Mircea Demetriade – Versuri.pro

Din Pragul Unui Vis

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Visează, oh! femeie, cu ochii tăi, largi mări,
O lume mai artistă pierdută-n depărtări;
O lume grăitoare în cântul lin de vers,
Trecutul ce din cartea destinului s-a șters.
Visează-te o doamnă din timpul feudal,
Eu fi-voi sigisbeul din umbra ta, feal.
Sub turnul tău cântat-am teorba înstrunând,
Când tu, cu ochii-n lună zâmbeai adânc, visând,
Iar versurile, flăcări în noaptea de opal,
Ți-au spus de neodihna-nfiptă-n chipu-mi pal,
Ți-au spus de nopți pierdute în ocna unui gând,
De inima ce moare în pieptu-mi palpitând.
Tu mijlocul îți mlădii, spre pajiște privești,
Și ochii tăi în noapte n-ascund că mă iubești,
Dar gestul tău e aspru și-atât de hotărât:
« Pe mâine, cavalere, turneu-i hotărât.
Cântarea voastră-mi place și ochii voștri iar;
Amoru-mi însă este, pe cât de viu, bizar.
Ce dar vreți de la mine? »
« Vreau buzele petale,
Vreau gura, trandafirul, pe aste buze pale
Să-și verse tot balsamul!.. ».
« Viteze cavaler,
Voiesc pentru-a mea gură, sub zeaua ta de fier
Să lupți, să-nvingi cu spada și lancea-n câmp închis;
Viteazului de mâine eu gura i-am promis. ».
« O fundă lași să cadă și-o iau ca pe un semn,
Ca mâine, a mea doamnă, voi fi de tine demn.
Pe scara de mătase mă urc în turn.. cu dor,
Îți caut în privire.. pe gura ta, cu sete
Apăs uscata gură de tine să se-mbete. ».
Dar visul altor vremuri păleşte și s-a stins!
Urâtul vremii de-astăzi deasupra mi s-a-ntins.
Tu plângi o fericire apusă.. eu privesc
La gura ta suavă, dorind-o, și pălesc.

Sonuri și Culori

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Alb, A; E, gri; I, roșu, un cer de asfințire
Albastru, O, imensul în lacuri oglindit,
U, mugetul furtunii și-al crimei colț vădit,
Alcovul criptei negre, lugubră prohodire.
A, rază săgetată de astru-n rătăcire
Când zorile în boabe de rouă s-au topit
Căzând pe flori, pe iarbă, pe lanu-ngălbenit;
A, verbul peste ape născând eterne fire.
E, gândul meu de sceptic, simbol saturnian,
I, sânge și incendii, fășii învăpăiate,
Din trâmbițe vestind-o virila libertate.
O, freamătul de coarde, un mit din Ossian,
Ciocniri de pietre scumpe, murmur eolian
Pe harpele albastre de îngeri înstrunate.

Monotonia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Și se întinde monotonia
Ce peste creieri s-a răspândit:
Balsamul lenei desăvârșit
În trup aduce nevolnicia!
Gânduri bizare nasc nebunia,
Mi-arată moartea ca țel dorit;
Și se întinde monotonia
Ce peste creieri s-a răspândit.
Flori ce-mi sădise copilăria
De care vârsta m-a rătăcit,
Pierzând aroma cu veselia,
Sub țeastă acuma moarte-ați pălit.
Și se întinde monotonia.

Colocviu Sentimental

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

(După Verlaine).
În vechiul parc înghețat și tăcut
Acuma chiar două forme au trecut.
Cu ochii morți și cu buzele moi,
Abia s-aud cum vorbesc amândoi.
În vechiul parc înghețat și tăcut
Doi spectri și-au amintit de trecut?
„De-al nostru-extaz de demult ți-amintești?”
„Să-mi amintesc acum de ce voiești?”
„Palpiți și-acum la numele meu, tu?
În visul tău mai vezi sufletu-mi?” „Nu!”
„Ah! zile-n veci mai dulci nespus ca toate,
Când ne uneam noi gurile…” „Se poate!”
„Ce-albastru cer era, speranță mare!”
„Învinsă fu, spre negrul ce «dispare»!”
Printre fâneți bogate-astfel mergeau,
Și noaptea, doar, auzi ce-și spuneau.

Păianjenul de Aur

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Din braţele iubitei ieşii cu trupul scurs,
Cu ochii prinşi de cercuri de-un vânăt antimoniu.
Că blonda ei făptură e negrul Pandemoniu,
Că-n sângele ei filtruri satanice au curs.
Sub noaptea străvezie, albastru oranisc,
Mă clatin de beţia luxuriei nebune;
Orhestra de senzaţii în mine nu apune
Şi drumul cel mai neted îl urc ca pe un pisc.
Din ceţi mi-apari, Astarte, cu ochii tăi de iad;
Tresar, din roşii buze când şoapte-n sânge-ţi cad,
Pe când cu tentacule înfipte-n craniu-mi toarce.
Un tort de raze scumpe, din ceru-ntins tezaur,
Un tort ce mi-l cuprinde şi creierul mi-l stoarce
Cu pofta-i selenară Păianjenul de Aur.

