arachne

Păianjenul țese pânza luiși singura fiică nu mai ești;tace sufletul meu în pernăși arde tămâiepână la o lentă agonie,fii prezent dar în concediu,strălucitor și salubru aerul nu vibreazăși mă emoționezi,de numai piatră Sinai.Acum nerușinată hrănești razeleunei pânzepe care o filezi din zori și până-n searăși în sarcinăpretenția să te numești viață.