Fernando Pessoa - XXVIII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

(text aparținând heteronimului Alberto Caeiro).
Am citit astăzi aproape două pagini
Din cartea unui poet mistic,
Și am râs asemenea cuiva care a plâns multă vreme.
Poeții mistici sunt filozofi bolnavi,
Iar filozofii sunt niște oameni nebuni.
Întrucât poeții mistici afirmă că florile simt
Și spun că pietrele au un suflet
Sau că râurile intră în extaz sub clarul de lună.
Numai că florile, dacă ar avea simțuri, nu ar mai fi flori,
Ar fi oameni;
Iar dacă pietrele ar avea un suflet, ar fi lucruri vii, și nu pietre;
Iar dacă râurile s-ar extazia sub clarul de lună,
Râurile ar fi niște oameni bolnavi.
Trebuie să nu știi ce înseamnă flori și pietre și râuri
Ca să vorbești despre sentimentele lor.
Ca să vorbești despre sufletul pietrelor, al florilor sau al râurilor
Înseamnă să vorbești despre tine însuți și despre propriile-ți false gânduri.
Mulțumită lui Dumnezeu pietrele sunt doar pietre,
Iar râurile nu sunt decât râuri
Și florile numai flori.
În privința mea, îmi scriu proza versurilor mele
Și-s mulțumit,
Fiindcă eu știu că înțeleg Natura din exterior;
N-o înțeleg din lăuntru
Fiindcă Natura nu are lăuntru;
Altfel ea nici n-ar mai fi Natură,

Fernando Pessoa - XLVIII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Mai bine zborul unei păsări ce trece şi nu lasă urmă,
Decât ca trecerea unei sălbăticiuni, ce stă-nsemnată pe pământ.
Pasărea trece şi este uitată, şi aşa chiar trebuie să fie.
Sălbăticiunea, unde nu mai e, şi de aceea nici nu serveşte la nimic,
Arată că a fost, şi-aceasta nu serveşte la nimic.
Amintirea e o trădare a Naturii,
Pentru că natura de ieri nu e Natură.
Ceea ce-a fost nu e nimic, iar amintirea nu-i vedere.
Treci, pasăre, treci, şi învaţă-mă să trec.
Fernando Pessoa/Alberto Caeiro

Alberto Caeiro – Versuri.pro

Fernando Pessoa - XXVIII

Fernando Pessoa - XLVIII