Versuri corectate și adnotate
Odată un om se zbătea pe acoperișuriApel la ceruri.Cu voce puternică, el a sunat la sferele surde;Un strigăt de războinic pe care el l-a ridicat la soare.În sfârșit, a existat un punct pe nori,Și – în sfârșit și în sfârșit –– Dumnezeu – cerul era plin de armate.
Bisericile n-au acoperișuri,Ci aripi zgribulite pe trup,De șindrilă,Pe care va veni o vremeSă și le deschidăȘi să se înalțeÎncet, ca în silă,Ducându-și făpturileDe aur și fumÎn văzduh tot mai sus,Zburând cu vuiet mare, precumUn stol de păsări greleSpre apus,În timp ce munți isterici,Amestecați cu marearâșnită către eiS-ar prăvăli –Frumos sfârșit al lumiiSub cerul viu albastruRoind … Citește mai mult
Rămân cocoșul pus pe-acoperișuridin tablă sură înfruntând furtunani-l înmoaie vipia nebunanu se încurcă-n oarbele desișuride sus orașul mi se pare dunaîn care surzii își împlântă șișuriun soi bizar de umbre și hățișuriîn care scurmă necurmat minciunadar casa mea bătrână și-a dus veaculșindrila curge moale în răstimprugina groasă mi-a tăiat hamaculmă-ncovoi sub orice anotimpși peste noaptea … Citește mai mult