Gheorghe Azap – Versuri.pro

Maria, A Sosit Momentul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

„Sic erat in fatis”
– Ovidiu, Fasti I, 481 -.
Maria, a sosit momentul să meșteresc un sarcofag,
După o schiță personală; taman în forma unui cord.
Voi pune-ntr-însul ce, pe lume, mi-a fost nechibzuit de drag:
Iubirea care ți-am purtat-o din Polul Sud în Polul Nord.
De ciocli n-o să fie criză, căci am vrăjmași nenumărați,
Cu brandemburguri parfumate pe conștiință și pe trup.
Tu o să plângi într-o secundă un milion de kilowați:
Pentru că-n secolul acesta ți-am dat târcoale ca un lup.
Și-au să mai cază niscai stele, ca-n erezia din popor;
Iar vântu, -n dinții lui mi-o duce, departe, sufletul olog;
Zăvozii au să mă scufunde în toate lacrimile lor,
Și-un zeu, cu damigeana-n brațe, va delira un necrolog.
Eheu, Maria! niciodată n-o să-nțelegi cât m-am căznit
Să jupuiesc eternitatea: mătăsuri veșnice să ai..
Orbecăiam printre capcane, ca-n pântecele unui chit.
Miraculoasa mea nădejde întotdeauna tu erai.
Dar m-au tradus biocurenții; și-am plâns; și nu m-am bucurat;
Un maxilar de neodihnă la somnul meu s-a predispus,
Pân’ am ajuns argatul nopții, ca un strigoi adevărat,
Căznindu-mă să ar în beznă ca tu să fii cea mai de sus.
Deci: prin urmare – cum se zice – sau așadar, ori așadeci,
Acum când îmi cobor în humă amorul sfânt și vertical,
Mi-a mai rămas numai urarea: ca, tu, iubito, să-ți petreci
Vacanțele la Acapulco, Tenochtitlan, sau la Predeal.

Pui Mâna Pe Condei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Pui mâna pe condei ca pe o armă;
Pui mâna pe condei ca pe-un dum-dum!
Îndeplinindu-ți propria ta karmă,
Te simți justițiarul care farmă
Lichelele de ieri și de acum!.
Pui mâna pe condei ca pe-o candoare
Din inocentul fir de brebenoc,
Și deslușești în sine-ți că răsare
O tihnă-afectiv-mântuitoare
Și simți cum nervii ți-i aduni la loc.
Pui mâna pe condei ca pe-o cravașă,
Anume-n cioflingari să o pleznești:
În urma lor abjectă și trufașă,
Amirosind fetid a bulibașă
Care-ți insultă semenii onești.
Pui mâna pe condei părându-ți rază
Purceasă-n univers, ca un lăstun
Și simți cum împăcarea se așază
În zodia-ți trecută de amiază.
Peregrinând spre un eon mai bun.
Pui mâna pe condei ca pe-o salvare
Chitind să-ți faci dintr-însul buzdugan:
Să tragi cu el în șișca aia care
Borăște scârnăvii peste altare
Îngrețoșând miracolul uman!.
Pui mâna pe condei ca pe-o făclie,
Ademenit de niscai fapte mari.
Și, privegherea iarăși te îmbie
La alt pahod spre kalokagathie,
Dar în osânda somnului dispari.

Ne Vom Iubi Odată

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ne vom iubi, odată, într-o eglogă pură,
Când vor cina lăcustele arhimandriți;
Un papagal de miere-ți va locui în gură
Și, șoapta mea, printr-însul, vei ști să o imiți.
Atunci or să se-nchege iluziile mele,
Cu zumzetul credinței lucindu-ți în surâs;
Va-ntoarce romantismul, din oale și ulcele,
Și-ai să-nțelegi, fricoaso, că lângă tine îs.
Îți vor cânta căpșune prin tricuspida lină,
Asemeni primăverii soboarelor de prunci;
Răscumpărându-mi anii în care-ai fost străină,
Vei defrișa din mine stihiile, atunci.
Debarasați de cangea momelilor bălțate,
Din cifrul împăcării o să ne facem zid.
În cea mai liniștită și sigură cetate,
Cu tine, adorato, aș vrea să mă închid.