Strofa 2:
Iubesc și urăsc trenul, în același timp
Practic el mă aduce la tine, de atâta timp
Privim în aceeași direcție, avem aceleași planuri
Lăsând în spate pe ceilalți cu ale lor cancanuri
Am renunțat la pastile, la fapte murdare.
Am plecat capul dar datorită ție acum privesc în zare
Care, pare să fie plină de flori rare.
Iar noi suntem copiii ce aleargă bucurându-se de soare
Că dragostea e o floare care crește.
N-are nevoie de anotimpuri, în suflet înflorește
Și peste ani, va fi tot acolo, știi.
Iar eu o să-ți cânt, legământul zi de zi
Ținându-te de mână, ce-ți tremură de bătrânețe.
Privindu-mă timidă, cu riduri dar ochii plini de blândețe
Da iubito! Suntem noi în căsuța albă.
Copiii ce sunt împreună de o viață întreagă!