adina speranta – Versuri.pro

Charles Baudelaire - Îți Las Aceste Versuri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Îți las aceste versuri, iar dacă al meu nume,
Corabie purtată de vânturi priitoare
Ajunge-va odată la țărmuri viitoare
Însuflețind pe oameni c-un vis din altă lume.
Să-ți fie amintirea un basm de altădată,
Un cântec spus pe-o veche și ostenită strună,
Cu stihurile mele-nălțându-se-mpreună
În tainice inele frățește-ncătușată.
-Făptură urgisită, din Iad la Dumnezeu
Nu-i nimeni să-ți audă strigarea, decât eu.
Iar tu, ușoară umbră, alunecând fugară.
Treci peste proștii care te-au socotit amară,
Disprețuind grămada infamă are latră, –
Arhanghel cu ochi negri și inima de piatră!.

Giorgios Seferis - Dezicere

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Pe ţărm secret şi alb
Ca porumba cea penată,
La prânz ne-am însetat:
Apa era sărată.
În acel pal nisip
Numele ei l-am scris;
Trecu a mării briză
Şi scrisul l-a dezis.
Cu cât elan, ce zbateri,
Cât patos, ce fervoare,
Viaţa ne-am dus: eroare!
Deci viaţa ne-am schimbat.

Octavian Paler - Jocul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Mai am o scoică şi câteva pietre,
cum să clădesc din ele o mare
şi-un ţărm unde să stau pe nisip
şi cum să mă conving că am fost pe un asemenea ţărm
urmând fericit o pasăre
care acum nu mă mai lasă să dorm?
O scoică şi câteva pietre
şi un nume ciudat
pe care nu-l înţelege nimeni
şi speranţa mea de-a ajunge
să nu-l mai înţeleg nici eu într-o zi.
Sărbătoarea s-a terminat,
îmi aştept pedeapsa lângă tribunele goale,
dar eu am văzut arzând la amiază un nor
şi-am auzit cântecul care îngenunchea caii sălbateci,
îşi spun, ţărmul acela nu-i simplă poveste,
eu am văzut norul şi-am ascultat cântecul
şi, înainte de a mă învinge,
soarele m-a făcut fericit.

Octavian Paler - Lecție Inutilă de Logică

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Așa se întâmplă logic,
plecăm și sosim undeva.
Plecăm pentru o clipă, pentru un ceas, pentru o viață,
poate nu trebuia să plecăm, dar problema nu-i asta,
ci faptul că sosim undeva, totdeauna sosim undeva,
poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie,
nu sosim unde-am vrut
dar sosim undeva și câtă vreme sosim undeva,
totul e logic,
chiar dacă logica și fericirea sunt lucruri total diferite,
totuși am plecat și am sosit undeva,
am greșit drumul, dar am sosit undeva,
dar când nu mai sosim nicăieri
totul devine ilogic. Spre ce ne ducem
dacă nu sosim nicăieri?.

Adrian Păunescu - Elegia Ultimei Iubiri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Aceste nopți de insomnie,
Aceste pauze-n destin,
Ți le dedic cu totul ție,
Cu toată moartea ce-o conțin.
Când se va face socoteala,
Scăzând tot timpul nedormit,
Vei ști să înțelegi greșeala
Și cât de tânăr am murit.
Parcă te simt la mii de leghe
Pe-o navă care-ar lua,
În toată starea mea de veghe,
Oceanu-ntoarcerii cu ea.
Tu ești acum numai ideea,
Fără miros, fără păcat,
Feminitatea, nu femeia,
Plecarea te-a abstractizat.
Iar dacă aș cădea departe,
Cu tot acest prăpăd al meu,
Eu m-aș ruga și peste moarte,
De grija ta, lui Dumnezeu.
Nici nu prea știu cum ți-este bine,
să fie zgomot sau deșert,
să-mi amintesc sau nu de tine,
să mă mai ierți, să te mai iert?
Nu pot să văd un film de-a rândul,
nu pot privi femei pe străzi,
că tot la tine-mi este gândul,
parcă ești una dintre prăzi.
În insomnia mea de noapte,
în rătăcirea mea de zi,
ți-aud și mers, ți-aud și șoapte,
de parcă ne-am și întâlni.
O, tu ești boala minții mele
și sufăr suferința ta,
nu poate viața să mă spele
de tot ce se va întâmpla.
Și-n tot ce-n fața mea revine,
în toate crimele din drum,
mereu e vorba despre tine,
dar să te apăr nu am cum.
Prostituate sau regine,
ce trec prin actualități,
îmi amintesc egal de tine,
în umilință sau răsfăț.
Nu știu ce cale vei alege,
la mănăstire sau bordel,
dar voi intra în altă lege
ca să te pot iubi la fel.
Diverși vorbesc pe-aici într-una
despre femei, în mod vulgar,
mă simt vizat întotdeauna,
mi-acopăr fața și dispar.
Eu nu mă pot juca de-a tine,
nici chiar cu amintirea mea,
dar să-mi vorbească fitecine
de ce mai faci, n-aș suporta.
Mă rog de Dumnezeu cel Mare,
în ochii căruia să uit,
să-mi dea un drog de vindecare,
să pot să dorm, ca să te uit.
Nimic din tot ce-ar fi să fie,
în zări de minus sau de plus,
nu mi se poate spune mie,
atât cât te-am păstrat de sus.
Pentru imaginea curată
la care am visat în doi,
ninsoarea chiar e-un fel de pată,
iar floarea de cireș noroi.
Ca pe o rodnică greșeală
te port în fiecare gând,
spre insomnia mea finală
pe care ți-o dedic plângând.
Și-mi pare o complicitate
și-mi pare vină și păcat,
obișnuitul fapt că poate
în alte lumi ai respirat.
Mă doare fiecare veste,
mă doare ziua fără vești,
nimic posibil nu mai este,
dar tu, iubito, unde ești?
Și, ca să scap măcar de plânsu-mi,
ca să mă pot elibera,
va trebui să cred eu însumi
într-o minciună de a mea.
Voi spune că ai fost o fată
dintr-un roman mai nou al meu,
cu personaje de-altădată,
cu El și Ea și Dumnezeu.
Și dându-ți libertatea ție,
am să afirm cu mult curaj,
că, de atâta insomnie,
te-am omorât ca personaj.

Adrian Păunescu - Noaptea de Adio

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Poezie adăugată de: Adina Speranta.
M-ai condamnat să nu mai ştiu de tine
Şi am primit umil sentinţa ta
Şi-acum, când nicio veste nu mai vine,
Mă tem de tot ce s-ar putea întâmpla.

Mă tem de ape care iau cabane
Şi de pierduţii călători prin munţi,
Mă tem de lăcrimarea din icoane
Şi de secrete pregătiri de nunţi.

Eu, care ţi-am vegheat şi zi şi noapte
Întregul mers discret prin Univers,
Cum i-aş putea permite inimii să rabde
Acest umil accident pervers?

E inutil să-ţi mai aduc elogii,
Când tu ai hotărât că nu mai eşti,
Dar eu conspir cu meteorologii
Şi cu desenul zaţului din ceşti.

Aştept să treacă tragica beţie
Şi tu să te întorci dintre străini,
Îngenunchiaţi, eu ţie şi tu mie,
Să pot să mă închin şi să te-nchini.

Să ne iubim în noaptea de pe urmă,
Ca punct final întregii nebunii,
Apoi ai dreptul să te-ntorci în turmă
Ca liniştit să pot şi eu muri.