Rând pe Rând

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Intrăm în lume rând pe rând,
Goi, trişti, neputincioşi, plângând.
Şi după cum ne trăim traiul,
De-aici încep: iadul sau raiul.
De mic încerci să-ţi pui în minte
La îndrumări să iei aminte,
Înveţi să te fereşti de rele,
Dacă ţinteşti sus, printre stele.
Copil fiind vezi numai „soare”,
C-a ta e lumea asta-ţi pare,
Că totul ştii, tot ţi-e-n putinţă,
Nici urmă nu-i de-umilinţă.
Şi timpul parcă nu aşteaptă,
Urci zilnic treaptă după treaptă,
Înveţi din mers, strângi cât apuci,
Un trai cât mai plăcut să duci.
Cât e lumină-n zi trudesti,
La cele sfinte nu gândeşti,
Ai idealuri noi de-atins,
Eşti tânăr, eşti de neînvins.
Şi-apoi îţi faci în viaţă rost,
Vrei slujbă bună, adăpost,
Vrei să ai familie, vrei prunci
Şi te trezeşti dator c-ajungi.
De-acum se abat furtuni şi ploi,
Ai bucurii, dar.. şi nevoi,
Că nu le ştii pe toate-nveţi,
Că şi-alţii-s vrednici şi isteţi.
Munceşti mai greu, ca să ţii pasul,
Nu bagi de seamă „cât e ceasul”..
Nu vrei, ai tăi, lipsă să ducă.
Şi.. înserarea.. te apucă.
Cu ochi deschişi poţi să visezi,
Nu mai auzi, nu prea mai vezi,
Păşeşti cu teamă să nu cazi,
„Pruncii”-s pe lângă tine.. brazi.
Pe amintiri se-aşterne colbul,
Copiii-ţi zboară lăsând cuibul,
Ei sunt în „zori”, încep s-adune,
La tine soarele-ţi apune..
Aleargă ei acum grăbiţi,
De-acelaşi vechi miraj vrăjiţi,
Timpul, în loc, ai vrea s-opreşti,
Eşti mai slăbit şi-mbătrâneşti.
În noapte, grijile te scoală,
Sau treaz te zbaţi, luptând cu-o boală.
Simţi, parcă într-un hău cobori..
Abia aştepţi ai zilei zori.
Şi-aşa s-a dus viaţa-n grabă,
„Vânzând” iluzii la tarabă,
Un vis prea scurt, doar o părere,
Cu luptă, trudă şi durere.
De ţi-a fost greu, de ţi-a fost bine..
Laşi tot şi pleci când moartea vine.
Şi-al morţii ceas nu-nfricoşează,
Ci veşnicia ce urmează!
Ieşim din lume rând pe rând,
Goi, trişti, neputincioşi, plângând.
Şi după cum ne-am trăit traiul,
De-aici încep: iadul sau raiul.

Ultimul Ceas

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Se lasă-ntuneric peste continente şi inimi,
Credinţa curată-i giuvaer, mai greu de găsit.
Semnele vremurilor nu-nspăimântă pe nimeni,
Lămpile au para mai slabă, pâlpâind obosit.
Întreaga Creaţie geme aşteptând izbăvire,
Mulţi aleşi au pierdut untdelemnul din vas,
Stricăciunea, desfrâul par fără stăvilire,
Omenirea-şi trăieşte al doisprezecelea ceas.
Ne amăgim existenţa cu circ şi cu pâine,
Avizi după lumescul avut, pierduţi în visări,
De mult n-am mai avut grija zilei de mâine,
Nici rugi nu mai pleacă spre înaltele zări.
Furaţi de secunda prezentă ce multe promite,
Ne-nfăşoară minutele, ora târzie în noapte,
Am rătăcit de la Cale, am călcat legăminte,
Candelele-s stinse şi ne seduc şoapte.
Neputincioşi am ajuns, umiliţi, dezgoliţi
De veşmântul iubirii cu har şi.. mereu
Ascundem trecutul hidos şi murdar, schilodiţi
Sub povara blestemului păcatului greu.
Căutăm doctorii, un balsam pentru rană
Dar nu este leac, nu găsim mângâiere.
Lihniţi cerşim dulcea, cereasca Ta mană,
Stinşi în priviri, goi.. şi sleiţi de putere.
E ceasul trezirii la jertfă, la lucru, la luptă,
Poate-i chiar cel din urmă ceas ce ni-i dat!
Până ieri stejar falnic, azi o trestie frântă..
E ceasul schimbării! Nu-i timp de-amânat!.
Dezleagă-ne, Doamne, de lume, de fire,
De lutul nevolnic şi dezrobiţi, înnoiţi
Dorim să-ţi auzim paşii, slăvitule Mire!
La-a Nunţii strigare, să fim cu Tine uniţi!.

Olivia Pocol – Versuri.pro

Rând pe Rând

Ultimul Ceas