Maria Catunele – Versuri.pro

Odă Celor Trei Marii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Odă Celor Trei Marii
(26. 04. 2015).
Maria, mama tuturor,
ce fost-ai pentru omenire
casă cinstită, şi pridvor,
şi lampă în noapte, fericire.
Tu ai născut un om, un zeu,
dar, mai presus de toate, Fiu
ce s-a jertfit mereu, mereu..
Astăzi, mai mult ca ieri, e viu!
El, fost-a pus într-un mormânt
de piatră rece, grea, păgână
iar, din iubirea-I pe-acest pământ,
trup renăscut şi suflet se îngână.
La îngânarea minunată,
în dimineaţa blândă, zâmbitoare,
ajuns-au trei Marii.. şi-un Tată
să-Ţi ungă trupul cu ulei din soare.
Au fost şi ieri în preajma Ta
să-Ţi plângă soarta cea nedreaptă,
lacrimi ascunse în basma
Îţi trimiteau în gând, în şoaptă.
Din crucea grea, neiertătoare,
făcut-au leagăn pentru Tine
şi, aşteptând la trei izvoare,
prin flori Te căutau, ca trei albine.
Dulceaţa Ta le-a dat putere
să înfrunte teama de evrei,
să vină să-Ţi aducă miere
şi mirul cu miros de tei.
Dar, rămânând în ascultare,
ţin sâmbăta de rugăciune,
nu pleacă la mormânt spre închinare..
Respectă Legea, ce Ea spune!
Şi, totuşi, se întreabă, iată,
de vor putea ca să ridice,
de pe mormânt, vestita piatră..
Credinţa le-a răspuns: „Sunteţi voinice!”.
Astfel, ajuns-au la mormânt
şi, ce să vezi, mormântu-i gol
iar, îngerul trimis de Domnul pe pământ
le strigă: „Să nu vă temeţi, e uşor!”.
Maria Magdalena se apleacă
să strângă pânza înmiresmată
dar, pânza fuge şi îmbracă
trupul de sfânt ce se arată.
Maria Salomeea plânge
şi, în plânsul ei nestăvilit,
răsare Crin stropit cu sânge..
Lumea întreagă s-a înroşit!
Maria lui Iacov, umilă,
sărută tălpile ce scriu
că Domnul a trimis Feştilă
pe Fiul Său Care e viu!
Un glas divin străbate cerul
şi cele trei Marii tresar
când ochii lor zăresc misterul..
Iubirea toată.. într-un Pahar!
Această veste minunată,
o strâng la piept cu multă râvnă
şi spre Apostoli, deîndată,
Mariile grăbesc, de mână.
Dar, taina Paştilor rămâne
pentru Apostoli, lacăt greu..
Ei nu le cred, zic că-s păgâne
de născocesc pre Dumnezeu.
Să fie, oare, doar blestemul
ce-l duce omul pe pământ
că doar bărbatul vede semnul
când.. a înviat, sau nu, un sfânt?!
Maria, una, două, trei
şi milioane de Marii,
fiţi înţelepte, pentru ei..
Iar, Domnul, lângă voi va fi!

Mă Zidește, Doamne, Din Lumină!

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mă zidește, Doamne, din lumină!
(09. 03. 2014).
Mă zidește, Doamne, mă zidește iară’!
Nu lăsa ce-i bun din min’ să piară!
Tu, degrab’ îmi smulge neputința,
și zidește în sufletu-mi credința!
Mă zidește, Doamne, din Lumină!..
Sete îmi e, să-mi pui la rădăcină!.
Mă zidește, Doamne, mă zidește iară’!
Nu lăsa ce-i demn din min’ să piară!
Tu, îmi smulge teama, lașitatea
și zidește în sufletu-mi dreptatea!
Mă zidește, Doamne, din Lumină!..
Dor îmi e, mă șterge de rugină!.
Mă zidește, Doamne, mă zidește iară’!
Nu lăsa ce-i cald din min’ să piară!
