scuturat,
De-a mai rămas dintr-însul doar atât:
Un ghem de spini, ostil și speriat?
O fi având el oare pui?
Mă-ntreb, deși nu pot pricepe:
Cum sug ei fără să se-nțepe
În ghimpii lui?..
Când a simțit că-i singur doar cu mine
Și nici un dușman dinspre casă nu mai vine,
A scos cu frică de sub el
Un bot timid și mic, ca de cățel,
Și cu instinctul lui obscur
A explorat terenul împrejur.
Și-abia ciulindu-și țepile pe spate, –
Pe sub petunii grele de parfum,
Atras de noapte și singurătate
Și-a căutat încet-încet de drum..
S-a mai oprit în magheran o dată
Ca sub îndemnul unei tainice porunci,
Apoi a dispărut pe sub poiată…
Și nu l-am mai văzut deloc, de-atunci.

George Topirceanu - Otilia Cazimir: Ariciul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Aseară, prin grădina amorțită,
Din tufe de pelin cu frunze mici
A apărut în taină un arici, —
O mică vietate ghemuită.
Copiii l-au zărit de pe cerdac
Cum se mișca domol pe sub gutui,
Și toți au alergat în jurul lui.
Iar el a-ncremenit pe loc, posac,
Cum îl prinsese vremea pe cărare, —
Ca o perniță sferică în care
O fată rea, ca să se joace,
A-nfipt o sumedenie de ace.
Băteau copiii din vătrai și clește,
Dar el tăcea, săracul, ca un pește,
Și doar fiori de groază, când și când,
Treceau pe trupuşorul lui plăpând..
Am alungat copiii să se culce
Și-n înserarea limpede și dulce
Ce se lăsa din cer încetinel,
Am stat acolo, singură cu el.
Și mă-ntrebam pe gânduri: Oare, cum
A fost făptura-i la-nceput de lume?
Din care veacuri înecate-n fum
Porni el oare, ca un scai, la drum,.
Să se oprească-n dreptul meu anume?
Ce vânt vrăjmaș și mohorât
Ca pe-un măcieș pitic l-a scuturat,
De-a mai rămas dintr-însul doar atât:
Un ghem de spini, ostil și speriat?.
O fi având el oare pui?
Mă-ntreb, deși nu pot pricepe:
Cum sug ei oare, fără să se -nțepe
În ghimpii lui?..
*.
Când a simțit că-i singur doar cu mine
Și nici un dușman dinspre casă nu mai vine,
A scos cu frică de sub el
Un bot timid și mic, ca de cățel,
Și cu instinctul lui obscur
A explorat terenul împrejur.
Și-abia ciulindu-și țepile pe spate, —
Pe sub petunii grele de parfum,
Atras de noapte și singurătate
Și-a căutat încet-încet de drum..
S-a mai oprit în magheran o dată
Ca sub îndemnul unei tainice porunci,
Apoi a dispărut pe sub poiată..
Și nu l-am mai văzut deloc, de-atunci..

Otilia Cazimir - Ariciul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Aseară, prin grădina amortită,
Din tufe de pelin cu frunze mici
A apărut în taină un arici, –
O mică vietate ghemuită.
Copiii l-au zărit de pe cerdac
Cum se mișcă domol pe subt gutui,
Și toți au alergat în jurul lui.
Iar el a-ncremenit pe loc, posac,
Cum îl prinsese vremea pe cărare, –
Ca o perniță sferică în care
O fată rea ca să se joace
A-nfipt o sumedenie de ace.
Am alungat copiii să se culce
Și-n înserarea limpede și dulce
Ce se lasă din cer incetinel,
Am stat acolo singură cu el.
Și mă-ntrebam pe gânduri: Oare, cum
A fost făptura-i la-nceput de lume?
Din care veacuri înecate-n fum
Porni el oare, ca un scai, la drum,
Să se oprească-n dreptul meu anume?
Ce vânt vrăjmaș și mohorât
Ca pe-un măcieș pitic l-a scuturat,
De-a mai rămas dintr-însul doar atât:
Un ghem de spini, ostil și speriat?
O fi având el oare pui?
Ma-ntreb, deși nu pot pricepe:
Cum sug ei fără să se-nțepe
În ghimpii lui?..
Când a simțit că-i singur doar cu mine
Și nici un dușman dinspre casă nu mai vine,
A scos cu frică de subt el
Un bot timid și mic, ca de cățel,
Și cu instinctul lui obscur
A explorat terenul împrejur.
Și-abia ciulindu-și țepile pe spate, –
Pe subt petunii grele de parfum,
Atras de noapte și singurătate
Și-a căutat încet – încet de drum..
S-a mai oprit în magheran o dată
Ca subt indemnul unei tainice porunci,
Apoi a dispărut pe subt poiata…
Și nu l-am mai văzut de loc, de-atunci.

