Albac – Versuri.pro

Florica Duma - Gorunul Horit de Jele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Gorunul horit de jele
Îmbrăcat îi în curele
Că-i bătut de vremuri grele.
Gorunu-i cu scoarță dalbă,
Vine lumea și-l întreabă
Cum o fost și ce-o făcut,
Cine-o fost Horea demult.
Bat clopotele-n Albac
C-o ieșit Horea din sat
Și se duce la Abrud
Unde-i aurul cel mult.

Vasile Copilu-Cheatră - Popas la Albac

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Vouă, munților ce fumegați ca un potir,
Cu sângele tribunilor din moș strămoș,
De-atâtea ori m-am năzuit să vă aduc prinos
Și v-am cules poveștile sub cerul coviltir.
Dar azi, când mă întorc acia la Albac,
În padinile voastre să adast o clipă,
De zvonul cetinii mi-e frică,
De parcă n-aș fi os din osul vostru dac.
Mă văd la glesnele bisericii lui Horia,
O umbră ce-ncercă să vă fure ca un hoț,
Prisace de legende și numele de moț,
Ce-a-mpodobit, cu dărnicie, România și istoria.
Plânge la gingia Arieșului, și-arare
Din unda râului bătrân un zvon
În mine se răsfrânge ca într-un anvon,
În semn de aprigă mustrare.
Am îngropat aicea atâtea amintiri…
Și-apoi în câte rânduri, an de an,
I-am schinjuit din nou pe Horia, Cloșca și Crișan,
În versurile mele deșarte năzuiri.
Aicea, undeva în munți, zace Sabinuța;
Vezi, Doamne, cât sunt de mic și mă-ngrozesc,
Că prigoriile din piept se zbat și-i înroșesc,
Cu ultimile picături de sânge năfrămuța.
Dincolo de munte cu lacrimi de bruj,
Plâng de-atâta vreme Cosânzenele,
Că-s îndoliate, iar poenele
Și honvezii beau și cântă-n Cluj.
Vin feciori din răsărit ciuntiți,
Fără vlagă-n ei, obiele,
Pe Arieș și Crișuri curge jele,
Că suntem sub cismă viermi striviți.
De aceea uneori mă uit ca prostu,
Peste casnele lui Iancu și-a lui Horia,
Aș vrea să spintec în țapin istoria
Și să strig că n-ai fost niciodată tatăl nostru!

Vasile Copilu-Cheatră - Răvaș

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Să știi Vasilie că pe la noi în Albac
Îi destulă jele și tata-t-o și frații-ți zac.
Tătine-to i-o secat măduva-n oase și vlaga din palme.
De când nu mai poate lucra l-au alungat domnii cu sudalme.
Pe Lisandru s-a înăsprit pielea ca un potâng
Și-o rândunică-i trage de moarte în plămânul sting.
N-am pe nimeni să-mi taie o șcleafă de lemn la tăietor,
Da’ mai cu samă mă usc pe picioare după tine de dor.
Să mai știi Vasilie că-i semn slab la noi în munți,
Oamenii-s cătrăniți și nu-i modru să-i înfrunți.
Ieri pe la ojină au aprins joagărele chiaburului,
De s-a-nălțat bobotaia pînă la tîmpla cerului.
Spunea lele-ta Savetă că fapta-i a bună
De aceea și-o făcut cerul din para focului murună.
Să vii Vasilie cât mai grabnic acasă,
Că gornicul Partenie suduie într-una și dă cu pumnu-n masă.
Vorovește multe și le spune la oameni că-i lipsă de tine,
Că numai tu le-ai spus o vorbă din inimă și i-ai învățat cum se ține
Hangeru-n brâncă și pistolul la brâu,
Cum să-l alepte ca să împroaște din vipere sângele pârâu.
Dragul mamii, ne-a îndrăgit amarul mai iest an,
Ni-s munții stoguri de jele și stele de cătran.
Nu mai auzim în padină nici cântecul cucului..
Mai scrie-mi, tăt greu o duci prin satul împăratului?!

Vasile Copilu-Cheatră - Sabinuței

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Florile de lilioară mor cele dintâi
Poate unde sunt cele mai sfioase,
Ca o stea care se stinge în abis,
A coborât besna peste pleoapele tale mătăsoase.
Anii tăi arămii ca piersicile din livadă
Au fost brumați de hemoptizie,
Dar au crescut în prunii de la căpătâi
Și înfloresc în fiecare primăvară timpurie.
An de an le dau binețe
Când mă reîntorc smerit la Albac
S-aprind un mugur de gând la căpătâiul tău adormit
Și ca veșnicia să-ncremenesc, să tac.
Te plâng albăcenii c-ai rămas însingurată,
I-am văzut de-atâtea ori chiar eu
Dar ei nu văd că te străjuiește Arieșul
Care-ți mai păstrează mirosna trupului reavăn ca-n cugetul meu.