Nancy Morejon – Versuri.pro

Apodaca

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Fiind încă pustiu,
strălucind în inima fără grai
a peregrinei,
pătrund în curgerile tale,
cufundată pentru o clipă sub presiunile
unui golf tăcut,
ce atinge străfundul insulelor.
O maimuță minusculă
își mijește ochișorii de bufniță speriată
pândind în asfințit umbra Reginei;
maimuțică vioaie,
ca un colibri de chiapaneco.
Și un uliu își ia zborul.
Orele se scurg
ca apa caldă care saltă printre pietre,
înaintea fiecărei porți vechi,
înaintea fiecărui prag de fum,
printre geamuri încărunțite și gratii ascunse,
dărăpănate,
înroșite de sănătosul vânt de Prado.
Apoi se rostogolesc zorii
astfel încât această peregrină să meargă
pe-ngusta și lunga stradă din Havana, care se numește
Apodaca.

Harta Maritimă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Privesc toate apele,
din adâncurile mării,
și acolo ești tu ca-ntr-o-ncăpere ce se micșorează accelerat
și acolo sunt eu fără cuvinte, mișcându-mă prin spuma
ce vălurește până la inima ta.
Se contopesc către dragostea noastră
cele patru puncte cardinale
și epavele de ambarcațiuni care ar putea
supraviețui naufragiului unui sfert de secol.
Vom continua să ne iubim pentru totdeauna.
Și ne vom ridica frunțile
în aurul ferecat al tăcutului crâng,
până vom ajunge, din nou, la piciorul celor o sută de mări.
Într-o maree a trupurilor noastre.
Acolo, în freamătul refluxului, gura ta, trupul meu și-a ta splendoare.
Pe harta asta maritimă nu-i destul spațiu pentru toate-acestea.
Carta nautica.
Miro las aguas todas
desde las profundidades del mar
y allí estás como en un cuarto menguante acelerado
y allí estoy sin palabras, móvil entre la espuma
que navega hasta tu corazón.
Y hacia nuestro amor avanzan
los cuatro puntos cardinales
y los restos de barcas y navíos que pudieron
sobrevivir al naufragio de un cuarto de siglo.
Seguiremos amándonos a perpetuidad.
Y alzaremos nuestras cabezas
en el oro cerrado de la arboleda muda
hasta llegar, de nuevo, al pie de los cien mares.
En la pleamar tu cuerpo y mi cuerpo.
Allá en la bajamar tu boca y mi cuerpo y tu esplendor.
En esta carta náutica no hay espacio posible para ellos.

Mama

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Mama mea n-a avut grădină,
decât insule stâncoase
plutind, sub soare,
pe coralii lor sensibili.
În ochii ei n-a-nflorit nici un ram,
ci doar multe vergele.
Au fost vremurile acelea, când alerga desculță
pe drumul orfelinatelor
și nu-nvățase încă să râdă,
când putea privi doar orizontul.
Ea n-a avut budoar de marmură,
nici sufragerie de răchită
cu vitralii umbroase și luxuriante
Mama a avut doar cântecul și basmaua,
pentru a-mi legăna speranțele lăuntrice,
pentru a-și ridica fruntea de regină uitată
și-a ne lăsa palmele sale, ca niște pietre prețioase,
stavilă ruinelor reci ale vrăjmașului.
Madre.
Mi madre no tuvo jardín
sino islas acantiladas
flotando, bajo el sol,
en sus corales delicados.
No hubo una rama limpia
en su pupila sino muchos garrotes.
Qué tiempo aquel cuando corría, descalza,
sobre la cal de los orfelinatos
y no sabía reir
y podía siquiera mirar el horizonte.
Ella no tuvo el aposento del marfil,
ni la sala de mimbre,
ni el vitral silencioso del trópico.
Mi madre tuvo el canto y el pañuelo
para acunar la fe de mis entrañas,
para alzar su cabeza de reina desoída
y dejarnos sus manos, como piedras preciosas,
frente a los restos fríos de enemigo.

Femeie de Culoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Încă simt mirosul de spumă al mării pe care m-au făcut s-o traversez.
Nu-mi aduc aminte acea noapte.
Nici măcar oceanul n-aș putea să mi-l amintesc.
Dar nu uit primul corb de mare pe care l-am zărit.
Norii, înalți, ca niște martori oculari nevinovați.
Poate că nu mi-am uitat nici țărmul pierdut și nici limba ancestrală,
m-au lăsat aici și aici am supraviețuit.
Și pentru că am muncit ca o fiară,
am renăscut pe-acest pământ.
La câte stratageme mandingo am încercat să recurg..
M-am răzvrătit.
Alteța Sa m-a cumpărat dintr-un târg.
După ce i-am brodat tunica, am născut un băiețel.
Fiul meu n-a avut nume..
Iar Alteța Sa a murit de mâinile unui lord englez, apretat.
Am cutreierat.
Acesta-i pământul unde-am îndurat umilințe și biciuiri.
Am cutreierat de-a lungul tuturor râurilor sale.
Am semănat sub soarele lui și-am cules fără să mănânc vreo recoltă.
Locuiam într-o baracă.
Eu însumi am adus pietrele pentru a o construi,
cântând în ritmul natural al păsărilor naționale.
M-am răsculat.
Pe acest pământ am atins sângele umed
și oasele putrede ale multor sclavi,
aduși aici, sau nu, la fel ca mine.
Nu m-am gândit niciodată să mă reîntorc în Guineea.
Eram din Guineea? Din Benin? Să fi fost
din Madagascar? Sau din Capul Verde?
Am muncit înzecit.
Mi-am întemeiat mai trainic cântul milenar și speranța.
Aici mi-am construit lumea.
M-am retras pe munte.
Independența mea adevărată a fost sihăstria
și am călărit printre trupele lui Maceo.
Doar că s-a-ntâmplat c-un secol mai târziu,
însoțită de urmașii mei,
de pe-un munte albastru.
Am coborât de pe creste
Pentru a pune capăt capitalurilor și cămătăriilor,
deținute de generali și bancheri.
Deviza de-acum: abia azi avem și creăm.
Nimic nu ne este străin.
Al nostru-i pământul.
Ale noastre – marea și cerul.
Ale noastre – magia și himera.
Și le văd pe toate dansând, ca și mine,
în jurul copacului ce l-am plantat pentru binele comun.
Lemnul său darnic rezonează deja.