Ca O Baltă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ca o baltă liniștită,
Fără pic de undă-n ea,
Este inima din mine,
Draga mea.
Doar trecutele iluzii,
Ca un șir de pomi pe prund,
Se răsfrâng duios într-însa,
Pân’ la fund.
Flori albastre de-i culege
De pe malu-i să le-admiri,
Sunt trecute și pierdute
Amintiri.
Iară nufărul ce-nclină
Fruntea lui, îngălbenit,
Este clipa de iubire
Ce-a pierit.
Lasă norii să se-nalțe
De pe lac, pe ploaie seci,
Sunt suspinele din mine
Când tu treci.
Rece, rea, nepăsătoare,
Cu doi ochi senini, dar morți,
Că pe mine mort într-înșii
Tu mă porți.

Pastel Alb

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Făr’ de idei şi făr’ de scop, nehotărât,
Un gol arid, nelocuit, păstrez în mine;
Un cer murdar, meschin, urât,
Ce-nchide-n nori apusul vis şi-a lui lumine.
Şi orişicând dacă-aş voi, şi orişicând
Norii să-i sparg, lacrimi şuvoi din ei să cadă,
Zadarnic cerc.. gerul vrăşmas tot îngheţând,
Cad fulgi.. pustiul prins e de zăpadă.
Decolorat deasupra mea ţi-l port de-acum
Albastrul cer ce mi-a zâmbit, copilărie;
Că astăzi griji, necaz şi ani mă duc pe-un drum
Lipsit cu tot de ideal şi de tărie.
Ca iarna alb, deşi timid e-nsufleţit,
Şi sub zăpezi plin de curaj tiptil se ţine,
Din ochii tăi ce cu amor m-au aţintit,
Un ghiocel prevestitor de vremi senine.

Spleen

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ale mele zile sunt pustiuri cari
Rătăcesc în ele roze caravane;
Câte visuri blonde, albe, suverane,
Câți emiri fatidici dar cu mușchii tari,
Călărind pe negri, nobili armăsari,
Și cămile câte au trecut dușmane
Prin nisipu-n flăcări și cu doruri vane,
Eldorado, -n fine ca să le răsari?.
Și câți lei de-orgoliu au răcnit sub soare?
Ocean de sânge, aur și vâltoare;
Însă după zile, zile au urmat,
Iar pustiul crește și pustiu-i unul,
Pe când caravane câte-a spulberat
Sau le-a prins în munții de nisip Simunul!

Pianistul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Vibrări adânci, sonore, și pline de mâhnire
Sub degete nervoase pe clape-alunecau..
Se răspândeau în juru-i în lungă hohotire
De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau.
De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau,
Accente disperate de-apusă fericire, –
Pianul, – sub amare gândiri care-l munceau
Scotea ca bun tovarăș l-a lui nenorocire.
Scotea, ca bun tovarăș l-a lui nenorocire,
Suspinuri prelungite, ce pieptu-i năbușeau;
Mustrări acelei care uită a lui iubire..
Reamintiri de-acele ce-odată îi zâmbeau.
Vibrări adânci, sonore și pline de mâhnire,
De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau..
Scotea ca bun tovarăș l-a lui nenorocire..
Reamintiri de-acele ce-odată îi zâmbeau.
Reamintiri de-acele ce-odată îi zâmbeau,
Fermecător pianul și-n dulce suvenire
Scotea ca bun tovarăș l-a lui nenorocire.
Scotea ca bun tovarăș l-a lui nenoricire,
Șoptirile ce-odată cu drag îl mângâiau
De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau.
De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau,
Aproape-n neștiință porni în aiurire
Vibrări adânci, sonore, și pline de mâhnire.
Aproape-n neștiință porni în aiurire,
Șoptirile ce-odată cu drag îl mângâiau,
Fermecător pianul și-n dulce suvenire.

Amorul Meu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Amorul meu, un tânăr cu cearcăne sub pleoape,
Cu ochi, abisuri negre voind în ei să-ngroape
Lumină, fericire şi cântece şi pace,
În el melancolia ascunsă stă şi zace.
Amorul meu, un tânăr cu fruntea fulgerată
De gestul unei patimi pe veacuri nempăcată,
Un gest frumos şi totuşi teribil ca misterul,
Un gest ce pe-a lui frunte a pus înroşit fierul.
Amorul meu, un tânăr zâmbind în râs sardonic,
Şi totuşi părând frate cu zeul cel Ionic,
În mână ţine facla întoarsă spre pământ,
Şi Tanatos şi Eros în sufletul meu sunt.
Amorul meu, un munte, un Moloh, mă dăramă.
Zadarnic i-arunc jertfe în pântece de-aramă;
Copii, iluzii, visuri.. că el: de-i mistuieşte,
Mai mult în mine arde, mai mult mă chinuieşte.
Amorul meu satan e, orgoliu, gelozie
Cu ochi pierduţi pe tine! Oh, rai ce zâmbişi mie,
El vrea ca să zdrobească în tine şi trecutul:
Să fie viitorul, fiind, el, începutul.