Aparență – Versuri.pro

Michelangelo - 174

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

La tot ce, doamnă, ne arăți afară,
deși ochii greu lăuntru-or să-l cunoască,
sper tihna să-și găsească
a gândurilor mele felurime;
dar poate-i mai amară
gândirea care intră-n profunzime…
Dacă ascunzi cruzime
sub milă – o himeră
prin ochi frumoși trimisă spre mâhnire,
acum din adâncime
arată ce se speră
de la aparență de iubire!
Iar dacă în privire
ai altceva decât e-n piept, nu-mi pasă;
mă bucur de-o femeie-atât: frumoasă.

Costel Biju - Veniți Cu Tancurile

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Fac furori pe unde merg
Sunt frumos și am talent
București ora exactă
Ce băiat ai făcut, tată.

Refren:
Veniți cu tancurile
Că eu dau tunurile
Nu mai contează banii
Că oftic toți puștanii.

Căpitan pentru femei
Dulce cu prietenii mei
Apariție modernă
Umblu prin lumea mondenă.

Refren:
Veniți cu tancurile
Că eu dau tunurile
Nu mai contează banii
Că oftic toți puștanii

Denisa - Ah Ce Mamă Am Avut

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Refren:
Ah, ce mamă am avut,
Ce frumoasă m-a făcut,
Căci pentru gurița mea
Un băiat și-ar da viața (2x).

Eu sunt fata de la țară
Și sunt rea din cale-afară
Sunt frumoasă și cu bani
Și sunt chiar mică de ani (2x).

Refren:

Nu dau gurița oricui
La mulți le pun pofta-n cui
Nu sunt ca oricare fată
Ce se lasă sărutată (2x).

Refren:

Așa-s eu, sunt mândră rău
Mulți roiesc în jurul meu
Vreau băiat frumos, pe plac
Dar nu sărac, ci bogat (2x)

Richard Bach - Dacă Vei Învăța Să Fii Aparența

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Dacă vei învăța să fii aparență pentru un / timp, vei ajunge să pricepi că ... →

Rainer Maria Rilke - Aventurierul I

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Când el apăru în societate,
brusc lucind, fu o splendoare
ca de riscuri în vecinătate,
într-un spațiu gol pe care
îl trecu zâmbind, unei prințese
să-i ridice caldul evantai:
cel pe care tocmai își spusese
jos să-l vadă. Singur, fără grai,
la fereastră-ajuns printre perdele
(unde parcurile urcau pe loc
în visare, de-arată spre ele),
merse-apoi la mesele de joc
nonșalant și-avu noroc.
Și priviri el stăpâni, ce-n șoapte
șovăind l-urmau, sau drăgăstoase,
și-n oglinzi cădeau prețioase.
Ferm fu să nu doarmă nici la noapte,
ca și ieri, și crud privirea sa
se-ntâlni cu alta să se-nfrunte:
parcă-avea copil din flori cu multe
ce erau crescuți pe undeva.
Când el apăru în societate,
brusc lucind, fu o splendoare
ca de riscuri în vecinătate,
într-un spațiu gol pe care
îl trecu zâmbind, unei prințese
să-i ridice caldul evantai:
cel pe care tocmai își spusese
jos să-l vadă. Singur, fără grai,
la fereastră-ajuns printre perdele
(unde parcurile urcau pe loc
în visare, de-arată spre ele),
merse-apoi la mesele de joc
nonșalant și-avu noroc.
Și priviri el stăpâni, ce-n șoapte
șovăind l-urmau, sau drăgăstoase,
și-n oglinzi cădeau prețioase.
Ferm fu să nu doarmă nici la noapte,
ca și ieri, și crud privirea sa
se-ntâlni cu alta să se-nfrunte:
parcă-avea copil din flori cu multe
ce erau crescuți pe undeva.

Grigore Alexandrescu - Oglinzile

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Oglinzile.
Am citit altădată, nu mai știu în ce carte,
Că într-o țară mare, de aici nu departe,
Plăcuta frumusețe trecea de urâciune:
Câți se-ntâmpla s-o aibă se socotea slutiți;
Iar frumoși de minune
Se socotea aceia ce era mai pociti.
Oglinzi ca să se vază nu se află în țară,
Și era poprit lucru să s-aducă d-afară,
Așa fiestecine
Socotea despre sine
Ceea ce auzea,
Căci chiar undele gârlei ce curgea prin cetate
Erau atît de negre și-atît de-ntunecate,
Încât nu putea omul nici umbra a-și vedea.
Dar după multe zile și vreme-ndelungată,
O corabie mare, cu oglinzi încărcată,
Trecând pe lângă țara de care vă vorbesc,
O apucă furtuna, o furtună cumplită,
Sau, ca să zic mai bine, furtuna norocită,
Pricină de prefaceri, de un folos obștesc;
Și pentru-al obștei bine, o pagubă oricare
Nu mi se pare mare,
Mai vârtos când aceasta nu s-atinge de mine.
Împinsă de talazuri, corabia slăbită
Se sfărâmă, dar marfa puțină s-a-necat;
Și în a ei pornire, unda neîmblânzită
Oglinzile-mi toate le scoase la uscat.
Locuitorii țării,
Câți se aflau atuncea pe țărmurile mării,
Cu toții alergară,
Și-n grabă le aruncară.
Se priviră în ele, și cuprinși de mirare
Văzură adevărul, mulți însă cu-ntristare.
Dar aflând dregatorii minunea întâmplată,
Porunciră îndată
A se sparge cu pietre să se desființe
Oglinzile acelea oriunde s-ar afla.
Multe se sfărâmară, dar ascunsera multe
Acei care porunca nu vrură s-o asculte.
Și din vremea aceea toți oamenii frumoși
Arată câte-o oglindă acelor urâcioși.

