Nicolae Nicolau – Versuri.pro

Amintirea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

E amintirea o realitate
Din cioburi de trăiri de vremuri duse,
Grădina fericirilor apuse
În care mai găsești doar flori presate.
E o speranță care mai străbate
Doar vechi cărări în minte readuse
De nostalgii ce nu pot fi excluse
Din lumea celor ce vor fi uitate.
E un penel ce colorează norii
Pe bolta unor ceruri dispărute
Precum dispar la orizont cocorii.
În serile de toamnă reci și mute,
Când răscolești până te prind și zorii
Cenușa sentimentelor trecute.

Intimitate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Întoarce-ți, soră, gândul din abis,
Cărarea nu mai duce-n nicio parte.
E prea târziu! Grădinile-s deșarte,
Și undeva, o poartă s-a închis.
El a rămas cu stelele, departe,
Și nu mai vine seara ca un vis
Să-ți mai citească iar vreun basm nescris
Din cartea lui cum nu e nicio carte.
Nu tresări! E numai amintirea.
Ea singură mai știe vechiul drum
Pe care pasul lui, de mult, suia.
Fă focul mic, și nu te arăta.
Să nu-ți zărească trupul ca un fum,
Nici umbra grea ce-ți mistuie privirea.

Elegie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Stins pâlpâie în juru-mi o calmă desfrunzire
Ca fluturări de pânze pe ostenite ape
La ceasul când amurgul coboară să-şi adape
Cerbii de fum în lacul cu palide safire.
Gol sufletul; cărarea, şi-asemeni clipa – goală;
Cu mâini de plumb zadarnic aş mai deschide-o poartă.
Ce vis s-ar mai răsfrânge, ca-ntr-o oglindă moartă
În visu-mi, ars de-o veghe, nepământeană boală?.
Autumnal, departe, mai tremură odată
Un clopot, ca un geamăt prin înserarea oarbă
Şi-n urma lui, mai dese vin încă să mă soarbă
Tentaculare linişti, cu buza sângerată.
Şi-ncet, cu pas lunatic, nesărutat de stele,
Plecat spre ţărmul nopţii mă risipesc în ceaţă,
Cum lunec fără umbră, despovărat de viaţă,
Cu ochii uzi, prin toamnă, sub pleoapele prea grele.

Rondel

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

– „Copile, copile, tărâmul din care
te-nalţi peste gropniţa lumilor, plină,
ştii tu, luminate, cu aripi de tină
ce zboruri putea-vor cândva să-l măsoare?”.
Dar grabnic în norii de-opal s-a ascuns
râzând, Răsăritul, şi nu mi-a răspuns..
– „Tu soră, cu faţa ca fragedă pâine
răspunde-mi: ce mâini nevăzute-or să-mi pună
o azimă-n suflet curată şi bună
s-o am la popasuri, pe Drumul de mâine?”.
Dar caldă, Amiaza, spre câmpuri s-a tras
cântând, mai departe, cu flăcări în glas.
– „O, frate ci pleoape molatice, grele
ascunse sub văluri de umbră şi taine,
ci spune-mi: găsi-voi râvnitele haine
cerute la Curtea cu îngeri şi stele?”.
Dar vânăt Amurgul, cu ochii streini
tăcând, ca un giulgiu căzu pe grădini.
– „Sau poate, tu, mamă, cu vrăjile tale
turna-vei asupră-mi lumină şi pace,
căci viaţa, vezi mamă, în ţăndări mă face
şi-n inimă-mi lasă cămările goale.”.
Dar Noaptea, dar Noaptea, cu plânset nespus
un deget de ceară pe buze mi-a pus..

Octombrie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Vino!.. fructele tale din urmă, acum
se-ncarcă de aur şi taine; din urne solare
fagurii grei mai adună ştiutul parfum..
O linişte rece adoarme în ultima floare.
Verdea mângâiere a iernii nu va mai fi,
şi nici, printre ramuri adânci, în amurg, vreo foşnire..
Mulcom, cântările vechi se vor pierde – tu ştii –
apoi peste toate va ninge o grea desfrunzire.
Vino!.. curând vor porni pe sub cerul închis
aripile mari ale clipei, spre golfuri albastre.
Noi, aplecaţi peste margini înalte de vis
tăcuţi vom veghea de atunci somnul viselor noastre.