Tu, îmi smulge lacrima, tristețea
și zidește în sufletu-mi blândețea!
Mă zidește, Doamne, din Lumină!..
A mea mamă plânge și suspină!.
Mă zidește, Doamne, mă zidește iară’!
Nu lăsa ce-i sfânt din min’ să piară!

Lebădă, Baladă Albă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Lebădă, baladă albă..
(15.03.2015).
Lebădă, baladă albă..
Cine, la gât, ţi-a pus salbă?!
A uitat să-ţi dea în dar
şi palatul de cleştar,
a uitat să-ţi dea scrisoare
de la lună, de la soare.
Lebădă, baladă albă..
Cine, la gât, ţi-a pus salbă?!
Te-a lăsat să fii iubită
de luceferi în suită,
nu a spus nici un cuvânt
despre dor şi al său cânt.
Lebădă, baladă albă..
Cine, la gât, ţi-a pus salbă?!
Nu ţi-a dat la ceas de seară
amintirile din vară,
ci, a vrut să plângi pe ape
printre sălcii.. că-s aproape.
Lebădă, baladă albă..
Cine, la gât, ţi-a pus salbă?!
A trecut şi pe la mine
ca să mă întrebe de tine..
Eu, i-am spus că plângi în taină
fiindcă nu ţi-a dat şi haină.
El, atunci, când a aflat,
a dat veste la palat
să aducă saci cu flori
şi duzini de croitori,
dar.. şi o croitoreasă
pentru rochii de mireasă.
Florile de iasomie
vor fi coala de hârtie
pe care să scrii când vrei
cu parfum din flori de tei.
Florile de busuioc
vor dormi la tine în coc,
ca să-ţi spună noapte-bună
stele în cer şi cer cu lună.
Va veni şi-o viorea
cu flori de nu-mă-uita,
să îţi aduci mereu aminte
de ale sale jurăminte.
Tu, le ia duios în mână
şi le-aruncă în fântână
pentru prinţul ce înadins
te-a furat din paradis,
pe-a lui braţe te-a purtat
pân’ la marele palat
şi-ai băut fără să ştii
ochii lui cei străvezii
iar, acum de ninge, plouă
tu prefaci lacrimi în rouă,
pui în ei tot ce-i destin
şi-i prefaci în stropi de vin,
pui în ei tot ce stă scris
şi răsar muguri de vis.
Legănatul tău pe ape
mă aduce mai aproape
de-a ta blândă mângâiere
pierdută în faguri de miere,
de-a ta dulce sărutare
pierdută în adânc de mare
dar, de-atâta supărare,
valurile îmi dau târcoale
şi mă sfătuiesc de zor
să merg la ele în pridvor
că, în casa lor de spumă,
nu sunt atacat de pumă,
ci, trăi-voi printre stele,
corali, amintiri şi perle.
Acum, steaua mea din cer
a îngheţat din nou în ger
şi-a lăsat prin testament
să încerc alt tratament:
„Soare răsărind în zori,
alge verzi şi lipitori
iar, din scoicile cu perle,
să fac salbă cu mărgele
pentru tine şi.. inele.”.
A mea sfântă stea din cer
a căzut într-un ungher,
au găsit-o trei liane
şi-au ascuns-o în oceane,
astfel, steaua mea din zare
a ajuns o stea.. în mare!.
Steaua mea e stea de mare
dar, nu cată supărare,
mă iubeşte şi mă vrea
fiindcă este, iarăşi, stea!.
Lebădă, baladă albă..
Cine, la gât, ţi-a pus salbă?!
A uitat să pună în ea
sărutări de catifea,
şi, a mai uitat să pună
sărutările de lună!…

Sentința

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Sentința
– fragment –
(28. 03. 2016).
A fi mamă, a fi tată,
e un dat de la Iisus,
El e Cel Ce ne arată
unde, în Ceruri, am ajuns,
cât a fost de trist și este,
știe numai Dumnezeu,
tu, nefiind decât poveste,
cum gândești că-ți va fi greu?!.
