Dumitru Matcovschi - Coțcarii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Zău, că nu știu ce-i cu mine –
Nu mi-i milă, nu mi-i jele,
Chiar aș zice că mi-i bine,
Când privesc la toate cele.
Poate-o fi să n-am dreptate,
Nu se râde de-o durere,
Dar durerea-i cu păcate –
Până ieri a fost putere.
Ah, puterea, ah, nebuna,
Ah, ispita înălțării!.
Cad în hău întotdeauna
Numai aventurierii.
Ș-apoi cum să nu te bucuri,
Când mai are-un capăt bățul?
Am răbdat prea multe trucuri
Și-am încurajat dezmățul.
Voi, cei care cu norodul
N-ați știut a fi de-un sânge,
Voi ați meritat în totul
Ura lui – n’aveți ce plânge.
Voi, bătând cu pumnu-n masă,
Bătături faceați la mână,
Și cereați răsplată-aleasă,
Nu ca cei de la țărână.
Nici cu frunțile în rouă,
Nici cu praf amar în plete,
Boiernași de viță nouă,
Voi tronați prin cabinete.
Frigidere, vinuri, bere,
Și mașini, și secretare..
Trântorii că dorm în miere,
Voi dormeați între pahare.
Vă trezea doar telefonul.
Se schimba paloarea feții:
Când vorbeați cu raionul
Se cutremurau pereții.
„Planul este?. Cum nu este?.
Hai să nu umblăm prin nouri!
Lângă cifrele aceste
Se mai cer niște zerouri!”.
Un zerou e-un ou, se știe,
L-ai făcut și-ajungi îndată
Doctor în economie,
Doctor în filozofie,
Doctor în astronomie,
Cum nici n-ai visat vre-o dată.
Ah, ce timpuri năzdrăvane,
Și ce slavă, și ce slavă!.
Dădeam țării milioane,
Le serveam pe tavă: „Na-vă!”.
Până când și până unde?
Voi, coţcarii, voi, agrarii,
Ați crezut că vor răspunde
Ca și-n alte vremi – acarii?.
Și deaceea, și deaceea
Nu mi-i milă, nici mi-i jele:
A învins din nou ideea,
Întru cinstea țării mele.

Adrian Păunescu - Acari

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Și n-am murit cum ei ne blestemară,
Mai facem umbră-n fiecare vară,
Ca iepurii fugirăm de-a lor pușcă
Dar umbra noastră ca un tigru-i mușcă.
Pe urma noastră dacă vin și umblă,
Nu dau decât de o neutră umbră,
Cu bârfe, cu cerneluri și cu armii
S-au pus pe urma dragostei jandarmii.
Iubita mea, în lumea asta rece
Iubirea-i boala care nu mai trece.
Iubita mea, visam pe-un câmp de rouă
luntrind două sicrie, amândouă.
Și pe această îngerească apă
Visam că de urmăritori se scapă;
Că-n toată viața noastră agitată
Nu te-am îmbrățișat măcar odată.
Ci pururi între două fugi fusese
Iubirea noastră cu-ntreruperi dese.
Că noi am fost, iubito, fugăriții,
Sortiții unei surde dispariții.
Și ne-am iubit mai scurt decât se poate,
Ca doi acari ai căilor ferate
Ce trebuiau să iasă-n fuga mare
Și să salute dând din felinare.
Că ne-au pândit ori bârfitoare babe,
Ori am trăit sub coperișuri slabe.
Și cât am vrut, iubito, să ne vină
Măcar o săptămână de lumină!.
Să nu ne aibă nimenea în știre,
S-avem o săptămână de iubire,
Și n-am putut și nu putem, iubito,
Lumea blestemă că am părăsit-o!.
Atâta doar, suntem ca prima oară
Și n-am murit precum ne blestemară
Și umbra noastră, cât am fi de iepuri,
Îi mușcă pe urmăritori din ierburi.
Eu nu mai pot, iubito, fără tine,
Toate femeile îmi sunt străine
Și te iubesc cu viața mea, cu toată,
Cât ești de rea și rece câteodată.
Jandarmi, care ne urmăriți prin lume,
Și întrebați de ale noastre nume,
Opriți-vă, nu ne intrați în soartă,
Nu mai deschideți cea din urmă poartă.
Veți întâlni ceva ce vă consumă,
Un fel de flacără, un fel de ciumă,
Aceia suntem noi, mult-zăcătorii,
Râzând de toți jandarmii provizorii.
Aici e ciumă, este foc, se moare,
Este iubirea fără vindecare,
Iubita mea, acar cu felinare,
Fă noaptea peste noi mai mare.

acari – Versuri.pro

Dumitru Matcovschi - Coțcarii

Adrian Păunescu - Acari