Refren:2
În întuneric văd ochi ce mă privesc cu ură
Lumea bună a dispărut fără nici o urmă
Sunt prins în întuneric singur fără umbră
Mă uit cu teamă spre hienele ce stau la pândă.

În capul meu se dă o luptă cuprinsă de întuneric
E prea multă liniște și poate va rămâne veșnic
Mintea îmi joacă feste și nu e pentru prima dată
Îmi aduc și acum aminte de prima palmă luată
Nimic nu s-a schimbat, a rămas tot o minciună
Lovit pervers de ură, am ajuns să port ranchiună
Pe tot ce se învârte și se plimbă în jurul meu
Mai am o singură speranță ce mă va urma mereu
În vise nu mai cred că nu se îndeplinesc
Poate e mai bine așa, poate supraviețuiesc
În fața oricărui coșmar ce mă împinge spre final
Poate reușesc să ies cu capul sus din banal
Într-un final mă gândesc prin câte am trecut
Ieri eram un om înconjurat, azi totul este mut
A dispărut ce-a fost odată, parcă mă înghite pământul
Sau poate cine știe, mi-am săpat singur mormântul