Tudor Arghezi - Ghicitori

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pentru copii Colecţia: Poezii pentru copii.
Ghicitoarea ştiu că-ţi place,
Ce-i ca un burduf de ace?
Ca un pepene cu ţepi?
Ia gândeşte-te. Pricepi?
Şi răspunde-n doi-trei timpi,
Cine are mii de ghimpi?
Cui îi ustură şoriciul?
N-ai ghicit că e ariciul?

Aurel Rau - În Jurul Ariciului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Noi nu-ntrebăm dacă-i place.
Ajunge că orice sunet e și zvâcnire.
Izbim din vătrai și-i seară.
Iar larma, prin carnea cetății lui,
prin câlții acelor lui antene.
Cum ar plânge metamorfoze
ori ginți dispărute și fără scriere,
adulmecă luna plină;
ascultă-n pământ ca un arbore.
Noi nu-ntrebăm dacă place.

Alecu Donici - Ariciul și Cârtița

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Sunt liberă, am dreptul,
O cârtiță zicea,
Pe sub pământ cu-ncetul,
Să scurm cât mi-ar plăcea.
Și cine poate oare de mine să se lege,
Când eu mă cred în lege?
Prefac în țărnă neagră pământul sănătos
Și-l fac moșinoios..
Eu! i-a răspuns ariciul, eu am de la natură,
Neîmpăcată ură
Asupra tuturor ca tine vietăți,
Ce zac în răutăți.
Căci văd câmpie verde, de mâini de om ne-atinsă,
Cum tu o ai pătat-o cu mult negre culori;
Văd iarăși o grădină de frumuseți cuprinsă,
Cum ai desfigurat-o, scurmând chiar pe sub flori.
Și pentru ce tu oare nu scormolești gunoaie,
Ca să lucrezi în ele cât vrei la moșinoaie,
Iar nu pământ curat:
Cunoaște dar, că dușman îți sunt neîmpăcat..
După așa cuvinte, ariciul iată, vede
Un moșinoi mișcând;
Cu armele-i întinse la dânsul se repede
Și cârtița mi-o scoate abia, abia suflând.
A! Îmi căzuși pe ace,
Ariciul ei îi zice, socot că te-am pătruns?
Iertare! rog iertare! de-acuma n-oi mai face.
Oftând ea a răspuns.
Ei fie! astă dată te las în bună pace,
Ariciul îi rostește, dar iată-ți hotărăsc
Să spui la ale tale: ce-i bun să nu atace!
Sunt publiciști pe lume ce purure cârtesc.
(Și fabula aceasta chiar lor o dăruiesc).
Ei cred că au dreptate pe orice om s-atace,
Încât lor nu le place:
Dar totuși câteodată ariciul își găsesc.

Victor Tulbure - Ariciul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Cel mai mic dintre arici
Și-a făcut în sat amici
Și se-arată, furișat,
Trecând drumul pe-nserat.
Teleleu, fără papuci,
Se strecoară sub uluci,
Să se joace cu ai mei
Neastâmpărați căței.
Cum se cheamă al lor joc
N-aș putea să spun de loc,
Însă cred că-i minunat
După veselul lătrat.
Dar cum astăzi au fost nori
Și-a plouat până în zori,
Aricelul jucăuș
Își găsi-n coteț culcuș.
Iar cățeii mei zăluzi
Au rămas afară uzi.
Le-a fost teamă, mă pricepi,
Nu de ploaie, ci de țepi!