Pan

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Aș asculta uitată – o cantilenă veche
Să-mi urce, sub crepuscul, prin bronz, ciudate seve;
În juru-mi cor de nimfe să-mi pară neaieve
prin mâzga adunată, milenii, în ureche.
Aș mai clipi odată din pleoapele-mi mâncate
și scânteieri mi-ar umple din nou orbita seacă
dac-aș simți, prin iarbă, cercând acum să treacă
spre baie, pe Afrodita, cu tainele ei toate.
Iar naiul în care vântul mai țiuie-n hârjoană
ar mai sălta și astăzi sub buza mea flămândă
când aș simți la pieptu-mi venind, să se ascundă
bacanta răzlețită din hora cu prihană.
Sunt singur însă-n umbra pe care-o-ntinde seara..
doar liniștea m-alintă cu palmele-i de rouă..
Mă voi topi, la noapte, mocnit, sub lună nouă..
Dar voi renaște-n muguri și-n iezi, cu Primăvara!..

Clepsidra

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Un ultim bob mai cade în clepsidră
și atriul tot se-neacă în tăcere,
pe când din umbra care lunecă-n unghere
pândește timpul, ca un ochi de vidră.
Cu freamăt mult o mână-apoi se-abate
să-ntoarcă iar clepsidra ca-nainte
și iar pornește lungul fir, cuminte,
prin istmul clipei, în eternitate.
Și-asemenea cunosc o urnă veche
în care cade frunza sângerată
și, ne-mplinit, cu frunzele odată
adoarme-un vis, rămas fără pereche.
Cu soare mult o mână-apoi coboară
să-nvie iar clepsidra firii, moartă,
și ne-ncetat grădini de aur poartă
prin istmul toamnei către primăvară.
Dar știu de una care nu se-ntoarce
și-n care curgem, bob cu bob, sub vreme,
râvnind o mână albă, să ne cheme
în vintre larg-cuprinzătoarei arce.
Și-aș vrea să-mi fie trecerea tot una
cu limpedea cântare-a dimineții,
cu largul zbor pe care-l fac ereții
când iau în piept și cerul și genunea.
Și, ostenit, în ceasul când voi face
știutul pas prin pulberea de stele,
aș vrea să trec, rămând cu aripi grele
prin istmul morții, la râvnita pace.

Fiare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Tot ce mă înconjoară e din fier:
Și ușa și zăvorul și vizeta
Și gratii și gamela și tineta
Și patul e făcut din cornier.
Și lanțul greu pe care-un temnicer
L-a prins cu nituri groase la picioare.
M-am învățat cu el, nu mă mai doare,
Că și voința mea e tot din fier.
Că-n jurul meu e-atâta fierărie
Nu-i lucrul cel mai greu de îndurat,
E mult mai greu regimul de sclavie.
Dar răul cel mai rău din închisoare
Sunt paznicii cu suflete de fiare
Pe care comunismul i-a creat.

Marie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Tu, dintre toate binecuvântată
De cerul sfânt cu-nalta lui cinstire
De la Arhanghel să primeşti vestire
Că eşti fecioara pură neîntinată.
Ce pentru-a omenirii izbăvire
Vei naşte fiu, lumină-adevărată,
Judecător la dreapta judecată,
Ce s-a-ndumnezeit prin răstignire.
Prin fiul Tău s-a făurit altarul
Bisericii creştine pe vecie.
Ne-ai dăruit speranţele şi harul
Să cucerim cereasca-mpărăţie.
Primeşte-a noastră rugăciune vie
Tu, mamă sfântă-a lui Iisus, MARIE.

Mama

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Cu cât s-adună anii peste mine
Şi mă cuprind troieni de nostalgie
Mă-ntorc cu nesfârşită duioşie
La tot ce-mi aminteşte despre tine.
Te chem atunci şi vii cu o făclie
Aprinsă în privirile-ţi senine
Să luminezi cărarea spre mai bine
Copilului cu tâmplă argintie.
Tu eşti în lume singura fiinţă
Mai sfântă ca icoanele din ramă
Iubirea-a fost unica-ţi credinţă.
Pioasă închinare, ţie, mamă.