Melancolie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Hai, lasă-n gânduri să pătrundă, vocea mea rece și sumbră,
Suflet, chiar te rog, ascultă!
Amintirea cea trecută pictată-n neaua căzută,
Fum în mintea abătută.
Inima asta tăcută la iubire zici că bată,
Că n-a învățat prea multe prin tot ce-a fost trecută.
Aveam o dorință parcă absurdă,
Să am aproape lângă mine orice persoană iubită.
Dar crești, cea mai mare pedeapsă,
Vreau să nu simți cum e să așezi un zâmbet fals pe față.
Copilului din mine îi doresc o nouă viață,
Să aștept Crăciunul în inimă doar cu speranță.
De-ar fi Moșu’ din povesti să vină, ce-ai vrea să împlinești?
Că realitatea-i crudă, știu că mă-nțelegi.
Cum toate-n jur se schimbă fără să-ți dorești
Și pierzi din gustul dulce, începi să te acrești.
Că trece timpul (trece timpul),
Cicatricile din suflet sunt camuflate-n riduri.
Mă îmbătam cu vise, pe inimă sunt scrise,
Da’ au început să ceară fișe și flacăra se stinge.
Că cică-i sărbătoare, dar văd cum totul moare,
Crăciunu-i un bon fiscal, ce umple buzunare.
Trecând timpul schimbăm valorile materiale
Pe căldura celor cu care stăm la masă mare.
Că-s mulți plecați afară ce știu cum e durerea,
Mulți muncind pe rupte doar să simtă plăcerea
Zilelor aproape de cei dragi fără un motiv anume,
Devine doar o zi în plus, dar cu alt nume.
Că a dispărut iluzia primului fulg de nea,
A dispărut zâmbetul când bradul se umplea.
Mă-nfioară timpul cum numai el știe,
Cu un miros de melancolie din bucătărie.
Da, Moșule, în somn aș vrea să uit de dor,
Fără să fiu actor în același murdar rol,
Căci nu-nțeleg ce s-a întâmplat, cum am crescut,
Timpule, cum ai făcut de-am uitat și cine sunt.
Nu-i crunt, nu trebuie să te ascunzi,
Și tu ai răni pe suflet ce nu poți să le mai uiți,
Dar trebuie să te obișnuiești, n-ai ce să faci,
Asta e realitatea, oricât de mult o placi.
Învață să iubești, să dăruiești în fiecare zi,
Nu te încrede în prostii, zeci de religii,
Învață să fii bun mereu, nu doar pe an o dată,
Să vezi lumea zâmbind în jur ca și răsplată.
Căci iată, clepsidra nu stă niciodată
Și pierzi din ce în ce mai mult din tot ce aveai odată
Și iată (iată), tot ce s-a întâmplat
Nu-ți trebuie povesti să faci ce-i important.

Candelabru

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Călimara iarăși scrie, sentimente o mie
O lumină dulce vie ce mi se arată mie
Parcă știe deja ce se va-ntâmpla
Și parcă cumva e legată-n mintea ta
O secundă, focul e mișcat de aer
Îndrepți privirea spre cer, umbrele-mpletesc solemn
Figuri pe pereți de lemn, ce par că ar fi un semn
Fără rost întrebându-mă ce-nsemn
Că așez amintiri, retrăiri la lumina unui foc
Și că al lui joc nu mă înțeleg deloc
E un haos, un troc ce-ți arată ce ai în minte
Și scoate forțat din suflet cuvinte
E prima secundă când vezi privirea plapândă
Ce știam că nu se uită și inima-ncepea să rupă
Oribitoare ca un soare deși îți părea naivă
Alții n-o apreciau și-ncepea să se stingă
Însă eu mai slab de cord, m-am pierdut repede-n ea
Că eram atât de orb, credeam că chiar e o stea
Nu vedeam că se sufocă, și din foc ieșise jar
Nu putea face nimic ca să se aprindă iar.
Sufletul frânt, îl aud plângând
Transformând, sentimente-n gând
În această melodie zace tandru
Arde ușor, ca focu’ într-un candelabru.
Vraja ce la ochi m-a legat o iluzie banală
Ce s-a terminat cu tine dând-o în bară
Era și de așteptat când inima nu gândește
Alegând numai să vezi ceea ce bine zărește
Ești rece, totul înghețat de mult
De când focul a tăcut, inima acum ți-e scut
Nu mai ești pierdut în acel joc de lumini
Și-ncet aspiri la ce aveai în amintiri
Că te-ai ars, te-ai apropiat prea tare
Te-ai lăsat uimit de niște jocuri banale
Într-un ambient mai cald, sufletul n-a mai fost tare
Și ai fost repede învins cu propriile arme
Îți iei palme, de la viață tot mai des
Și-nveți ușor să te ferești din mers
D-asta acum pari absent savurând viața-n tăcere
Uimit de focul tăcut ce-n inimă se așterne

San3R – Versuri.pro

Melancolie

Candelabru