Camera 117 Boli Nervoase

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Mă distruge când îmi cere să-i zâmbesc
Adesea surâsu-i rece mă feresc
Disper când nu pot trece de privirea-i caldă
Distins, nu iartă
Desprins de artă
Revin căci ador vechile obsesii
Mă-ntind pe patul în care tremuram, lovit de primele depresii
Rescriu idei vechi pentru cel rămas la stadiul de orb
Am fost pentru o clipă ridicat din corp
De aer cald rezultat al gândului ușor transmis prin cuvinte selecte
Involuntar, tot mai adun efecte secundare
Sătul de nuanțe de negru, șterg ultimul strop din ce-mi părea culoare
Șterg peisajul funebru pe care-l pictam
Picur pete pe primele răni
Înc-adun lacrimi în căni deja pline
Țip când de mână mă ține strâns
Până închid ochii… parcă doar am clipit
Îngrozit mă trezesc lipit de pat, strâns de centuri
Panicat, pus pe certuri, ei nu-nțeleg ce zic
De dincolo-colo îi simt miros de anestezic
Morbid, lumini între gratii, nimic lucid
M-aruncă undeva în spate, în genunchi cu coatele roase
Îmi șoptesc: Camera 117 Boli Nervoase.
Nepăsător sau neatent, frecvent
Îmi prind minți în pastile
făcute praf, trase prin file
Pentru mine albe precum florile ce le ucid
Neobișnuit cu ideea că nu destind culorile, deși lucid. X4
Nu vreau să deschid ochii
Supus la biopsii, se-nchid pupile
Nebunia mă incită, renunț la zile
Cedez în celulă, încep să caut țesut bolnav
Desprins de lună, azi ucid soarele pe viu prin dexaltare
Îmi scriu cu lame povestea-n plăci
Automutilare decid pentru terra
Globul suferă de spin, mă plimb des prin etc
Peretele-mi vorbește, siluetă stenică
Cui-s morbid ce oglinda
Lumina asta mă amețește, alienație mintală
Sunt legat, văd doar negru
Ultrageat simt aer lichid, în boli cronice naufragiat
În timp ce mor se face târziu
Niciun remediu
Nepăsător în pustiu, alerg dezorientat către pustiul sedat
Nemuritor, scăparea mea se află într-un pistol revolver
Ce vis, devin al 13-lea apostol pentru creștini
Nu rețin chipuri, îmi amintesc de doctori și medicamente
Alte timpuri, aparate silențioase deschid ușa
Camera 117 Boli Nervoase.
Nepăsător sau neatent, frecvent
Îmi prind minți în pastile
făcute praf, trase prin file
Pentru mine albe precum florile ce le ucid
Neobișnuit cu ideea că nu destind culorile, deși lucid. X3

Samurai Nu Mă Mai Abțin

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

[Cât mai rece, subit pe același beat puteam să și-njur, dar îmi păstram calmul ca marea, acu-ncep să-mi pierd răbdarea când, sătul de jocul vostru sunt!]
A trecut prea mult timp banal
Acum încep cu versuri de final
Nu mă mai abțin
Ce greu îți rețin numele, straniu
Ca stimulent injectez intravenos uraniu
Ajuns sub craniu mă inundă
Îmi sprijin capul greu pe-o mână tremurândă
Peste umăr, privesc c-un ochi spre neant
De jur împrejur pe-o rază, vechiul peisaj dezolant
Ca sunet de fundal simt acme abia ieșite din tipar
Corzi încă vibrează pe bătăi înfundate ce-o țin încă trează
Îi vorbesc în lipsă de cuvinte, promit să fiu cuminte
Impune reguli pentru locul nevizitat ce-l pretinde
Eu consimt, în realitatea ei mă invită
Aș vrea să pot s-o alint, neîndemânatic o cuprind
Cu-o mână toată
Ajuns la limita psihic îmi doresc să cedez odată
Ce nemilos ten, îmi fac incizii spre îndemn
Găsesc căi spre stări patologice la nivel de rem
M-apuc să scriu, e drum scurt până la exten
Par dur, dar mă-ascund mișelește
Ușor mă mâncește cu clipe curate
Îmi bag p***, m-am târât prea mult
Mă ustură, ros în coate
Deja ros petale cad
Treci la loc, copil prost, nu mai privi spre vag
Ascultă, acum chiar știu ce trag pe piese de drag
Rece, resimt efectul de seră
Seara asta-i pentru tine p***o, digeră!

Punct Absent – Versuri.pro

Camera 117 Boli Nervoase

Samurai Nu Mă Mai Abțin