R S Thomas – Versuri.pro

Cabana cu Roze

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Cabana cu roze, pentru că avea
Roze. Dacă toate lucrurile ar fi așa
De simple! Era acel loc
Cu vreo douăzeci sau cam așa de
Case, toate din roșie
Cărămidă, cu numele citeț
La citit; dar aceasta, poarta ei
Acoperită cu mușchi, cu acoperișul ruginit
De licheni. Ai ales-o
Pentru roze, și nu ai greșit.
Era înregistrată în inima
Unei națiuni, și astfel, sigură
De existența ei toată vara
Genera căldura
Înfloririlor sale, lămpi roșii
Să te călăuzească. Și dacă veneai
Prea târziu în frigul neguros
Al iernii, erau chipurile
Din fereastră, chipuri englezești
Cu obrajii roșii, contabilizând spinii.

Clericii de Țară

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Îi văd lucrând în vechi protopopiate
La lumina soarelui, la lumânare
Oameni venerabili, reverenda lor neagră
Un pic prăfoasă, un pic verde
Cu sfânt mucegai. Și totuși craniile lor
Cocându-se prin atâtea rugăciuni,
Răsturnate în același mormânt
Cu bădărani și țărani. N-au lăsat cărți,
Memorial al singuraticului lor gând
În parohii cenușii; ci au scris
Pe inimile oamenilor și în mințile
Tinerilor copii cuvinte sublime
Prea iute uitate. Dumnezeu în timpul său
Ori afară din timp va corecta aceasta.

Oamenii Din Codri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Oameni ce abia s-au dezghiocat
din ghemuitul în
pântec. Goi. Inimile plecate nu
în rugăciune ci în contemplare
a pământului din care au ieșit,
ce i-a adăpat cu laptele întunecat
ce construiește os, nu creier.
Cine i-a chemat să umble
în lumina verde, gândurile lor
asupra întunericului? Femeile lor,
ce nu sunt Madone, au prunci
la piept cu înțelepte
răzvrătitele fețe ale lui Cristos
copil într-o pictură de un maestru
florentin. Războinicii pregătesc otravă
cu grija iubirii pentru Sebastianii
săgeților lor. Nu au nici un
Dumnezeu, ci își urmează contradicțiile
unui ritual care ordonă
că viața trebuie să moară ca viața
să aibă voie să continue. Ei poartă flori în plete.