El ne spune răspicat,
poate chiar un pic mai dur,
rob, de ești, sau împărat,
sufletul să-ți fie pur
și.. puternic, curajos,
te înarmează cu credință,
fii un mic Iisus Hristos
retrăind a Lui sentință!..
Gânduri vechi, gânduri haine,
nu da voie, în vreun fel,
răului să intre în tine,
fă, și tu, ce-a făcut El!..
Te vor răstigni pe cruce,
cuie în tălpi ți se vor bate,
tu iubește-o că e dulce,
nu-ți dori o altă moarte..!.
Când va fi la judecată,
de la Anna la Caiafa,
Adevărul, de îndată,
îți va umple, în veci, carafa!..
Vei simți că-ți este sete,
foame crâncenă îți va fi
de dreptatea acelor cete
care, în cer, hrănesc copii.
Strâmba judecată, dreaptă,
vei afla, dacă asculți,
de la Domnul Ce te-așteaptă
cu ai săi ucenici, desculți.
Tu, picioarele, Îi sărută
și încearcă să înțelegi
că dreptatea, dacă-i multă,
nu-i dreptate ci, îs doar legi..
Nu căta la muritori,
la străini, păgâni, barbari,
judecata până-n zori,
nu-s decât sărmani fugari!..
Zi de zi, noapte de noapte,
se ascund de adevăruri,
de Iubire, nu au parte,
mintea li-i doar la onoruri..
Pentru o mână de arginți,
pentru trupuri dezbrăcate,
sufletul și-l vând, cuminți,
nu gândesc că fac păcate.
Ei, în numele credinței,
prinși de tot în cercul sadic,
dat-au curs degrab’ sentinței,
n-au simțit destin heraldic!..
N-au văzut că Împărat,
păscând turma Lui prin rouă,
lege veche a spulberat,
dat-a lumii Lege nouă!..
Ochii, încet, li s-au închis,
n-au putut nicicum vedea,
n-au primit de veste în vis
cine lângă Cin’ ședea..
Se credeau că sunt puternici
judecând pe Drept cu drept,
pătimași sau prea cucernici,
se băteau cu pumnu’ în piept:
„- Noi, Tâmplarule, să știi,
vom afla cu adevărat
cum că, Fiul, Tu ai fii..
Te vom pune la încercat!..
Te vom răstigni pe cruce,
cuie în tălpi, azi, vei avea,
Golgota și-a ei răscruce
se prefac în cucuvea..
Cântec trist, cântecul morții,
Îți va fi prea închinat,
să vedem ce vrut-au sorții:
pe tâlhar sau.. pe Împărat?!”.
Iar, mulțimea înfierbântată,
fără număr, fără minte,
se dezlănțuie deîndată..
Ce mai hulă, ce cuvinte!.
Cete multe de iudei,
trecători sau gură-cască..
Câtă ură strânsă în ei!
Cât venin și câtă iască!.
Cât de trist să fii fățarnic,
credincios pe jumătate,
torni otravă, tu, paharnic..
Ia paharul, dă-l pe spate!
Nu lăsa vreo înghițitură
căci sosit-a vremea ta:
„- Dacă torni otravă, ură,
din pahar, doar tu, vei bea!
Ori, nu știi că asta-i soarta?!
Se întoarce, la tine, roata!..”.
Preoții, se întrec și ei
cu bătrânii, cu nepoții,
să-L hulească, se cred lei..
Nu știau că.. ei sunt morții!.
Așa, morți, precum se vede,
au o ultimă dorință:
„- Mulțimea, în cine crede?
În tâlhar, în pocăință?!”.
Hotărârea este una:
„- Slavă sfintei sărbători!
Fiindcă-i Paște, ți-e totuna
de trăiești sau.. dacă mori?!
De e bine, de e rău,
când cu cei fără de lege
vei ajunge socotit,
tu nu poți nicicum alege
ci, sosit-a ceasul tău!