Grigore Alexandrescu - Zugravul și Portretul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

La un zugrav foarte vestit mergând din întâmplare,
Portretul meu îi comandai; întâi însă-ntrebare
Artistului îi adresai, de poate să mi-l facă
Așa cum orcui l-o vedea portretul meu să placă;
Căci am un mare interes, voi ca-n străinătate,
Și-anume-n Franța mai ales, la ochi să pot eu bate,
Fiind acum de măritat o fată foarte rară,
Și-ai ei epitropi căutând un bărbat în asta țară.
„Prea lesne — îmi răspunse el — nu e întâiași dată
Când pe urâți făcând frumoși luai o bună plată:
Ești negru, te voi face alb; ești slab, te îngraș bine,
Numai vezi de portret departe a te ține.”
Vorbind așa, mă zugrăvi, și dacă al meu nume
Jos la portret n-ar figura, nici un creștin pe lume
N-ar putea crede că sunt eu, atât sunt de schimbate
Trăsăturile-mi, ochi, gură, nas, și înfrumusețate.
Ai noștri râd, câți mă cunosc, dar prea puțin îmi pasă,
De voi putea să dobândesc pe nobila mireasă,
Și dacă vreun venetic, ieșit din țări străine,
Sau vreun român mai îndrăzneț n-o izbuti mai bine.
Redactori care lăudați
Pe unii dintre candidați,
Ce proștilor le dați virtuți,
Și elocvența
celor muți,
Ce pe răi faceți virtuoși
Și patrioți pe ticăloși,
Cred că nu rău vă potriviți cu omul ce m-a zugrăvit,
Sau cu vestitul Carcalechi, redactor care a trăit,
Al cărui jurnal fabulos
Era destul de mincinos,
Dar care cel puțin spunea
Acelor care nu-l credea
Că adevăru-adevărat
Este prea lesne de aflat;
Că n-au decât să ia pe dos
Câte a scris el de prisos,
Și-atunci pot fi încredințați
Că n-au să fie înșelați.

Zaharia Stancu - Șarlatanul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În dreapta-i stă un vultur, în stânga un hulub,
Cu fiarele odată într-un culcuș a stat,
Cu gâdele-n râuri s-a întrecut și sub
Palmieri cu fete negre ani tineri a rămas.
Când vrea își sună scufa cu clopoței de măr,
Obrazul și-l vopsește așa cum ți-e pe plac,
Dar plămui o spelcă în inimă, și-n păr
O floare ca o lună, căzută roșie-n lac.

Emily Dickinson - În Stranii Zdrențe Trec Curtenii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În stranii zdrențe trec Curtenii
Strălucitori – lungi mantii
Maschează purpură și pene –
Hermine elegante.
Surâd când cer câte-o pomană –
La porți impunătoare!
Când pe podea de aur calcă
Desculțele picioare!

Iulia Haşdeu - Femeia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

O inimă de Evă, enigmă-n veci profundă!
Din foc divin și amestec din tina cea imundă;
Protee fără nume, ce logica dezminți
Deșartă sau prea rece, sau clocot de dorinți!
Sub vraja frumuseții, ori dulcea ta zâmbire,
Ascunzi tu suferință, rușine, sau iubire?
În clara ta privire, de visuri încântată,
Pot eu citi, femeie, de vei fi plâns vreodată?
Ah, ce perverși ai ochii, surâsul nu-i timid
Sub fardul ce sclipește s-ascunde mai nimic,
Sub finele dantele ascunzi, fără de mustrare,
Defectele, și-n taină, porniri spre desfrânare!
La tine totul este spoială sau mascat:
Ținuta, vorba, fața și glasul afectat
Căci tot ce nu-i minciună tu-nfrunți cu viu răspăr:
Minciuna pentru tine e unic adevăr!
Fațadă-i tot la tine și prefăcătorie
Și chiar a ta știință e doar cochetărie.
Spre a trona mai bine, voind să ne uimească,
Și-ndeosebi să placă!
E vanitatea-ți dragă!
Să placi.. pentru aceasta ți-ai da viața-ntreagă,
Ți-ai da averea, pruncii și cinstea, de se cere,
Și totul pentru-o biată și ridicolă plăcere!
Cochetăria-ți este virtutea cea suavă.
Ea în femei se naște: în tine, doamnă gravă,
În tine țărăncuță, cu fața-mbujorată,
În tine, curtezană, mereu nerușinată.
Femei! – e viața voastră și singura mândrie;
Voi sufletul vă-nchideți într-o bijuterie!