Proorocia s-a împlinit!”.
Căci, în prag de sărbătoare,
Pilat, guvernator mare,
a întrebat, ca întotdeauna,
după cum cerea cutuma:
„- Ascultați, supușii mei!
Vremea e să tăiem miei,
să fim buni, mai iertători,
că toți suntem muritori..
Să îmi răspundeți, azi, în cor:
pe cine să nu omor?
Pe Iisus Nazariteanul,
acuzat de blasfemie
și găsit nevinovat
sau.. pe Baraba, tâlharul,
care a ucis o mie
atunci când s-a răsculat?”.
Astfel, începu norodul
a-și cânta singur prohodul
când striga, pe rând, în cor:
„- Pe Iisus, eu îl omor!”.
Fiecare trecător
se gândea în a sa sine:
„- De-aș putea să Îl omor,
n-aș mai fi un oarecine
ci, m-ar slăvi împărații
că doar ei au fost salvații
de Iisus, numit Mesia,
ce le amenință moșia
și-apoi dânșii, în secret,
spun „.
Astfel, începu mulțimea
să-și ascută istețimea
și să pună în balanță
pe care Isus înhață,
pe cel care-i fiu de tată
și se cheamă Baraba
sau pe ființa vinovată
de-a se numi Mesia?.
Dacă spunem Baraba
cine ne va mai scăpa
de cei ce ne-au cucerit
și robie am suferit,
cine pentru a’ noastre drepturi, libertate, bunăstare
va lupta cu toți romanii, cine va mai fi în stare?
Unul este Baraba, fiul tatălui, Isus
și-l vrem liber, mai presus
decât orişice sentință,
decât orice judecată,
îi va învinge pe romani,
ne va fi și nouă tată!
Pâine albă ne va da,
noi vom fi stăpâni de țară
și, de-aceea, vom striga:
„- Nu vrem, Baraba, să moară!”.
Cât despre Iisus Mesia?..
Ce va stabili domnia!.
Și, când fost-a răstignit,
încă doi au pătimit..
S-a întâmplat în Sfânta Vineri..
Erau trei și, toți trei, tineri!.
Unul doar s-a mântuit,
cel din dreapta, hoț.. cinstit!
Osândit pentru dreptate,
el căta iertarea în moarte,
a simțit din prima clipă
că prin Domnul ia aripă
fiindcă nu-i din astă lume
ci, din Cer venit, anume
și-a înțeles că veșnicia
sfântă e, nu ca domnia!
A gândit, în sinea lui:
„- Vreau la Poarta Raiului!”.
Pleacă în zbor pe Sfânta Cruce
pân’ acolo, la răscruce,
când găsi-va flori de jad,
calea sigură spre Iad,
va culege galben pai,
calea dreaptă către Rai!..
Și, aşa s-a împlinit
un Cuvânt de Răstignit:
„- Adevărat grăiesc ție,
tu, tâlharul dintr-o mie,
negândind la suferință
ci, doar la sfânta credință,
azi, nu la sfârșit de lume,
vei ajunge în Rai, cu Mine!”.
Tâlharul din partea stângă
Îl hulea, ființă nătângă..
Gura sa nu mai tăcea
ci, întruna brotăcea:
„- De ești Tu, Hristosul,
Te rog cu frumosul:
< Cale de-a scăpa găsește,
pe Tine Te mântuiește!
Și, pe noi, dacă poți!
Ce contează c-am fost hoți!?
Și pe mine, de ai har!
Mântuiește un tâlhar! >”.
………………………………………….
Morala:.
Dacă vrei, în cer, să urci,
din topor, tu fă trei furci:
să trimiți răul pe ape,
iubirea s-o ții aproape,
adevăr să ai la masă,
din dreptate să-ți faci casă
și, oricare ar fi sentința,
nu-ți trăda, nicicând, credința
căci, în mii de ani-lumină,
toate strâmbe au să vină
dar, Sentința.. e doar una!
Nemurirea?!.. E cununa!